PSD Timiș și-a prezentat oficial lista cu candidați la funcțiile de consilieri județeni pentru alegerile din 10 iunie. Surprinzător, președintele filialei, Titu Bojin, totodată candidat la șefia CJT, nu se află pe listă, el urmând să joace totul pe o singură carte.<
Stanciu mai are de primit 40.000 de euro de la Iancu
Marian Iancu a intrat în campanie electorală, dar a uitat de datoriile faţă de foştii jucători, antrenori sau conducători. La Poli nu e bine, dar nici nu e indicat să pleci până nu ai primit ultimul leu în cont.
Trei zile in pasi de dans, cu Narcotango
Clubul de dans Magnum Team organizează la Timişoara, în perioada 21-23 mai, un adevărat regal de tango argentinian. Protagoniștii acestuia sunt membrii formaţiei Narcotango, dublu nominalizată la premiile Grammy.
Dan Hotico asteapta un raspuns de la Timisoara
Cu câteva zile înainte de jocul dintre FC Universitar Maramureş Baia Mare şi Poli Timişoara, Dan Hotico, preşedintele maramureşenilor, declara că are de gând să mute echipa băimăreană pe Bega. Deși echipa lui a fost umilită cu 5-0 de elevii lui Vali Velcea, Hotico nu și-a schimbat intenția.
Muzeu al aviatiei, acasa la Traian Vuia / FOTO
Primul muzeu al aviației din Timiș este dedicat lui Traian Vuia. El va funcționa într-o clădire ultramodernă, din sticlă, cu zece săli, care a inaugurată în comuna care poartă numele pionierului aviației mondiale.
Ciuhandu e deranjat, in sfarsit, de Iancu
A trecut cu vederea atâta timp măgăriile lui Marian Iancu, iar Consiliul Local Timişoara a aprobat sume imense de bani, fără niciun control, pentru Poli. Abia după ce șeful alb-violeților i-a întors spatele, Gheorghe Ciuhandu și-a exprimat, în sfârșit, nemulțumirea.
Superoferta de teatru de la Thespis
Teatrul Studenţesc Thespis a pregătit un weekend prelungit cu teatru. De joi, în fiecare seară, vor avea loc spectacole la Casa Studenţilor. Majoritatea sunt spectacole noi, unul singur fiind reprezentat sâmbătă pentru ultima oară – drama lui Arrabal „Scrisoare de dragoste”.
Invitatie la Zilele Cetatii
Zilele Cetăţii, sărbătoarea cartierului istoric central al Timişoarei, au ajuns, în acest an, la ediția cu numărul șase. ajunsă anul acesta la a şasea ediţie. Evenimentul are loc în acest sfârșit de săptămână și cuprinde proiecții de filme, concerte și expoziții.
Fara apa calda
Timișorenii din zona Căii Lipovei rămân, joi, fără apă caldă. Colterm anunță că, pentru remedierea unei defecţiuni tehnice survenite pe reţeaua termică primară, între orele 8 și 16, va întrerupe furnizarea căldurii la PT 27, 28, 29, 38, 39, 40 şi 41. Vor fi afectaţi abonaţii care locuiesc în zonele Calea Lipovei, I.I. de la…
Tinerii „lei” se distreaza in scop umanitar
Cluburile Leo Young Spirit și Leo Timișoara, cu sprijinul celor patru cluburi Lions, adună fonduri pentru Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”. Acțiunea are loc vineri, de la 18,30, în clubul Le Cinema.
Cisterna cu 60 de tone de motorina, rasturnata pe sine
Un vagon cisternă încărcat cu motorină s-a răsturnat, miercuri, pe calea ferată industrială dintre Timişoara şi Moşniţa Nouă. Pentru a repune cisterna pe șine, pompierii trebuie să golească cele 60 de tone de motorină. Nu există pericol de explozie.
Trif pregateste o campanie exploziva pentru primarie
Preşedintele PRM Timiş, Grigore Trif, şi-a anunţat oficial intenţia de a candida la Primăria Timişoara. El va duce o campanie fără menajamente, care va include atacuri la persoană, dar nu și ilegalități.
La autostrada spre Lugoj se lucreaza de zor
O treime din primul tronson al autostrăzii Timișoara – Lugoj este finalizată în proporție de 28%. Constructorii au convocat, miercuri, o conferință de presă-dezbatere și o vizită pe șantier. Ei spun că, având în vedere ritmul de lucru, termenul final de execuție fixat pentru luna aprilie 2013 va fi devansat.
Inginerul Chirca, candidatul PRM pentru sefia CJ Timiş
Surpriză la anunţarea candidaturii PRM pentru şefia Consiliului Judeţean Timiş. Inginerul Gheorghe Chirca, secretarul general al organizației, va intra în această cursă, în care se va lupta, printre alții, cu Titu Bojin și Constantin Ostaficiuc.
Miut & co, la inca o amanare in cazul „Heaven”
Dosarul „Heaven”, în care fostul director al Direcției Patrimoniu de la Primăria Timișoara a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, a fost amânat din nou.
Se pregateste Orza sa-i ia locul lui Ciuhandu?
Gheorghe Ciuhandu este încă indecis în privinţa candidaturii pentru al cincilea mandat la Primăria Timişoara. Acesta a vorbit codat şi a reuşit să alimenteze zvonurile conform cărora s-ar retrage din cursă. Locul său ar putea fi luat de Adrian Orza.
Oficial: BC Timisoara joaca in semifinale!
Federația Română de Baschet a respins contestația depusă de CSM București împotriva lui BC Timișoara. Bucureștenii susțineau că adversarii lor trebuie descalificați, deoarece nu au achitat la timp banii pentru un fault tehnic comis de Branko Cuic. BC Timișoara joacă, sâmbătă și duminică, împotriva lui „U” Mobitelco.
Paris si Elvis, traficanti de mimi, au fost prinsi de politie
Polițiștii timișoreni au prins cinci țigani care trimiteau români la cerșit în Italia, pe post de mimi. Afacerea mergea strună de mai bine de șapte ani, timp în care traficanții și-au făcut vile și și-au cumpărat mașini scumpe.
Varciu face preselectie pentru „Roata norocului”
Sunteți vesel și spontan? Dacă răspunsul este „da”, atunci sunteți candidatul perfect pentru preselecția de la emisiunea „Roata norocului”, care începe la sfârșitul lui mai, pe Kanal D. Cel care alege viitorii concurenți este Liviu Vârciu.
Agentul electoral Marian Iancu, pus la punct de suporterii lui Poli
Asociaţia Suporterilor Timişoreni „Druckeria” taxează ieşirile lui Marian Iancu. După ce, în ultimele zile, Iancu s-a comportat ca un veritabil agent electoral, liderii suporterilor ce alcătuiesc „Druckeria” au emis şi ei un comunicat prin intermediul spun că fiecare este să liber să voteze cu cine doreşte.