Coasta de Azur – un paradis pentru orice pamantean / FOTO

Riviera franceză este, de peste un secol, locul unde miloane de pământeni visează să ajungă măcar o dată în viaţă pentru o vacanţă ca-n filme. Pentru că faimoasa Coastă de Azur are renumele de a nu dezamăgi pe nimeni, datorită frumuseţii sale strălucitoare, de neuitat şi a posibilităţilor extrem de variate de petrecere a timpului liber.

Farmecul litoralului francez este amplificat de clima blândă şi de evenimentele ce au loc pe toată coasta aproape în fiecare lună a anului, aducând aici personalităţi mondene şi artistice cu care turiştii se pot întâlni în staţiuni. Agenţia de turism Ultramarin v-a pregătit pentru această vară un sejur de excepţie pe Coasta de Azur, cu variante de plecare cu avionul sau cu autocarul, ambele cuprinzând un circuit prin Italia şi Franţa, vizitarea celor mai frumoase obiective, dar şi timp de plajă pe renumitul nisip fin catifelat al rivierei franceze.

Pentru cei care aleg să meargă cu autocarul, Ultramarin vă duce pe un traseu pitoresc, de vis: se traversează Austria, iar apoi în Italia, împreună cu cei care vin cu avionul, se vizitează oraşul Milano, cu cele mai importante obiective turistice. Odată ajunşi pe Coasta de Azur, atmosfera de „belle epoque” vă va învălui pe dată, pentru că „perlele” litoralului francez, Nisa şi Cannes, vă aşteaptă să le descoperiţi celebrele palate, cazinouri sau vile vechi, puse în evidenţă de fermecătoarea lumină mediteraneană. De altfel, Coasta de Azur este una dintre cele mai filmate regiuni din lume, alături de California, New York şi Paris – regizorii fiind atraşi în permanenţă de inconfundabila atmosferă a staţiunilor.

Cea mai plină de viaţă staţiune de pe litoralul francez şi totodată locul unde pictori sau scriitori celebri şi-au găsit inspiraţia sau muzele – Saint Tropez – cu atmosfera sa pitorească, relaxată şi veselă îi atrage în permanenţă pe cei dornici de distracţie, cluburile sale fiind de altfel cunoscute în întreaga lume.

Tot în cadrul acestui sejur puteţi vizita Marsillia, al doilea oraş ca mărime al Franţei, renumit pentru celebra fortăreaţă Chateau d’If, în care se petrece o parte din acţiunea romanului lui Alexandre Dumas, „Contele de Monte Cristo”. Şi cu siguranţă veţi rămâne fascinaţi de Monaco, unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, unde, în zona înaltă, deasupra mării, veţi putea vizita Catedrala Notre Dame, Oceanograful, Palatul Regal, Portul de Iahturi, Circuitul de Formula I, celebrul Casino, dar şi zona exclusivistă a magazinelor de lux.

În ultima zi înaintea plecării spre ţară, veţi savura atmosfera romantică a oraşului San Remo, dar şi Genova, unde veţi putea vizita Portul Vechi, Catedrala San Lorenzo, Palatul Ducal, Biserica Il Gesu, Piazza Ferrari, Casa lui Cristofor Columb si Porta Soprana.

Şi toate acestea îmbinate cu zile de relaxare pe cele mai frumoase plaje ale rivierei franceze, cu cea mai albastră apă şi o atmosferă fermecătoare. Şi vă veţi simţi probabil ca într-un film, înconjuraţi de peisaje celebre, cu o istorie atât de încărcată de poveşti imortalizate pe pelicule, respirând aerul extravagant atât de căutat de turiştii din întreaga lume.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe un greu teren Știința, Gloria Bistrița, în ultimul joc al sezonului regular. A ieșit un meci spectaculos, în condițiile date, cu faze frumose, goluri speciale, șuturi multe, dar și greșeli, ca așa e în fotbal. După 90 de minute de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.