Papricas de sa te lingi pe degete, la Buzias / FOTO

Zeci de timișoreni au mers la Buziaș să mănânce papricaș. Festivalul Papricașului și al Vinului, ajuns la cea de-a cincea ediție, se desfășoară în acest weekend în centrul stațiunii. Pofticioșii au stat la coadă la cazanele cu papricaș gătit de bucătari pricepuți și ajutoarele lor.

festivalul papricasului33

În prima zi a Festivalului Papricașului, vizitatorii s-au putut bucura de un gastro-show în cadrul căruia au fost realizate și prezentate produse de artă culinară modernă și tradițională. În premieră, datorită succesului din anii trecuți, venimentul s-a desfășurat pe parcursul a două zile. „De trei zile muncim în continuu. Echipa mea nu a avut strop de odihnă. Suntem în total vreo 11 persoane și ne-am propus să servim peste 1.500 de porții. Pentru noi, Festivalul Papricașului a devenit un simbol al Banatului. Cum se prepară papricașul? Primul secret este responsabilitatea, al doilea e marfa proaspătă și de calitate și al treilea, cum spun toți bucătarii, dragostea”, explică Uica Mihai, unul dintre cei mai îndrăgiți bucătari din vestul României.

„Suntem prima dată la acest festival. Am văzut în anii trecuți cum a fost și am hotărât să venim și noi. Am venit direct la Uica Mihai, că știm că face mâncare bună”, spune una dintre cele care stăteau, cuminți, la coadă pentru o farfurie de papricaș. Mâncarea a fost pe săturate și pe alese, iar gospodinele au putut trage, discret, cu ochiul la bucătarii aflați în exercițiul funcțiunii. „Acasă nu iese așa de bun precum cel gătit la cazan. De asta am și venit, nouă ne place foarte mult papricașul. Am fost în Ungaria de mai multe ori la festivaluri de acest fel și am zis că e păcat să nu mergem și undeva atât de aproape de casă”, au completat alți doi pofticioși.

Programul primei zile a continuat cu un spectacol de muzică populară tradițională cu influențe jazz susținut de Traditional Quartet, iar seara s-a încheiat cu un concert al celor de la Quaternion Band. În cea de-a doua zi a festivalului a început concursul de măiestrie în prepararea papricașului, urmând ca, după degustarea preparatelor, să fie desemnat câștigătorul. Pentru ca mâncarea să meargă mai bine, organizatorii festivalului au pregătit un program artistic de muzică și dansuri populare românești.

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ino the perfect spirit a spus: (septembrie 30th, 2013 at 17:51 )

MULTĂ SĂNĂTATE ȘI FERICIRE CELOR DIN BANAT ȘI SĂ LE FIE MASA ȘI CASA BOGATĂ ȘI VIAȚA SĂ LE FIE ETERNĂ LA TOȚI!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top