Ce locuinte poti cumpara in Timisoara cu 60.000 de euro

Înainte de criza economică, în Timișoara, la fel ca în alte orașe din țară, 60.000 de euro era o sumă destul de modestă pentru a cumpăra un apartament. Potrivit unui studiu făcut de portalul Imobiliare.ro, la această oră, cu suma respectivă poți cumpăra acum apartamente cu patru camere și chiar o casă.

imobil

În martie 2008, în Timișoara, prețul mediu cerut pentru o garsonieră confort 1 trecea de 45.000 de euro, iar pentru un apartament cu două camere se ridica la aproximativ 75.000 de euro. După șase ani de criză economică, cu 60.000 de euro poate fi achiziționat un apartament vechi cu trei sau patru camere în mai multe zone ale orașului: Girocului, Steaua, Torontalului. Lipovei, Șagului, Aradului etc. De exemplu, în zona Lipovei, pentru un apartament cu patru camere recent renovat, cu o suprafață de 80 de metri pătrați, se cere 59.000 de euro. În ceea ce privește locuințele noi, cu această sumă pot fi achiziționate apartamente cu două sau trei camere. În zona Girocului, un apartament de 86 de metri pătrați, finalizat în anul 2010, este pus la vânzare pentru 60.000 de euro. În zona Calea Urseni, în complexul Roua Residence, o casă de 97 de metri pătrați și teren de 180 de metri pătrați poate fi cumpărată cu 57.000 de euro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Warriors&CSS Bega Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026

Top