Politistilor le-au fost taiate toate sporurile, inclusiv traditionalul “Spor la treaba!”

Dacă ceva funcţionează acceptabil în tot acest mers pe burtă al României prin perioada de criză şi postcriză, atunci acel sector este cel al ordinii publice şi al intervenţiilor de urgenţă. Cu derapajele regretabile ale serviciilor de ambulanţă, totuşi, Salvările, Pompierii şi diversele departamente de Poliţie funcţionează în România peste restul serviciilor publice. Tocmai de aceea, reducerea veniturilor poliţiştilor îi poate face mai indiferenţi pe oamenii legii, peste alte handicapuri legislative care-l făceau şi până acum pe poliţist să nu intervină cu toată priceperea şi forţa din dotare. Logic şi sănătos pentru societate ar fi să păstrăm această stabilitate care contrastează cu haosul de pe străzile Greciei, anul trecut, chiar recent Spania. Şi cum o păstrăm, dacă nu printr-un aparat poliţienesc mulţumit de ceea ce primeşte de la contribuabil pentru serviciile care i le oferă cetăţeanului, totul prin intermediarul stat. De aceea, un agent de poliţie ar trebui să câştige binişor în orice ţară, ca să nu lase vigilenţa pe vine când ajungem în situaţii limită. Dacă aş spune că un poliţist ar trebui să câştige în acest moment 3.000 de lei lunar o mare parte din aparat mi-ar sări în cap, că le vreau micşorarea salariului. Alţii vor spune că atâta încasează şi acum sau că atingeau acest nivel înainte de tăierea unor sporuri. Adaosuri de-a dreptul caraghioase şi menite să ne transforme pe noi, ceilalţi contribuabili, în nişte proşti, încercând să le înţelegem. Această meteahnă a sporurilor inventate ca tertip pentru majorarea salariilor bugetare acolo unde legea nu permite acest lucru nu se petrecea numai în Poliţie, ci şi în multe primării, Fisc, direcţii ale statului, dar nu în toate, ceea ce face şi mai deranjant dezechilibrul. Până să ne adâncim mai vârtos în criză, în Poliţie se încasau o grămadă de sporuri. Dacă întrebai un agent cu cascheta aruncată la miting cât câştigă, ţi-ar fi răspuns 1.500 de lei, fără să zică nimic de sporurile care-i dublau sau triplau venitul lunar.

Este firesc să te gândeşti la un spor de periculozitate acordat în cazul poliţistului de teren sau ăluia din trupele speciale, că doar n-o să câştige mascatul cât domnişoara de la ghişeu. Dar să vorbeşti de spor de ţinută, spor de hrană (circa 25%), spor de vacanţă, cum era odată, e ca şi cum i-ai jigni pe poliţiştii pe seama cărora oricum se fac atâtea glume cu trimiteri la anumite incapacităţi. Ce pot să înţeleg de aici, că poliţistul n-ar şti că trebui să mănânce dacă nu-i scrie pe fluturaşul de salariu că are alocate fonduri pentru aşa ceva? Sau că trebuie să se şi îmbrace la un moment dat, nu să meargă în fundul gol la cumpărături, să plece în vacanţă doar dacă-l luminează ăia de la contabilitate? Noi, cei de la privat, de ce ne cumpărăm haine, murături, concedii din banii negociaţi ca salariu şi mucles pe deasupra? Pe de altă parte, nu poţi să nu te întrebi ce face poliţistul cu salariul de bază, dacă jumătate din trai îl acoperă din sporuri? Oare merge la filarmonică? Când se vor supăra că le-a fost tăiat sporul de antenă, îşi vor arunca oare ciorapii în curte la Cotroceni, indignaţi că nu mai pot prinde Radio România Cultural? Dom’le Boc, daţi-le poliţiştilor salarii convenabile lor şi suportabile bugetului public, să trăiască decent, să n-aibă grija zilei de mâine şi să ne apere de răufăcători cu mintea limpede, dar nu vă mai bateţi joc de ei cu sporurile astea rupte din Arici-Pogonici! Eventual, daţi-le verbal, din când în când, un mobilizator „Spor la treabă!”. Sau „Fir întins”, dacă-s de la Rutieră.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

adi a spus: (iunie 13th, 2011 at 20:58 )

bun articolul dar sa stii ca eu sunt politist de 7 ani si am salar de maxim 1700 ron cu tot cu sporuri, dar lucrez sambete + duminici, rar ma vad ai mei acasa! saptamana trecuta am confiscat 800 milioane lei vechi si am dat amenzi tot de 800 milioane, chiar ma gandeam ca este salariul meu pe 10 ani! Daca nu as mai traii pe spatele parintilor (sincer imi este rusine ca traiesc pe spatele parintilor, dar am satisfactie in munca de politie si compenseaza). In concluzie vreau sa spun ca daca nu mi-ar mai da parintii mei ceva banuti din pensia lor, nu cred ca as mai putea aplica legea cu asemenea fermitate.

Leonard a spus: (ianuarie 17th, 2012 at 16:19 )

Mi-a fost taiat atat salariul de merit care era de 100lei (am prins urmariti general, talhari si hoti in flagrant!!!) cat si sporul de fidelitate 150 lei + 25%!!! Culmea taie tot de la cei care lucreaza in strada.. !!!!
Oare cui si de ce as mai fi fidel… Guvernului, Presedintelui… Cum poate apara ROMANIA un politist caruia Guvernul ii taie sporul de fidelitate, cum asigura el un climat de ordine si siguranta cetateanului, NU mai aveti incredere in noi… desfiintati M.A.I. !!!!
CORUPTIA=PUSCARIE, dar dati sporurile inapoi, k suntem datori vanduti la banci… pt ce??? pt o amarata de casa, sa nu fim scalvi la altii in gazda!!!
STIMA & RESPECT!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.