Marius Dugulescu, prins la votat cu doua cartele

Deputaţii PDL Marius Dugulescu şi Dan Liga au fost surprinşi, marţi, votând cu câte două cartele la Legea pensiilor militarilor. Dugulescu, reprezentant al Timișului, nu recunoaște acest lucru.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru”, 116 voturi „împotrivă” şi șapte abţineri, proiectul de lege privind aprobarea OUG 1/2011 referitoare la recalcularea pensiilor militare. Opoziţia a anunțat că va depune o sesizare la Curtea Constituţională.
Deputaţii PDL Marius Dugulescu şi Dănuț Liga au fost însă surprinşi de camerele video în timp ce votau cu câte două cartele. „Nu am votat la două cartele. Victor Ponta a votat la 1,56 fiind la Cotroceni, asta este ştire tare de tot. Daţi-o pe asta. Nu vă interesează ştirile cu un preşedinte de partid? La 1,56… despre asigurarea transparenţei. Nu am nimic de declarat”, a spus Dugulescu, întrebat în locul cui a votat. Marius Dugulescu este deputat de Timiș, fiind la primul mandat, ales în 2008. El este fiul pastorului Petru Dugulescu, fost deputat PNȚCD în perioada 1992-2000. Dan Liga nu a putut fi contactat pentru explicaţii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Pacatosul a spus: (iunie 22nd, 2011 at 10:44 )

pocaitul la furat?nu se poate….oare ce zic fratii?

CRINA a spus: (iunie 22nd, 2011 at 13:44 )

Nu stiam ca „”POCAITII” fura

cornel a spus: (iunie 22nd, 2011 at 15:42 )

e cam mult spus furat… daca asta inseamna furat pentru voi, atunci ce a furat nastase sau altii e pistol cu apa.

Dani a spus: (iunie 22nd, 2011 at 21:46 )

Asta e practica tuturor politicienilor, nici nu stiu de ce ne mai miram! Nu zic ca ar trebui sa intre si in obisnuinta noastra doar ca si Dugulescu e ca oricare alt politician si argumentul religiei nu cred cas-i are rostu in aceasta discutie.

despre deputat Dugulescu a spus: (octombrie 30th, 2011 at 09:56 )

Stam zilele trecute pe o terasa din Unirii impreuna cu doi colegi de breasla.
La masa alaturata, patru fufe. Una dintre ele, care radea cu gura pana la urechi, cu ochelari de soare pe ochi, recenta intoarsa cica „din Anglia” si cu cate un „ochei” la fiecare trei cuvinte – sotia deputatului Marius Cristian Dugulescu. Radea cu gura pana la urechi cand prietena ei blonda a inceput sa barfeasca pe celebrul Alin Popoviciu.
Au urmat apoi discutii cu chicote de ras despre „tipa de la partid care se umfla cu silicon”, despre „aia care a furat bani de la i te me”, despre Balas si despre parfumul preferat, dar si despre ciorba de burta pe care una dintre ele, cu accent de Moldova, spunea ca stie sa o gateasca mai bine ca astia de la restaurant „.
Co ochelarii pe ochi, sotia Dugulescu dat un telefon si a fost vizibil deranjata ca „nu raspunde proasta asta…….. dar sun pe al meu si rezolvam…….”
Apoi a inceput doamna sotie de deputat sa spuna cat de mult il respecta pe regele Mihai si pe regina, si cat de frumos a vorbit regele la Parlament. „Ma, se vede ca e rege, nu ca altii, a conchis ea cu aer de atotstiutoare” (cred ca dorea sa spuna ca regele l-a depasit pe Basescu si pe cei din partidul sotului ei).
Sorbeau din cafea toate patru si se plangeau pe rand ca nu sunt tratate de fetele de la bar „ca in America”.
O alta tipa de la masa a spus-o cu superioritate, „noi ne facem vacanta in Spania draga….”.
Duguleasca avea ceva de comentat la fiecare persoana care indraznea sa treaca prin fata ei si sa ii blocheze soarele, de parca ea ar fi actionar majoritar in sistemul nostru solar.
Intreb eu acum, ca un muritor de rand: cum au ajuns doamnele astea sa calatoreasca pe banii nostrii in toata lumea? Eu platesc taxe si impozite, eu muncesc de dimineata pana seara si nu ma plang. Ele se imbraca „de firma” si se plang ca nu ne plecam in fata lor.
Chiar atat de mare este obraznicia unora.

jebelean a spus: (octombrie 30th, 2011 at 10:26 )

ba da ce trairi ai! chiar dugulescu sa fie raul absolut? sau mai bihne spus sotia lui? ti-o fi facut ceva, dar chiar asa!?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.