Cum sa-i faci pe timiseni s-o voteze pe Corina Cretu, „sora” lu’ Gigi Becali?

Zău că n-aș vrea să fiu în pielea celor din PSD Timiș în perspectiva alegerilor europarlamentare! Nu de alta, dar în Timiș e altfel decât prin alte locuri, unde cu un mic, o bere și un kil de făină ai asigurate trei-patru voturi. Plus că oamenii mai beneficiază și de o excursie gratuită cu autobuzul prin tot felul de secții de votare, că e și păcat să dai cu ștampila o singură dată cât e ziulica de lungă. Ca să nu mai zic că prin baronate ca Teleorman sau Vrancea, pentru propășirea social-democrației își dau obolul și locatarii cimitirelor. Ei bine, în Timiș, și mai ales în Timișoara, oamenii au o meteahnă. Și anume, că mai trag cu ochiul pe lista de candidați ca să vadă ce fel de personaje s-au pripășit acolo.

corina cretu

Și ce să vezi, prima poziție pe lista PSD îi aparține Corinei Crețu! Cum n-ați auzit de ea? E femeia aia care a stat naiba știe câți ani pe la Bruxelles și despre care n-ai auzit nimic altceva decât că hărțuiește bătrânei, precum Colin Powell. După ce ani la rândul a avut grijă de un alt moșulică, nea Nelu pe numele lui. Și măcar de-ar avea bunul simț să tacă din gură și să se ascundă pe undeva. Dar inteligentul nu-i inteligent destul dacă nu e și fudul. Așa că dna Crețu s-a apucat să umble în campanie electorală prin țară, ajungând și la Timișoara. Unde s-a trezit vorbind că Gigi Becali ar fi fost un mai bun europarlamentar decât Monica Macovei.

A o compara însă pe Monica Macovei cu Gigi Becali, ca activitate în Parlamentul Europei, este ca și cum ai pune egal între Messi și Dodel Tănase, să zicem. O fi având multe bube Macovei, dar în toate evaluările făcute apare drept cel mai activ europarlamentar român. În aceleași evaluări, Crețu nu apare sub nicio formă. Ce-i drept, nu apare nici la cei mai leneși, dar nici la cei cu activitate. Cum ar veni, e un fel de nimeni care nu iese cu nimic în evidență. Și, nefăcând nimic, ea atât a înțeles din Parlamentul European: că Gigi Becali e mai bun decât Monica Macovei. Probabil nici n-a auzit de Raportul Macovei. Dincolo de prostie și invidie muierească, aici mai poate fi vorba de un fel de solidaritate a nulităților, a becisnicilor. Dacă nu ești primit în liga mare, te faci frate cu Gigi Becali!

Ei, și revin. Ce pot să facă cei din PSD Timiș să convingă lumea să voteze cu Corina Crețu? Evident, în primul rând, s-o roage să nu se mai obosească să vină în campanie la Timișoara. Altceva? Să acopere cu o bandă neagră primul loc al PSD de pe buletinele de vot? Nu prea e voie. S-o scoată în față pe Maria Grapini, că e de-a noastră și e pe o poziție bună? Hai, c-am glumit! Chit că și-a pus să lucreze pentru imaginea ei un general de pompieri în rezervă în locul unui iepuraș Playboy. Tot în rezervă!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Cetateanul Derutat a spus: (martie 16th, 2014 at 15:10 )

Doamna draga(este o forma de politete, toate doamnele mi-s dragi) matale esti tampita(o alta forma de politete…credeti-ma) cum dracu sa compari pe Becali cu cineva…cu oricine. Macovei, curajul si ambitia acestei doamne face curatenie printre coruptii tarii. Este o amenintare pentru voi toti, ce poate face mai departe. Esti praf, doamna!

Violeta a spus: (martie 16th, 2014 at 15:31 )

Las’ ca si in Timis si in Timisoara ,Antena 3 si-a facut treaba spaland multe creiere . Votul din decembrie 2012,spune multe despre europenismul timisorenilor.

ilia-srb a spus: (martie 16th, 2014 at 17:18 )

stati linistiti ca-s destui olteni si moldoveni in Timis care cand aud psd le creste inima si automat se duc la vot,nuimai ce-o fost in Banat,

Omu' Nou a spus: (martie 17th, 2014 at 09:38 )

Hopaaaaa !!! Sar ciumetii portocalii si la gatul dnei Cretzu ! Bravo dna CC ca i-ai agitat o tzara pe basisti ca faceau mucegai. Sigur ca era mai bun Gigi decat Monica , macar Gigi nu facea atata rau Romaniei si nu mintzea cu nerusinare in PE. Bravo dna CC !

VRS a spus: (martie 18th, 2014 at 13:30 )

Asta e cretina aia amorezata de un pensionar american !

Ce greu imi va fi sa aleg intre o cretina amorezata (C. Cretu) si babornita scolita de comunisti si ajunsa patroana capitalista !

Romania e bolnava rau , dar acolo sus , sus de tot .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.