Liviu Barbu zboara, Telpark ramane

Primarul Nicolae Robu a anunțat, în urmă cu câteva zile, că îl va schimba din funcție pe Liviu Barbu, directorul SC ADP, societate a consiliului local care administrează contestatul sistem de parcare Telpark. Robu s-a enervat după ce a aflat că doar 1% din veniturile APD a intrat la bugetul municipalității. Adică nici mai mulți, dar nici mai puțini bani decât în anii precedenți. Din păcate, problema ADP și a sistemului Telpark nu stă doar în Liviu Barbu. Incontestabil, are și el o mare parte din vină, dar problemele sunt mult mai de substanță.

În timpul campaniei electorale, dar și ulterior, Nicolae Robu vorbea despre o regândire din temelii a sistemului de parcare. Se vorbea chiar despre desprinderea Telpark de la ADP și transformarea acestuia într-un serviciu din cadrul primăriei. Acum, Robu nu mai spune nimic despre acest subiect, mulțumindu-se să-l amenințe pe directorul Barbu cu înlocuirea. Or, schimbarea omului lui Ciuhandu cu unul al lui Robu, oricare ar fi acesta, nu rezolvă sub nicio formă problema.

ADP este o firmă de construcții destul de mare care trăiește pe spatele timișorenilor. Mai exact, singurele venituri ale firmei sunt banii luați pe parcări. Vorba vine, parcări! Niște linii trasate pe asfalt, câteva indicatoare și niște camere de filmat reprezintă întreaga investiție Telpark. Ca firmă de construcții, ADP are niște prețuri destul de mari, astfel că nu câștigă nicio lucrare. Probabil nici nu se dorește acest lucru.

Angajații sunt folosiți la tot felul de lucrări neoficiale sau fușeraiuri pentru oameni din cadrul primăriei și ai consiliului local. Salariile tuturor sunt asigurate din taxa Telpark. Este o stare de fapt, tolerată de foarte mulți ani și de Executivul primăriei, dar și de consilierii locali. Așadar, în loc să se facă parcări din banii luați cu japca timișorenilor, sunt întreținute salariile angajaților unei firme de casă a primăriei.

Și iar nu e un secret că la ADP erau plasați sinecuriștii lui Ciuhandu. Înlocuirea sinecuriștilor fostului primar cu cei ai actualului edil ar fi o mare păcăleală. Va putea să rezolve viitorul șef al ADP această problemă? Greu de crezut, în cazul în care nu se intervine mai adânc în problema ADP. Ca să nu mai vorbim că poate Robu va găsi și pentru acest post un om fără serviciu și care se pricepe la toate și la nimic. Că a mai propus în trecut un astfel de exemplar și pentru funcția de director adjunct la RATT. Liberal să fie!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Ana a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 12:47 )

Putintica rabdare…Robu a facut enorm de multe in 5 luni de mandat si o sa vina randul si ADP-ului. Eu sunt convinsa!

AeriANA a spus: (noiembrie 27th, 2012 at 17:46 )

Da, a facut enorm de multe :)) Ciuhandu avea marele merit ca, desi nu a facut nici el nimic in ultimii destul de multi ani, macar tacea mai mult din gura. Gargarobu asta insa…

gaurica a spus: (noiembrie 28th, 2012 at 14:30 )

Hai, posteaza aici o lista cu enorm de multele probleme pe care le-a facut Gargarobu (vorba lui AeriAna), in cele 6 luni de mandat. Nu vezi ca mananci kkt? Esti penibi/a. Se iau timisorenii cu mainile de cap constatand ca au votat un papagal, dar isi pot da pumni in cap, 3,5 ani de acum inainte, daca nu au deschis ochii cand trebuia. Le-au luat ochii titlurile lui si gargaaaaara.

Mihai Ghedu a spus: (noiembrie 28th, 2012 at 15:54 )

dar cine fratilor ar fi fost salvatorul timisoarei, luptatorza???? s-ar fi plans ca si gigi ciuhandu ca nu-s ai lui la bucuresti si e blocat in proiecte, cine era salvatorul timisoarei
aveti rabdare si dupa minim 4 ani, judecati.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate

Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon

Baschetbaliștii bănăţeni înfrunta CS Vâlcea 1924, mâine (marți, 7 mai), la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Este meciul secund din disputa pentru locul al treisprezecelea. SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara conduce cu 1-0 la partide, după victoria de vineri, 3 mai, de la Rm. Vâlcea, 88-73. Seria se dispută după sistemul „două din trei”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

clasa pregatitoare

Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare

Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar
Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul regulat pe locul secund, a jucat finala Cupei şi va încheia şi play-off-ul pe locul 2, ceea ce înseamnă accederea în finala mare a competiţiei. Feroviarii mai au o singură partidă de disputat înainte de meciurile cu trofeul pe masă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci oficial înaintea de marea finală
Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
Top