Ce naiba, oameni suntem!

Foarte interesante, chiar utile, sfaturile juridice oferite de onorabili avocaţi în probleme petrecute la volanul maşinii sau în alte circumstanţe automobilistice în care autoritatea poate să recurgă mişeleşte la abuzuri. Datorită acestor sfaturi juridico-rutiere, omul de bună credinţă ar trebui să ştie cum să lupte cu birocratul nemilos, cu aparatele lui de măsură necalibrate şi făcătoare de nedreptate contribuabilului onest. În mod normal, dintr-o astfel de consultaţie juridică ar trebui să învăţăm cum să cerem certificatul metrologic pentru radarul care ne-a măsurat viteza la 61 km pe oră în localitate şi noi nu suntem convinşi că aşa a stat treaba, având doar 57 km pe ceas, în marja de eroare. Apoi mai învăţăm cum să contestăm ridicarea permisului dacă suntem prinşi cu oţet în sânge de la salata de castraveţi, confuzie indicată pe aparatul etilotest cu o gradaţie peste valoarea normală. Dar românul vine dintr-un popor cu lesnicioasă pricepere de carte şi câte nu învaţă el ca să-şi apere drepturile câştigate cu greu în săptămâna când am trecut atât de brusc de la dictatură la democraţie? În realitate, aceste sfaturi nu vor fi folosite de astfel de clienţi ai poliţiei. De nedreptăţiţii sistemului. Sanchi. Câţi dintre cei care au fost prinşi cu 60 la oră în centrul comunei Topolovăţ ar contesta amenda de 60 lei acordată de organul de poliţie? Niciunul sau, mă rog, aproape nimeni nu s-ar complica cu un demers juridic în instanţă, mai ales că se ştie omul responsabil de o călcătură puţin cam grea a pedalalei de acceleraţie. Dar ia să vedeţi un procuror, un copil de mare om de afaceri sau alţi participanţi la trafic care se cred posesori de testicule-mamut pentru că, în filosofia lor, doar banul e cel care contează cum se vor servi din aceste sfaturi juridice pentru a-şi recupera carnetul de şofer după trei beri la bord şi 160 km/h pe vitezometru. Mai mult, după o susţinută şi concentrată campanie juridică cu expertize peste expertize, va rezulta fără putinţă de tăgadă că maşina BMW a cocalarului nici n-atinge, din fabricaţie, viteza de 160 km la oră sau că poliţistul, de fapt, a suflat în etilotest când a ieşit pocinogul cu dosarul penal.

O distinsă doamnă avocat cu alese cunoştinţe de mecanică a arătat în urmă cu ceva ani întregului oraş cum poţi debloca un autoturism imobilizat cu un mecanism de blocare al ADP. Că legea e proastă, că regulamentele administraţiei locale nu sunt corecte în politica parcărilor este altceva, să le acţioneze în contencios prefectura, să le atace în instanţă Avocatul Poporului sau nu-i mai votaţi pe edili dacă nu vă place cum gestionează problema, dar dacă, legea e funcţională, n-ar fi mai bine ca ea să fie aplicată totuşi, nu ocolită prin manevre de manipulant al vreunui atelier de vulcanizare? Mai sănătos ar fi să aflăm cum putem lăsa maşina în Timişoara fără să ne fie teamă că va fi blocată. Pentru aceasta, dacă n-ai bani pentru tichet sau abonament Telpark, există inclusiv varianta să laşi autoturismul acasă şi să faci puţină mişcare cu bicicleta sau pe jos. Ideal ar fi să insistăm pentru plata obligaţiilor noastre de contribuabil, nu să ne găsim scuza că pe avizul de plată e scrisă greşit adresa de către cei de la Fisc. Ştiţi cum poate scăpa un pescar fără permis dacă este prins cu beţele pe baltă de brigadierii AJVPS? Nu ştiţi? Păi spune că undiţele nu-s ale lui şi că el a venit doar să urineze în natură. Dacă mergi duminica la biserică, să te rogi să-ţi meargă afacerile, faci bine şi ieşi 15 minute afară, între 11,15 şi 11,30, cât umblă trimişii ortodoxiei cu tasul, astfel că, la revenirea în biserică, ai scăpat de obligaţia de a dona cinci lei Mitropoliei Banatului. Din propria experienţă, pot să vă recomand să daţi foc fânului din grădina de la ţară sâmbăta, că atunci nu sunt poliţişti locali de serviciu la primărie ,şi scăpaţi de-o frumuşeaţă de amendă.

Şi ar mai fi o grămadă de trucuri de mare folos în viaţa de zi cu zi din România. Da, din România, că pe-afară avem alte rafinamente. Când treci pe lângă pădurea de la Pişchia şi te apucă nevoile, poţi „odihni” un sfert de oră preţ de-o „lipsă mare” după un copac secular, că altundeva nu sunt amenajări pe marginea drumului. În urmă cu ceva ani, trăiam momente la fel de dramatice dar pe motiv de „lipsă mică” lângă pădurea din Sigmaringen, iar benzinărie nu vedeam până la linia orizontului. Numai că în Germania îngheaţă vorba aia în tine când vezi la marginea pădurii plăcuţa care indică faptul că acolo se află proprietatea privată a familiei Hohenzollern, verişorii regelui nostru, şi nu se făcea să te uşurezi tocmai acolo. Cam aşa stăm cu sfaturile pentru o călătorie turistică în România şi total altfel pentru una în străinătate. Când mergi în România trebuie să cunoşti cum să conteşti înregistrarea radar, când mergi în Ungaria eşti sfătuit să nu depăşeşti viteza legală, că sunt băieţii ăia de la Rendőrség, care nu ştiu multe şi-ţi capsează o amendă de-o ţii minte tot concediul. Mai mult, de la 1 iulie, îţi pot confisca maşina dacă n-ai bani de amendă. Iar dacă ajungem cumva până în Germania, trebuie să ştim cum le place celor din Polizei să stăm „drepţi” când plătim pentru un banal muc de ţigară aruncat dibaci lângă bordură, deşi este din ce în ce mai evident că acuitatea vizuală a poliţistului neamţ s-ar putea să nu fie calibrată după ultimele pretenţii ale metrologiei europene.