Vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean Timiş, Marian Vasile, poate sta mult și bine în funcție, cu o singură condiție. Social-democratul Titu Bojin spune că totul depinde de… voința primarului Timişoarei, Nicolae Robu.
În plină frământare pe scena politică, regândiri și reformări de alianțe, în Timiș lucrurile ar putea fi tranșate foarte simplu. Social-democratul Titu Bojin, preşedintele consiliului județean, spune că „vicele” Marian Vasile nu trebuie să-și facă griji din cauza ruperii USL. I-ar putea face probleme doar șeful său de partid, liderul PNL Timiş, Nicolae Robu! „Din punctul meu de vedere, Marian Vasile nu are de ce să-şi facă griji pentru funcţia de vicepreşedinte, poate Nicolae Robu are alt punct de vedere”, a declarat președintele CJ, Titu Bojin. Acesta îl avertizează discret pe fostul său coleg de alianță. „Atâta timp cât Nicolae Robu păstrează relaţii şi îşi doreşte să existe colaborarea CJT-Primăria Timişoara, eu sunt de acord. Va trebui să-şi repoziţioneze însă gândirea şi modul de a ieşi pe TV, pentru o relaţie viitoare. Eu l-am iertat, este mai greu cu politica”, a mai spus Bojin.
Comentarii prin facebook