Revolutiile din decembrie, 11 decembrie

N-am timp să citesc tot ce apare scris despre activitatea Guvernului Cioloș. Și dacă aș avea, nefiind specialist în macroeconomie sau în strategii, probabil că aș putea deveni, lejer, o victimă a exaltării unora din mass-media. Fără să pun cap la cap indicatori care de care mai pozitivi, senzația generală e că se lucrează. Că se lucrează bine. Poate nu perfect, dar că se lucrează altfel decât până acum, cu siguranță e ceva ce se simte. A trebuit să treacă aproape un an cu un guvern bine intenționat în Palatul Victoria, ca la baza piramidei electorale să se simtă sentimentul că cineva începe lupta, structural vorbind, cu rechinii tranziției. Am vorbit despre un guvern Cioloș bineintenționat și nu „independent”, din simplul motiv că echipa fostului comisar european nu bântuie senil prin scena asta politică. Este clar că în marea lor majoritate, cu excepția celor plantați politic, membrii actualului guvern sunt anti-PSD. Nu știu cât sunt de pro-PNL, poate prin unele sedii liberale se trăiește cu speranța asta, dar cu siguranță acest guvern nu agreează stilul de lucru și proastele maniere ale mafiilor clocite în PSD, PDL, PNL sau UDMR. De UNPR sau ALDE nici nu mai vorbesc.

Ca alegător însă trebuie să te simți foarte neplăcut să știi că bunul mers al lucrurilor mai durează vreo patru luni. După care șmenuielile politice ar putea reveni în forță după instalarea unui nou parlament. Dacă vreți, e ca și când ai spune unui beteag că mai are tot atâtea luni de trăit. Evident că trăim în două Românii. Pe de o parte, se încearcă deblocarea unei țări și extragerea ei din ghearele unor politicieni înfometați de contracte cu statul, se lucrează la pornirea unui sistem cât se poate de meritocratic în învățământ, cât mai departe de comenzile politice și algoritmice, la un sistem sanitar mai coerent și mai curat, iar pe de altă parte… pe de altă parte funcționează România celor iresponsabili, ce conduc această țară din parlament. Zi de zi, înainte de alegeri, auzim cum Parlamentul României vorbește de legi speciale pentru tot soiul de categorii sociale. Pensii peste pensii, drepturi peste drepturi, de ne mai mirăm că sistemul și bugetul național vor intra în colaps mult mai rapid decât au prognozat statisticienii, ca urmare a unor neajunsuri demografice ori deficite la contribuțiile sociale. În tot acest timp, Dacian Cioloș anunță că mai bine pleacă decât să înscrie la careva în partid.

Poate că unii se întreabă ce e de făcut ca acest început să nu fie înăbușit în sânge de mașina politică. Liberalii ar vrea și nu ar vrea să arate că Cioloș și echipa vor continua și după niște alegeri câștigate de ei. Ca mesaj electoral, sigur că da, este productiv pentru liberali ca electoratul de dreapta, mai instruit și mai educat decât cel al PSD, susținător al unor strategii proeuropene și proamericane, inclusiv munca DNA, să afle că varianta lor de vot asigură continuitate. Pe de altă parte, la nivel de structură de partid, liberalii noi sunt tot niște pesediști eventual mai cu scrupule și n-ar avea de ce să renunțe la avantajele sistemului. De ce să lipească activistul afișe a proasta, iar după alegeri să nu se trezească și el plantat ca director în vreo școală? Ce i-ar aduce lui bun meritocrația asta veșnic clamată, căci dacă era bun profesionist n-ar fi dat din coate la partid, ci mergea direct la concursuri curat organizate? Asta e percepția, să mă scuze meseriașii ajunși prin partide cu alte idei, mai platonice.

Pentru cei care nu au încredere că liberalii vor merge în continuare pe mâna lui Cioloș – nu neapărat ca persoană, ci ca și cale de urmat -, a mai apărut o variantă: Uniunea Salvați România a lui Nicușor Dan. Care uniune a anunțat că va sprijini un guvern Cioloș independent, ba chiar ar lăsa ușa deschisă pentru intrarea în partid a unor miniștri ce și-au arătat vâna profesională și civică în aceste luni de activitate guvernamentală. Deși vine pe un val mai degrabă de stânga, ridicată printr-un ecologism acerb în episoadele Roșia-Montană și gaze de fracturare, suspectată la un moment dat că fac jocul rușilor ori că cochetează cu anarhismul cultivat în rândul hipsterilor, Uniunea lui Nicușor Dan pare, totuși, ceva mult mai puțin toxic decât s-a dovedit aproape 20 de ani actuala clasă politică. Merităm mai mult decât o încercare, după ce am tot tras bățul scurt în cele șapte scrutinuri după 89. Pentru victoria într-o astfel de revoluție, adevărata revoluție, cel mai greu este să convingi 37% de votanți PSD și 31% de posibili alegători PNL că trădarea intereselor naționale e la fel de gravă și pe timp de pace, nu numai în vreme de război.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (septembrie 2nd, 2016 at 13:22 )

La 11 decembrie, din pacate va fi o contrarevolutie. Auzi, dom*le, Dobra candidat la Camera Deputatilor…

birlic a spus: (septembrie 4th, 2016 at 10:26 )

Domle, Dobra e un calic cu fumuri de-al lui Ferike Bolda. Ce abuzuri a facut asta la CJT o sa ii iasa pe nas lu Grindeanu. Niste comunisti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Colterm încheie sezonul de iarnă cu zeci de mii de tone de cărbune în stocuri, dar și cu gaze naturale în depozitele proprii. Societatea dorește reducerea, în continuare a cheltuielilor de producție, cu efect în reducerea prețului gigacaloriei. Luni, 29 aprilie 2024, s-a încheiat sezonul de încălzire pentru cei de la Colterm. Conform datelor furnizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm trage linia după sezonul de iarnă. Compania dorește reducerea costurilor de producție și a prețului gigacaloriei
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Au tratat ultima deplasare a sezonului cum nu se poate mai rău. Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara s-a făcut de ruşine la Odorheiul Secuiesc cu ocazia rundei finale din play-off. Lipsită de aportul străinilor din lot, dar şi a antrenorului Robert Lupu, CFR, care a avut un sezon nemaipomenit până acum, a stricat totul, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timişoara s-a umplut de penibil la Odorhei
Top