Tare mi-ar plăcea să câştig premiul Uniunii Europene pentru jurnalismul care pledează împotriva discriminării de orice fel şi pentru diversitate pe bătrânul continent. Vreun premiu la ediţia 2011 a concursului „Împreună împotriva discriminării” mi-ar pica ca o mănuşă: 5.000, 3.500, respectiv 2.500 euro în bonuri valorice pentru primale trei lucrări selectate dintre cele trimise online juriului european. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi umpli portmoneul cu bonuri valorice? Deşi aş avea în Timişoara încă proaspăt cazul tinerei cu handicap locomotor respinse la intrarea în clubul Heaven, nu, n-aş aborda acest caz de mitocănie. Într-un fel, şi domnişoara a greşit. Când te duci în ciobănie, normal că dai de mulţi berbeci. Nu, n-aş aborda subiectul cu care anul trecut un jurnalist finlandez a câştigat premiul cel mare de bonuri valorice, povestind despre comunităţile de romi din estul Europei care trăiesc în frumoasa ţară scandinavă ca-n sânul social-democratului Avram. Nici despre discriminarea homosexualilor din România, care nu se pot însura/mărita, nu pot face nuntă cu ţâpurituri şi nu pot adopta copii să le dea, pe rând, să sugă. Nu, despre asta a scris deja anul trecut o lituaniancă. Dacă m-aş apuca să scriu pentru acest concurs aş aborda o altfel de discriminare, cea pozitivă. De ce să nu se bucure şi învăţătorii noştri europeni când aud că rromii din România sunt primiţi la facultăţi fără să dea examene? Pentru ei sunt locuri fără taxă şi fără admitere, în timp ce majoritarul trebuie să plătească şi, ce e mai greu, să înveţe. Adică să muncească, nu să stea cu mâna întinsă, ca-n intersecţii. Cu toate astea, tinerii rromi nu prea vor să audă de şcoală, fiind ocupaţi cu alte treburi mai elevate, cum ar fi plecatul „la studii” pariziene, pe Champs-Elysee, cu acordeonul. Sigur, cum să nu?, aş putea scrie despre felul cum belesc poliţiştii şi oficialii locali ochii blajini când văd cum blochează ţiganii circulaţia cu cortegii mortuare sau pe motiv de nuntă. Dar nu scriu, că mă încadrează juriul la categoria „extremişti de dreapta” şi nu mai prind bonurile alea valorice. Deşi discriminată pozitiv este şi o minoritate cu carnet de partid, hai să nu vorbim totuşi de cât de avantajaţi sunt pedeliştii când sunt la guvernare şi cât de fericiţi vor fi pesediştii, când vor ajunge şi ei în aceeaşi situaţie. Dar de minoritatea maghiară bine structurată în jurul Uniunii putem aduce vorba. Nu se poate să nu fi aflat deja că acolo unde există comunitate maghiară importantă, musai să se aleagă şi un primar ungur. Perfect. Motiv pentru care comunele conduse de edili unguri sunt cele mai dotate bugetar, şcoli renovate, săli de sport, drumuri asfaltate. Ca şi cum n-ar fi destul că oricum sunt mai harnici ca noi, le mai sunt şi oferite condiţii bugetare mult peste ce oferă orice guvernare propriilor primari.
Totuşi, discriminarea pozitivă este la ea acasă mai degrabă în Occidentul vrăjit de atitudinea de politically corectness. Nimeni nu zice, e frumos să-ţi tratezi oaspeţii regeşte, cu toată ospitalitatea de care dispui prin cămara de bucate. Asta o zi, două, după care, dacă vezi că nu pleacă de unde au venit, îi treci pe dieta normală a familiei, plus că le dai să pună mâna la muncă, dacă tot mai vor să stea în casa ta. Dar de ce să scriu eu, şi să nu scrie un olandez că în Ţara Lalelelor o colegă de serviciu musulmană te dă şi te câştigă în instanţă pentru că porţi cruciuliţă la gât, în timp ce dânsa poartă basmaua de muiere islamică trasă până pe ochi. Sau cum politicianul de dreapta Geert Wilders a fost hărţuit prin instanţe, întors de la aeroportul din Londra, deşi fusese invitat să vorbească în Parlament, totul pentru confortul confraţilor musulmani, deranjaţi că, în opinia olandezului, Islamul a devenit o religie fascistă. Dar ia să mai câştige şi jurnaliştii olandezi nişte premii în bonuri valorice! Să ne povestească ziariştii englezi, cei francezi, cum e cu diversitatea asta şi cum se crizează societatea când politicienii încurajează discriminarea pozitivă.
Comentarii prin facebook