Sub palmieri s-a deschis plaja Munky Funky / FOTO

La Timișoara s-a făcut, duminică, plajă sub palmieri. N-au lipsit umbreluțele, ghirlandele de flori ca-n Hawaii și nici maimuța, obligatorie când vine vorba de palmieri. Plaja Munky Funky a avut chiar și muzică în sistem surround. Evenimentul a fost supravegheat discret de directorul adjunct al Poliției Locale.

În jur de 200 de timișoreni s-au ținut de cuvânt și au venit, duminică, să facă plajă sub palmieri. În bermude și papuci de plajă, cu ochelari de soare, cu mingi gonflabile și umbrele, tinerii s-au adunat la ora anunțată pe Facebook. O mașină decapotabilă, cu muzică de sezon dată la maximum a făcut de câteva ori înconjurul noului Palm Square, în aplauzele celor ieșiți la plajă. De aplauze furtunoase a avut parte și maimuța venită pe skateboard pentru a întregi peisajul.

Suntem foarte mândri de noua achizie a primăriei şi ne simţim ca într-o zonă tropicală. Ne-am înarmat cu protecţie pentru soare, ochelari, pălării, eu în cinstea şefului de ţară mi-am luat pălăria de marinar şi am venit să ne simţim bine. Suntem în Palm Square din Palmişoara. Prietenii mei sunt şi ei aici, au ghirlande hawaiene, pentru că palmierii provin şi din Hawaii”, spune unul dintre tineri. „Timişoara va fi mult ajutată de aceşti palmieri. Toţi pomii din oraş ar trebui schimbaţi cu palmieri. Ar mai trebui puşi nişte bananieri şi dacă am putea să aducem şi nişte maimuţe ar fi ideal”, l-a completat un altul.

De data aceasta a lipsit piscina, dar, foarte probabil, la următoarea acțiune, acest „defect” va fi remediat. „Când avem sărbători, cum ar fi 1 mai, vom veni aici şi vom face un grătar. Desigur, pentru că legea grătarului nu ne lasă, vom veni şi ne vom uita la grătar. Știu că avem destui palmieri în această parte a oraşului, dar mi-aş dori ca fiecare copac să fie înlocuit cu un palmier, să avem un oraş 100% tropical, să fie o Palmişoara adevărată”, mai spune un tânăr. Împreună cu prietenii lui, acesta a adus și pancarta care definea locul: „Plaja Munky Funky”.

Printre „palmișoriștii” ieșiți la plajă s-a numărat și consilierul local Flavius Boncea. Îmbrăcat adecvat, aceasta a spus că vine de la scuba diving și s-a așezat tacticos la soare. Fondul sonor a fost asigurat de un biciclist care avea montat un sistem performant de sunet și a dat ture scuarului în care s-a desfășurat acțiunea. Întreg evenimentul a fost supravegheat de Dorel Cojan, directorul adjunct al Poliței Locale, aflat în civil, dar și de agenți în timpul serviciului. Concluzia îi aparține unei timișorence de vârsta a doua, care, întrebată cum se potrivesc palmierii cu orașul de pe Bega, a răspuns prompt: „Exact ca doi pumni dați în același ochi”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

Op a spus: (iunie 9th, 2013 at 19:51 )

Oamenii se destind si mai evadeaza din cotidian! Chiar nu a fost o idee rea din partea primarului 🙂

dura a spus: (iunie 9th, 2013 at 19:51 )

acum vor pune mainile alea slinoase pe tastaturi cei cativa liberali responsabili cu propaganda si vor spune ca cei 20-0 de timisoreni nu sunt reprezentativi. nu faceti decat sa-i luati mintile vopsitului prin astfel de practici. situatia incepe sa se complice rau de tot.

Alin a spus: (iunie 9th, 2013 at 19:55 )

Haha, si pana la urma cel mai bine ieste din toata povestea asta tot Robu! Doar el le-a facilitat timisorenilor distractia! 😉 Niceeeeeeeee!

Calin a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:07 )

daca ma uit in poze observ cu stupoare ….

Calin a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:07 )

numai taranisti si cate un ex-portocaliu razlet 🙂

@dura a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:10 )

Nu din contra, sunt foooooarte reprezentativi! Doar ca nu sunt sigura la ce :)))))))))))))

Paul a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:21 )

Dupa cum se vede este o miscare de la cei de la PNTCD si mai departe nu mai este cazul sa ma spun ceva!

MAIMUTE AVEM a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:35 )

MAIMUTE AVEM ! LE-AM VAZUT LA PLAJA !

Remus a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:45 )

Domnul primar Robu a vrut doar sa faca eva frumos pentru tineret cinste lui 🙂 nu s-a gandit ca nu va fi apreciat 🙁

Drukeria la plaja??? a spus: (iunie 9th, 2013 at 21:38 )

Domle astia dupa ce ca au mazgalit peretii orasului cu mesajul AC Recas nu e Poli ei se trezesc sa critice palmierii??? Pai astia sunt normali la cap??? Mai frumos era giratoriul ala cand era in el doar beton decat e acuma ca sunt flori si palmieri??? Astia sunt sanatosi la cap??? Fortza Robu ! ASU nu e Poli! ASU in liga 5 Poli in prima liga!

Penibil, nulitatile protesteaza a spus: (iunie 9th, 2013 at 21:45 )

De ce sa faci ceva pentru oras cand poti sa nu faci nimic? Totul e perfect! Nu vrem flori sau pamieri, eventual pruni sa ne facem o racie…O demonstratie penibila…palmierii sunt frumosi si acel giratoriu este mai frumos acum…si care 200 de participanti??? Daca au fost 50…uitati-va la poze!

Orzan a spus: (iunie 9th, 2013 at 21:51 )

Cu sau fara monkey sau funky, cert e ca palmierii arata bine, chiar dc nu suntem obisnuiti. Noroc cu palmierii ca le-au tinut umbra protestatarilor, altfel faceau insolatie si …lipseau de la urmatorul meci ASU 🙂 Sper sa nu planteze cumva niste lalele olandeze cei de la Primarie ca cine stie ce tematica va avea marsul de protest 🙂

edy a spus: (iunie 9th, 2013 at 22:11 )

Am fost acolo si am vazut protestatarii:))….cativa suporteri din Liga 5 si marii sportivi de la echipa de fotbal american Timisoara 89 ers,cate un taranist frustrat si vre-o 5 hipioti barbosi.
Pe mine clar ca nu ma reprezinta….
Sa ceara pe viitor Timisoara 89 ers facilitati de la primarie…o sa ii umple de respect:))

AM LUAT TZEAPA a spus: (iunie 9th, 2013 at 22:35 )

IAR AM LUAT TZEAPA……PENTRU CA DOMNUL CONSILIER BONCEA NEA CONVOCAT DE URGENTA LA UN PARTY DE VIS PE O PLAJA EXOTICA SI NE-A PROMIS MICI ,GRATARE BERE DIN BELSUG DAR STUPOARE NICI MICI MICI BERE….PAI CE ARE IMPRESIA DUPA CE CATAM CA FRAIERII DUMINICA DE DUMINICA PRIN COCLAURI SI MIROS DE BALEGA PENTRU O AMARATA DE BERE LA PET ACUM NICI MACAR PETU ALA NU L-AM VAZUT HALAL CONSILIER TZEPAR IN TOATA REGULA RUSINE …

cetatzean onorabil a spus: (iunie 9th, 2013 at 22:47 )

am tot vazut tot felul de articole si comentarii care mai de care…si am decis sa merg la fata locului sa vad despre ce este vorba….am descoperit niste palmieri ORNAMENTALI .desigur poporul frustrat timisoarean nu are de unde sa stie acest lucru…probabil in cativa ani ar fii crezut ca se vor urca in palmieri si vor culege nuci de cocos….

Penibil, nulitatile protesteaza a spus: (iunie 9th, 2013 at 23:51 )

Pai da sunt arbori ornamentali pusi cu scop ornamental intr-un sens giratoriu… care e problema?

flo_aka_me a spus: (iunie 10th, 2013 at 00:01 )

no offence….dar ma uit…si vad 50 de oamenii…unde sunt aia 1000 de pe facebook?……vb cetateanului onorbil….palmieri ornamentali….fratiilor astia nu sunt aia de pe plaja…v-ati luat tapa la faza asta…ori la umbra palmierilor ornamentali..ori la umbra lalelelor…tot aia e…..faini vis…cred ca sunteti foarte mandri de voi si de ce ati facut azi

joni a spus: (iunie 10th, 2013 at 08:50 )

dragi comentatori, cei mai multi dintre voi – sau singurul, hai sa nu fim penibili. ne place sau nu robu, la faza asta a transformat orasul intr-un circ ordinar.

tmpoli a spus: (iunie 10th, 2013 at 13:56 )

Acceeia sunt niste carcotasi frustrati care indiferent ce ar face primarul ei sunt contra ,sa le fie rusine ,ma intreb ei cu ce se lauda cu mancatul semintei pe strada sau sunteti pupincuristi lui Ciuhandru

Gicu a spus: (iunie 10th, 2013 at 16:21 )

Vad si niste rebuturi sociale de la Forta Civica acolo

Nicu Jong Il Robu a spus: (iunie 10th, 2013 at 21:29 )

mamaaa, ce ocupati au fost postacii….:)))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală

Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, participă și în acest an la evenimentul național „Noaptea Muzeelor 2024”. Sâmbătă, 18 mai, sub sloganul „Cerem respect și echitate pentru salariile din cultură!”, timișorenii nu vor avea parte de expozițiile instituției de cultură vor fi închise, ca urmare a protestului salariaților, dar în curtea Bastionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem și în acest an Noaptea Muzeelor, de această dată sub auspiciile protestelor salariale de la MNaB
Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
În luna mai, Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara organizează Festivalul Muzicii de Cameră. Acesta are loc  în trei locații, sala Orpheum (Sediul FMT din Piața Libertății), sala Barocă (Sediul MNART din Piața Unirii), Mansarda Bastionului Maria Theresia (sediul Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia). Cea de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
La Timișoara continuă campania de salubrizare stradală începută pe străzi, în luna aprilie. Această campanie constă în operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului pentru îndepărtarea stratului de praf și nisip acumulat la rigolele de la marginea șoselei. Pentru că există străzi pe care se parchează în permanență pe prima bandă de circulație, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă operațiunile de măturat stradal. E necesară parcarea alternativă
Incident rutier grav, marţi în jurul orei 9.30 pe Calea Buziaşului. Un muncitor care lucrează la Centura de Sud, a fost lovit de o autoutilitară şi se află în stare gravă. Poliţia va stabili împrejurările în care s-a produs acest accident. „Din primele informaţii, este vorba despre o autoutilitară care ar fi surprins un pieton...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident pe Calea Buziaşului. Un pieton, în stare gravă după ce a fost acroşat de o autoutilitară
Proiectul de hotărâre propus de consilierii PSD în Consiliul Județean, de realocare a banilor pentru întreținerea drumurilor din județ, prin care suma alocată era micșorată de la 14 la două milioane de lei a picat la un vot. Acum cei de la PSD acuză conducerea instituției că a manipulate votul, două dintre cele exprimate nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș acuză conducerea CJT de “manevre tehnice” pentru a pica proiectul de realocare a banilor pentru drumuri
Dominic Fritz spune ca nu are la îndemână pârghii cu care să facă societatea Retim să respecte contractele de salubrizare semnate. Societatea are contract cu ADID, nu cu primăria, se justifică primarul. Acum, Primăria Timișoara lansează un nou apel spre Retim și ADID, responsabile de colectarea deșeurilor, să ia măsuri eficiente astfel încât echipele să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM, sancţionată de Poliţia Locală cu amenzi totalizând 137.000 de lei
Top