Finantare nerambursabila cuprinsa intre 1,065 si 6,375 milioane lei

Începem prezentarea detaliată a posibilităţilor de finanţare a IMM-urilor prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE) 2007-2013, Axa Prioritară 1 – Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie, Domeniul major de intervenţie DM1.1 – Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM, Operaţiunea a) Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile, A1 – Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.065.000 – 6.375.000 lei acordat pentru investiţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Finanţarea nerambursabilă, cu o VALOARE CUPRINSĂ ÎNTRE 1.062.500 -și 6.375.000 LEI, se acordă pe bază de competiţie, cu termen limită de depunerii a dosarului de finanţare, ce conţine cererea de finanţare în format impus şi a documentaţiilor tehnico-economice şi justificative privind eligibilitatea solicitantului, a activităţilor şi a cheltuielilor din cadrul proiectului propus.

Anul acesta, perioada de depunere a proiectelor de finanţare a început la 2 iunie şi durează până în 23 august. După această dată, proiectele depuse vor fi evaluate şi clasificate, pe baza unei grile de punctaj ştiută dinainte, finanţarea asigurându-se în ordinea clasificării proiectelor, în limita fondurilor alocate acestui program.

Acces la acest program îl au solicitanţii care se încadrează în categoria firmelor mici (de la 10 la 49 salariaţi) sau mijlocii (între 50 şi 249 de salariaţi). Acestea trebuie să fi avut activitate în anul fiscal precedent, să fi obţinut profit din exploatare şi domeniul de activitate economică pentru care cere finanţare să fie eligibil în acest program (în principiu codurile CAEN eligibile sunt B – Industria extractivă, C – Industria prelucrătoare, E – Distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, F – Construcţii, existând anumite excepţii la fiecare din acestea). Codul CAEN pentru care se solicită finanţare nerambursabilă trebuie să se regăsească în certificatul constatator de la Registrul Comerţului şi care va face parte din dosarul de finanţare, la data depunerii acestuia.

Din valoarea întreagă a proiectului ce se doreşte a fi finanţat, sprijinul nerambursabil nu poate fi mai mic de 1.065.000 Lei dar nici mai mare de 6.375.000 şi va reprezenta maximum 70% pentru întreprinderile mici, respectiv 60% pentru cele mijlocii (procente valabile în regiunea VEST) din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului. Diferenţa până la valoarea întregului proiect va trebui acoperită de către solicitant.

Printre cheltuielile eligibile, în cadrul acestui program, se regăsesc: cheltuieli pentru achiziţia de teren (în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile), construcţia şi modernizarea clădirilor, achiziţia de bunuri din categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar, instalaţii şi echipamente, imobilizări necorporale, aplicaţii informatice, etc.

În vederea implementării proiectului se ia în considerare o merioadă de până la 2 ani, calculată din momentul semnării contractului de finanţare dintre solicitant şi autoritatea de management a programului operaţional.

Fiecare solicitant, în urma unei înregistrări on-line la adresa www.minind.ro, secţiunea Organismului Intermediar pentru IMM, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole va putea completa formularul de înregistrare on-line a proiectului, care, apoi, se va trimite şi pe suport hârtie, cu toate anexele şi documentaţiile tehnico-economice necesare la sediul OI IMM/OTIMMC.

La stabilirea punctajului realizat de proiect în vederea clasificării din perioada de evaluare, punctajele CRITERII DE EVALUARE ŞI SELECŢIE care se iau în considerare sunt următoarele:

I.1. Creşterea cifrei de afaceri într-un interval de trei ani de la data finalizării proiectului – 7 pct
I.2. Nivelul de inovare al proiectului – 9 pct
I.3. Crearea de locuri de muncă şi menţinerea acestora după finalizarea proiectului – 8 pct
I.4. Structura investiţiei (valoarea investiţiilor în echipamente şi utilaje în totalul costurilor) – 5 pct
I.5. Dezvoltare durabilă 3
I.6. Egalitatea de şanse – 3 pct
II.1. Justificarea necesităţii finanţării publice – 8 pct
II.2. Soluţia tehnică, inclusiv corelarea activităţilor cu cheltuielile proiectului – 7 pct
II.3.Conjunctura pieţei şi elemente de marketing – 8 pct
II.4. Bugetul proiectului – 7 pct
III.1. Solicitantul a demarat proceduri de achiziţii până la depunerea cererii de finanţare – 3 pct
III. 2. Solicitantul estimează demararea proiectului – 6 pct
IV.1. Capacitatea financiară a solicitantului de a susţine proiectul după finalizarea acestuia – 6 pct
IV.2 . Capacitatea solicitantului din punct de vedere tehnic 6
V.1. Managementul calităţii – 5 pct
V.2. Asigurarea resurselor umane relevante pentru proiect – 5 pct

Punctajul minim necesar pentru aprobarea și finanțarea proiectului este de 50 de puncte.

Vasile RUŞEŢ

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

maria a spus: (iunie 19th, 2011 at 18:23 )

astept cu interes si alte materiale pe tema asta. bravo

remus a spus: (iunie 20th, 2011 at 21:31 )

Ptr prima oara citesc un cotidian care acopera si acest domeniu! Felicitari ptr initiativa

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru luna ianuarie a anului viitor, As Tour Timişoara vă propune să descoperiţi farmecul Belgiei într-un city-break de neuitat. De la eleganța capitalei europene Bruxelles la romantismul medieval al orașului Bruges și atmosfera spectaculoasă din Ghent, această excursie promite patru zile pline de istorie, arhitectură impresionantă și experiențe memorabile. Plecarea este pe 15 ianuarie 2027,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.