Sorin Grindeanu da vina pe PNL pentru esecul regionalizarii

Într-o declarație politică depusă în Parlament, deputatul PSD de Timiș Sorin Grindeanu afirmă că întreaga culpă pentru eșecul procesului de regionalizare al vicepremierului Liviu Dragnea o au „piticii ezitanți” din PNL.

grindeanu

Regionalizarea – proiectul vital pentru dezvoltarea României – suspendată între mersul în pas cadențat al PSD și pasul piticului ezitant al partenerilor de alianță. Trebuie să ieșim din zona retoricii și să decidem în folosul celor care ne-au votat”, spune Sorin Grindeanu, chiar în preambulul declarației politice. Alesul PSD susține că fazele de fundamentare și dezbatere trebuiau să fie închise deja, iar acum era normal să se ajungă la etapa decizională. El afirmă că toată lumea este conștientă că forma actuală de organizare administrativ-teritorială a României este anacronică și nefuncțională, iar calea potrivită este descentralizarea. „Regionalizarea este o măsură care va avea rolul de a micșora timpii de întârziere, de a micșora birocrația și de stimula dezvoltarea”, a continuat Grindeanu.

Cu toate acestea, procesul regionalizării s-a împotmolit. Grindeanu este convins că singura vină pentru acest lucru o au partenerii de alianță ai PSD. „Este injust și dramatic să transformăm soarta României în temă de demonstrații demagogice, așa cum înțeleg unii colegi să acționeze, de dragul motivării unei inerții nejustificate. Am observat la unii dintre partenerii de alianță un cameleonism ce ar putea stârni invidie în Madgascar, o inconstanță cu atitudine de ping-pong, pro și apoi contra, pe tema regionalizării”, a mai spus Grindeanu. Din declarația sa lipsește cu desăvârșire orice referire la prim-vicepreședintele PSD, Liviu Dragnea, cel care și-a asumat demersul regionalizării. Acel Dragnea care, la începutul anului, anunța că va demisiona din guvern în cazul în care, în luna septembrie 2013, regionalizarea nu va fi făcută.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ce tampenie ! a spus: (noiembrie 5th, 2013 at 17:09 )

Trebuie sa fi foarte-foarte prost sa crezi ca in Romanica se va face vreodata o descentralizare!Cine lasa ciolanul de la gura de buna voie? Chiar asa tampit nu e nici un politician,indiferent de apartenenta politica.Nu inteleg scopul si rostul acestei circoteci cu descentralizarea!

sam a spus: (noiembrie 7th, 2013 at 12:14 )

culmea prostiei e sa crezi ce spune o gura de canal

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier

Blocul format din PNL, USR și UDMR îl va propune astăzi premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European, au declarat pentru G4Media surse politice. De partea cealaltă, PSD l-a propus ca premier desemnat pe preşedintele partidului, Sorin Grindeanu De asemenea, conducerea PNL va vota în ședința Biroului Politic Național de la ora 10.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale

SCM USV Timișoara a luat o scurtă vacanță după câștigarea titlului național de rugby în șapte. În fapt, doar un pic mai mult de jumătate din lot se bucură de zile libere. 12 jucători ai SCM USV Timișoara se află cu începe din această săptămână la patru loturi naționale. Grosul contingentului, nouă rugbiști, merg la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Blocul format din PNL, USR și UDMR îl va propune astăzi premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European, au declarat pentru G4Media surse politice. De partea cealaltă, PSD l-a propus ca premier desemnat pe preşedintele partidului, Sorin Grindeanu De asemenea, conducerea PNL va vota în ședința Biroului Politic Național de la ora 10.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier
Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, alături de mezzosopranele Antonela Barnat și Gabriella Varvari, tenorii Remus Alăzăroae și Bogdan Zahariea și baritonul Darius Gruiță, vor transforma Iulius Gardens într-o scenă a emoției, eleganței și rafinamentului muzical. În același timp, vara copiilor continuă cu ateliere de creație și activități interactive desfășurate în parc. Participarea la toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert în aer liber al Operei Naționale Române din Timișoara la Iulius Gardens Timișoara
Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro
Sute de copii din Dumbrăvița, de la Academia de Fotbal CSC, vor beneficia de o nouă bază sportivă, care se va ridica în comuna de lângă Timișoara. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș va aloca a 1,6 milioane de lei pentru această inițiativă. Joi a avut loc aprobarea acordului dintre CJT și primăria comunei. Chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Dumbrăvița se va amenaja, în parteneriat cu CJ Timiș, o nouă bază sportivă pentru copiii academiei de fotbal din localitate
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
După inițiativa Consiliului Județean Timiș de a înființa la Ciacova un centru pentru susținerea persoanelor cu adicții, iată că și Timișoara ar urma să aibă un centru similar. De această dată prin intermediul Spitalului de Copii, într-o clădire a Primăriei. Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” ar urma să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara vrea propriul centru de prevenire a adicțiilor
Lucrările majore de extindere a rețelei de canalizare din localitatea Jebel au fost finalizate și recepționate oficial în iunie 2026. Acest proiect de infrastructură a fost derulat de operatorul regional Aquatim SA în cadrul contractului de execuție CL-23, finanțat prin fonduri europene. Detalii tehnice ale proiectului recepționat Infrastructură nouă: Extindere pe 45 de străzi, totalizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune pentru jebeleni. Din 1 iulie locuitorii localității se pot racorda la rețeaua de canalizare
Top