Pastorala la Invierea Domnului a IPS Nicolae

† Nicolae

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL TIMIŞOAREI

ŞI MITROPOLIT AL BANATULUI

Iubitului cler, cinului monahal, dreptcredincioşilor creştini şi creştine har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Sărbătoarea sfântă a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care întrece în măreţie toate celelalte sărbători, îşi revarsă din nou, peste noi toţi şi peste întreaga creaţie, razele de lumină, de har, de binecuvântare şi de speranţă încălzindu-ne sufletul şi trupul şi ne ajută să înţelegem că moartea a fost pe veci biruită, iar viaţa ne-a fost dăruită tuturor.

În noaptea tainică a Învierii suntem chemaţi să ne apropiem, cu emoţie, cu frică şi cutremur, în dangăt de clopote şi sunet de toacă, pentru a lua lumina sfântă şi pentru a-L întâmpina „pe Soarele cel mai înainte de soare” aşa cum L-au întâmpinat, „căutându-L ca pe o zi, mironosiţele femei”, venite dis de dimineaţă la mormântul de viaţă făcător. Miile de credincioşi cu lumânări aprinse rostesc, din adâncul sufletului, salutul pascal „Hristos a Înviat”. Noaptea întunecoasă este inundată de lumină, umbra tristă a morţii este înlăturată, „Răsăritul răsăriturilor stăpâneşte întreg universul, strălucind cu neapropiata lumină a Învierii”. „Acum toate s-au umplut de lumină – se aude din strana bisericii – şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt.” Aşadar Paştile pot fi numite pe bună dreptate, „sărbătoarea luminii”, pentru că lumina a răsărit nouă prin Hristos Domnul din întunericul mormântului. Astfel lumina face parte din opera de mântuire a lumii, Hristos Domnul înviat din morţi devenind „luminarea neamurilor” care „luminează pe tot omul care vine în lume” .

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Învierea Domnului „a treia zi după Scripturi”, este descrisă de toţi cei patru evanghelişti, care L-au văzut pe Iisus înviat din morţi şi au devenit mărturisitori şi propovăduitori ai acestei minuni. Relatările evanghelice sunt foarte importante, întrucât provin de la martori direcţi ai minunii prin care a fost biruită moartea şi viaţa a fost dăruită tuturor oamenilor. În acest sens, Sfântul Apostol Petru, adresându-se mulţimilor adunate la Ierusalim, cu prilejul sărbătorii Cincizecimii, când s-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli, spunea că „Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” .

Spre pildă, Sfinţii Evanghelişti Luca, Ioan şi Marcu relatează că „Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele” , au venit la Mormântul lui Iisus „în prima zi de după sâmbătă (Duminica), foarte de dimineaţă”, „fiind încă întuneric”, au „văzut piatra ridicată de pe mormânt” şi „intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus” . În timp ce se întrebau nedumerite asupra celor întâmplate „iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare”, care le-au întrebat: „Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus”. Evangheliştii Luca şi Ioan mai subliniază un aspect important şi anume că Apostolul Petru „şi celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus” (Apostolul Ioan) au alergat la mormânt, au intrat înăuntru şi au văzut „giulgiurile puse jos…, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună” .

Cum au putut vedea cei doi ucenici giulgiurile şi mahrama, „fiind încă întuneric”, s-au întrebat Părinţii Bisericii, pentru ca tot ei să ne ofere răspunsul. Astfel, Sfântul Grigorie al Nisei, în cunoscuta lucrare „Despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos”, scrie că toţi cei ce l-au urmat pe Apostolul Petru în acea noapte au crezut în Înviere, deoarece Mormântul lui Hristos se umpluse de lumină care era şi vizibilă şi imaterială: „Toţi cei care erau cu Petru – spune atât de frumos Sfântul Părinte – au văzut şi au crezut, deoarece Mormântul era plin de Lumină. Deşi era noapte, au văzut înăuntrul Mormântului în două chipuri; şi cu simţurile şi duhovniceşte”.

Existenţa acestei Lumini cereşti este susţinută şi de către Sfântul Ioan Damaschin care spune explicit că Lumina ce a strălucit în Mormântul lui Hristos, în acea noapte de Înviere, a fost Lumina necreată a lui Dumnezeu Creatorul, Lumina taborică văzută de Apostolii Petru, Iacov şi Ioan, la Schimbarea Domnului la Faţă. Această „Lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată” pe Saul din Tars pe drumul Damascului şi l-a transformat din prigonitor al creştinilor în apostol al Domnului. Prin această strălucitoare şi Sfântă Lumină sărbătoarea Paştilor devine un praznic al Luminii lui Dumnezeu, Cel în Treime necreat şi preamărit, al Luminii care luminează sufletul şi mintea noastră, ca să trăim în Lumină, să fim fii ai Luminii, să avem Lumina Învierii Mântuitorului întru noi, pentru că El este chezăşia şi izvorul mântuirii noastre.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

După Răstignire şi Moarte, Hristos Domnul s-a pogorât la iad ca să ducă celor adormiţi vestea Învierii Sale şi să-i ridice pe toţi cei „căzuţi din veac”. El s-a pogorât însă ca un Biruitor şi un Împărat în împărăţia întunecoasă a morţii, ca să o lumineze cu Lumina Învierii Sale, să „calce cu moartea pe moarte” şi, astfel să desfiinţeze propria noastră moarte. După petrecerea a trei zile în iad, Iisus se întoarce în mormântul cel nou al Golgotei, îmbrăcat întru slavă şi înveşmântat întru Lumina de o negrăită măreţie şi strălucire. Trupul Său transfigurat devine o făclie ce arde cu putere, străbate lespedea grea de piatră a Mormântului şi Învierea Sa se realizează printr-o explozie de Lumină necreată, care luminează toată făptura şi întreg universul.

Această lumină a Învierii se revarsă neîncetat, de două mii de ani, în fiecare Sâmbătă a Paştilor peste Sfântul Mormânt al Domnului din Ierusalim, când Dumnezeu îngăduie să fie văzută nu numai de cei desăvârşiţi ci şi de cei nedesăvârşiţi, ba chiar şi de către necredincioşi, cu scopul de a-i povăţui la mântuire. Învierea Domnului este, prin urmare, o sărbătoare a Luminii, o minune mai presus decât toate minunile, la care suntem chemaţi cu toţii, pentru că împreună cu Hristos înviază şi renaşte întreaga umanitate. În sensul acesta înţelegem cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate creştinilor din Corint: „Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a Învierii) celor adormiţi … Că precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” .

Prin Învierea Sa, Hristos Domnul ne cheamă, aşadar, la renaştere duhovnicească, la redobândirea sfinţeniei şi a nevinovăţiei primite la Botez, la lumina pascală ce urmează după vremea de întristare, de pocăinţă şi de post, de luptă cu păcatul. Chemarea liturgică „Veniţi de luaţi lumină”, este un îndemn pentru toţi creştinii de a deveni „fii ai luminii”, de a trăi în bucuria învăţăturii Domnului nostru Iisus şi de a lupta împotriva tuturor tendinţelor de respingere a adevărurilor evanghelice mântuitoare. Astăzi se vorbeşte şi se scrie tot mai mult că societatea contemporană trece printr-o stare profundă de criză spirituală care accentuează şi favorizează îndepărtarea oamenilor de valorile religioase şi morale, ce au devenit, cel puţin în unele părţi ale lumii, elemente pur opţionale. Datorită acestei stări de fapt, teologii avertizează că există riscul de a ajunge într-o societate dominată de neopăgânism, o societate ce cultivă relativismul doctrinal de genul „toate religiile sunt bune”. De aici şi până la întoarcerea în lumea întunecată a superstiţiilor, a practicilor oculte şi a curentelor pseudo-ştiinţifice, drumul nu este foarte lung. De aceea, în calitate de creştini, avem misiunea de a nu uita că prin Învierea Fiului lui Dumnezeu am fost eliberaţi pentru totdeauna din legăturile păcatului, ale întunericului şi ale morţii, Paştile sfinte fiind piatra de temelie a credinţei noastre, sărbătoarea adevărului şi a luminii necreate care străluceşte în veci peste tot universul şi peste toate fiinţele, mai mult decât soarele, luna şi stelele.

Cu aceste gânduri şi simţăminte vă îndemn pe toţi, „să ne curăţim simţurile”, să alungăm din mintea şi din sufletul nostru întunericul răutăţii, al egoismului şi al plăcerilor deşarte, pentru a deveni fii ai Luminii, să credem din tot sufletul şi din tot cugetul nostru în Hristos Domnul înviat din morţi, ca început al învierii noastre, pentru că, aşa cum scria un Sfânt Părinte al Bisericii, „El este iertarea, El este Paştile nostru, Paştile mântuirii noastre, El este viaţa, învierea, lumina şi mântuirea noastră!”.

Dorindu-Vă tuturor sărbători binecuvântate cu pace, sănătate şi întru toate bună sporire, Vă întâmpin ca sfintele femei mironosiţe pe Sfinţii Apostoli cu salutul creştinesc: „Hristos a Înviat!”.

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† Nicolae
Arhiepiscop şi Mitropolit