De Paste, Nelu Balas s-a „felicitat” cu o ancheta / FOTO

A trimis timișorenilor, în nume propriu, felicitări de Paște cu sigla companiei al cărei director regional este. În urma acestei isprăvi, Nelu Balaș s-a ales cu un cadou de toată frumusețea: o anchetă dispusă de conducerea Poștei Române, care n-a apreciat deloc gestul altruist pe care susține că l-a făcut acesta.

În ultimele zile, în cutiile poștale ale timișorenilor au ajuns felicitări de sezon expediate de directorul regional al Poștei, Nelu Balaș. „Fie ca sărbătoarea Învierii Domnului să vă lumineze calea, să vă aducă sănătate, belșug și bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să vă ocrotească pe drumul vieții”, scrie Balaș, care se semnează nu doar cu nume, ci și cu funcție. Pe cealaltă față a felicitării sunt imprimate un citat din Biblie, dar și sigla Poștei Române. Nelu Balaș susține că a tipărit cărțile poștale în nume propriu, pe banii personali. „Au fost 10.000 de felicitări, a căror tipărire m-a costat 1.600 de lei, sumă pe care am plătit-o din resurse proprii. Nu am folosit banii Poștei. Scopul acestora a fost crearea unei apropieri de clienții Poștei. Am decis să mă implic, pentru că în ultima perioadă a scăzut mult adresabilitatea și vrem să revitalizăm Poșta”, afirmă directorul. Toate bune și frumoase, dar felicitările cu pricina au fost distribuite de subalternii lui Nelu Balaș, adică de poștași, fără ca între persoana fizică Nelu Balaș și instituția pe care o conduce Nelu Balaș să existe vreun contract. În mod normal, pentru distribuirea a 10.000 de materiale publicitare, Poșta ar fi trebuit să încaseze o anumită sumă de bani.
La București, oficialii Companiei Naționale Poșta Română nu sunt deloc încântați de „inițiativa de revitalizare a activității”. „Dacă își folosea funcția în acest demers personal, puteam accepta, însă faptul că a folosit sigla Poștei Române pe aceste cărți poștale, fără să aibă încuviințarea conducerii, este grav. Conducerea Poștei Române a decis să declanșeze un control la Timișoara”, a declarat Ion Martin, purtătorul de cuvânt al companiei, Ancheta va începe imediat după Paști. Nelu Balaș nu e la primul scandal de când a fost instalat în funcție. La finele lui 2009, el a amânat cu două săptămâni plata pensiilor, folosind banii alocați pentru 2.500 de persoane în alte scopuri comerciale.

[nggallery id=1177]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

XYZet Timisoreni a spus: (aprilie 14th, 2012 at 00:02 )

Acum crezi in proverbul: Decat codas la oras mai bine la Carpinis fruntas?

(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1&appId=356113557768141”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

sclavi pdl a spus: (aprilie 14th, 2012 at 00:53 )

sclavi pdl dau cu batul in balta. si app tu nu poti vorbi de Inviere si de Pasti pt ca esti neoprotestant si… stiti voi destul de bine de ce zic asta

Postasul a spus: (aprilie 16th, 2012 at 03:23 )

Intrebarea mea este urmatoarea: Ce cauta acest om, la sefia unui Centru Regional de Posta, atata timp cat el nu a lucrat o zi in domeniul postal? Pana unde duce nesimtirea PDL-ului, al carui sclav este, si cat mai tine prosteala asta cu pocaitii? Pocaitii, sub masca asta a inocentei, fac cele mai oribile lucruri, si aici vreau sa aduc si un arument cu care sa-i „dau in cap” acestui…..domn. Acum cateva luni, avea un conflict public legat de o sezizare trimisa de unul dintr-e lucratorii sai. Acolo era specificat si fatul ca acest director, face angajari pe anumite criterii, si anume cele religioase, fapt ce l-a scos din minti pe acest director care ameninta ca-l va gasii pe cel care a trimis acea scrisoare, ca-l va da pe mana justitiei, si ca nu face astfel de diferente pe criterii religioase. Bossu’, oare nu te-a vazut Domnu’ cand MINTEAI CU NERUSINARE? Ce zici, facem un pariu, stiu ca voi nu faceti pariuri, dar acum, daca tot ai mintit, nu te mai poti considera pocait. Fi atent, facem un mic sondaj, cati pocaiti erau in cadrul Postei Romane (numai in functii de conducere), sa nu mai zicem si de lucratorii simpli, inainte de inscaunarea ta, si cati sunt actualmente. Ce zici, te tine? Si stii cum facem chestia asta? Eu pun la bataie un apartament, iar tu iti depui demisia si pui la bataie fabrica de inghetata de la Carpinis, asta in caz ca mai functioneaza, daca nu, gasim altceva. Mai, voi chiar credeti ca toata lumea e proasta si voi sunteti smecherii. Te vede Domnu’……… FRATE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.