A ajuns pentru a doua oară la spital, în două zile, după ce a suferit… două accidente de circulație! Un tânăr din Peciu Nou, proaspăt externat, s-a întors duminică seară de unde tocmai plecase.
Bărbatul de 31 de ani fusese rănit sâmbătă într-un accident la Peciu Nou. El mergea pe marginea drumului, când a fost lovit în plin de o mașină. S-a lovit destul de rău la cap și a fost transportat cu ambulanța la spital. Duminică, tânărul s-a externat la cerere și a plecat spre casă, în mașina condusă de tatăl său vitreg. Cei doi n-au ajuns însă prea departe, pentru că drumul lor s-a oprit în sensul giratoriu de la ieșirea din Timișoara, spre Șag! Șoferul, un bărbat de 61 de ani, a aterizat cu mașina direct în mijlocul sensului. El le-a declarat polițiștilor că a fost orbit cu farurile de un autoturism care venea din sens opus și a ratat ieșirea. Tânărul proaspăt externat nu a fost rănit grav, dar a fost preluat din nou de o ambulanță și dus la spital, pentru investigații. Șoferul vinovat a scăpat fără nicio zgârietură.
Comentarii prin facebook