După preluarea organizației județene a PP-DD de către fostul vicepreședinte al PD-L Timișoara, Adrian Diaconu, formațiunea condusă de „domnu’ Dan” mai pregătește un transfer-surpriză.
Este vorba de înregimentarea lui Mircea Purceld, fost președinte, timp de mai bine de un deceniu, al PRM Timiș. Pe parcursul a două mandate, între 2000 și 2008, a fost deputat PRM de Timiș. El s-a retras din partidul lui Vadim Tudor în primăvara lui 2009, apărând în politică doar ca susținător al candidaturii lui Sorin Oprescu la președinția României. De altfel, Purceld devine primul politician într-adevăr cunoscut din Timiș care a ales să intre în Partidul Tomberon. Fostul PRM-ist va conduce filiala municipală a formațiunii născute din căutarea Elodiei. Și fiindcă tot este o filială bănuită de legături suspecte cu PD-L, trebuie spus că Purceld este un foarte bun amic al președintelui PD-L Timiș, Constantin Ostaficiuc. De altfel, Ostaficiuc l-a ajutat pe Purceld, după plecarea acestuia din parlament, să se angajeze pe un post foarte bun la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Scrie un comentariu
12 comentarii pentru acest articol
la pp-dd ( partidul pu-li-mii romane ), este exact cum am stabilit ; la vremuri noi, tot noi ! bravos fraierimea care-l sustine pe handicapat , bravos…..va confiscat pdlul cu tomberon cu tot, hahahahaha
mai da mamutzii astia numai au limita, zau. de 20 de ani, tooot ei, tooot meclele lor , numai ei, si numai ei ! mai fratzilor , dar mai sunt oameni competenti in locul astora , ce dracu ? astia mor cu functia in mana de nesimtiti ce sunt. cu ce se lauda sulea-n darza asta de purceld , ca a facut bine ptr. romanime ? in afara faptului ca a luat ,,muie” pe la mai multe partide , altceva nika. purcelde duuute dracului si tu si toti ai tai si lasa-ne in pace , cum e zisa aia ; fa sa n-e fie dor de tine , dar de-a binelea !
Un om extraordinar. Exact ce trebuie intrun tomberon. Asta a cerut spaga si de la femeia de servici. Saraca femeie nu primea salariul daca nu-i dadea 10%.
O alta lichea
totusi…nu-s cam multe lichele ?
Chiar nu putem scoate la lumina oameni seriosi !!
Nu-l mai satura Dzeu si pe Purceld. Vreau tot mai mult sa jegmaneasca. Nu i-a ajuns in Parlament, la DRDP Timis ca facea cu notarita de nevasta-sa toate combinatiile pe despagubiri!? Are peste 10 imobile in Timisoara. Ce mai vrea dinozaurul asta???
Batalia a devenit mai acerba in pdl dintre costi ostaficiuc si ciobanu… costi si-a pus om la timisoara, iar ciobanu la judet… partidul tomberon este doar un tomberon pdl-ist nimic mai mult
In sfirsit un om care pricepe cu ce se maninca si politica asta,a fost un foarte bun organizator atit in PRM cit si acolo unde a muncit inainte.Numai cine nu-l cunoaste poate sa vorbeasca ca voi analfabetilor.Pentru PP-DD Timis este un cistig si mai ales ca nu-i omul PDL-ului.
mai sa fie!
toti securistii!!!!
ia cere-ti dosarul.!
In TOMBERON , a transformat Timisoara acest Puradel pe care la-ti votat de 16 ani. Sunteti rai, cei care nu cred in oamenii care vreau binele timisoarenilor . In afara de a carcoti, mai stiti sa faceti ceva?
De 16 ani va lasati furati de un tigan care si-a mutat progeniturile in centru orasului , iar mie ca timisorean imi este rusine sa-mi invit prietenii din Germania.
S-au poate toti timisorenii s-au mutat in occident si au ramas doar tiganii in acest oras?
PPDD este singura solutie pentru Timisorenii , de atrai demni si mandri in orasul lor.
Nici nu va puteti inchipui ce timisoreni curati …..si suflet , vin sa se inscrie in acest partid al sperantei .
RUSINE SA VA FIE , AM CREZUT MULT IN PP DD
PT HORIA . atat de bun a fost incat a dus PRM ul de la 24% la 2%
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
- UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT
- De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
- Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
- Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
- Populism şi fraierism. Problema nu e că Nicolae Robu se întrece iar în promisiuni, ci faptul că… unii chiar îl cred
- Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Administratie
Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Citeşte tot articolul
Politica
Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Citeşte tot articolul
Sport
Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Citeşte tot articolul
Social
UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
Citeşte tot articolul
Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook