Asta ne mai trebuia! Cetatenii UE se vor putea trata in spitalele din Romania

Am aflat cu mare satisfacţie şi adâncă mândrie comunitar-europeană că, în urma unei decizii a parlamentarilor europeni, românii vor putea să-şi aleagă ţara în care vor să se trateze de afecţiunile medicale de care suferă. Este corect că suntem şi noi consideraţi cetăţeni europeni de primă categorie, nu ca la Schengen, de mâna a doua. Deja m-am decis. Eu şi încă 1.849.012 cetăţeni români vom merge – când va fi cazul, sper să nu fie – la doctori din Cehia, Germania şi Slovacia, 787.337 merg hotărât la spitale din Franţa, două persoane, în Liechtenstein, plus 13 în Suedia. Austria e preferată de 4.556.910 români, inclusiv demnitarii, Teo Trandafir şi cârcotaşul Huidu, iar Ungaria bate orice atracţie terapeutică şi chirurgicală – 7.928.128 cetăţeni, la grămadă cu cei care au de gând să ceară cetăţenia maghiară. Cam două milioane ar apela la doctor în Grecia, în timpul vacanţelor, după vreo toxiinfecţie alimentară, iar restul, vreo patru milioane, dacă nu lucrează la negru, speră să fie trataţi omeneşte în Spania şi Italia, când prind vreo gripă parşivă la cules de căpşune. Gata, am cam terminat socoteala, putem închide spitalele alea falimentare, medicii să-şi ceară de lucru în Occident, singura ramură „profitabilă” din sector rămânând funcţionărimea de la Casa de Sănătate şi cozile lor la plata dărilor, că în Occident nu te joci cu taxele şi impozitele.

Cam aşa ar suna o ştire extraordinar de pozitivă şi fabulos de ştiinţifico-fantastică. În realitate, la spitalele din Austria, Germania, Danemarca sau Liechtenstein vor putea merge tot cei care mergeau până acum, adică cei cu bani, şi nu vor putea merge tot cei care nu puteau merge până acum, adică cei fără bani. Pentru o deplasare în Austria la un spital îţi va trebui un buget de deplasare, cu toate auxiliarele, şi un portofel gros pentru costul operaţiei, pentru că serviciul medical de acolo trebuie plătit înainte, ca în cea mai veche meserie din lume, după care românul îşi recuperează, teoretic, banul de la Casa de Sănătate, dacă intervenţia suferită în spitale din afara ţării este pe lista cu prestaţiile prevăzute de legislaţie la care are dreptul persoana asigurată în statul membru de afiliere. Dar statul e flămând de bani şi greu renunţă la ei, cei care cer rambursare de TVA pot să vă povestească mai multe despre cum nu dorm nopţile. Mai aproape este Ungaria, Szegedul e un oraş primitor şi frumos, dar tot nu poţi să mergi acolo ca la ştrand dacă nu cunoşti limba. Aşa că apelezi la o minimă consiliere din partea unei firme de specialitate, care, în schimbul a două-trei milioane de lei vechi, îţi face programare şi te duce până în sala de aşteptare. Dar ştiţi cum e, românul tot patriot e! Parcă văd că un procent de 99,94% din români se va trata în România, fredonând versificări pe tema „fie clisma cât de rea, tot mai bună-n ţara mea” sau „ai, n-ai flexulă, vremea contribuabilului trece”. Hai, noi ca noi, dar vă daţi seama ce emulaţie a trezit ştirea asta cu decizia parlamentarilor europeni în ţări ca Anglia sau Olanda? Ca nişte copii s-au bucurat supuşii majestăţilor sale Elisabeta şi Beatrix când ziarele locale au titrat cu uşurare „Cetăţenii UE se pot trata în spitale din România şi Bulgaria!”. Aici ar trebui neapărat să intervină responsabilii de la Turism cu ceva „la pachet”, vreo agropensiune în Copşa Mică, turism sexual în Botoşani, sejur „Dracula” în Ilfov sau, după caz, promoţii la pompe funebre, să le arătăm şi noi cât de primitori suntem.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

horea a spus: (ianuarie 22nd, 2011 at 22:55 )

si nu va place prostilor macar atata sa aveti dreptu pana acuma si pentru stangu sa mai lucrati inca .noi stam plecati de acasa pt o viata mai buna nu pentru altceva.si nu mai da-ti vina pe Base ca el este mic alti au dus romania unde este.bafta horea(BRUXELLES)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top