Weekendul ăsta vine circul în Banat. Din păcate, chiar și fără clovnii principali, reținuți cu probleme în sistemul penitenciar, Steaua provoacă interes în Timișoara mai ceva ca musca atrasă de rahatul aburind. Cu riscul să fac pe un Nostradamus mai nepriceput, aș spune că meciul cu Steaua trebuie văzut astăzi de cât mai mulți poliști, căci cine știe când vom mai avea ocazia să cântăm pentru Poli sau să ne bucurăm pentru un rezultat prost înregistrat de echipa cazon-zootehnică! Cu siguranță că stadionul nu va fi plin, însă pasiunea pentru Steaua manifestată până și-n Timișoara îmi dă fiori. Aș extinde invitația la fotbal, chiar dacă unii văd că pe „Dan Păltinișanu” nu va juca Poli cu Steaua, ci AC Recaș, o echipă de la marginea Timișoarei. Chiar și-așa, e vorba de o confruntare între o fostă echipă departamentală bucureșteană și o echipa din Banat, fie că e vorba de Giarmata, Becicherec sau Ripensia mi se pare normal să vin să încurajez orice formulă locală.
Cu aer profetic aș atrage atenția că, o dată cu vremea, un meci Poli – Steaua se va mai juca pe „Dan Păltinișanu” cu tot mai mulți simpatizanți roș-albaștri, iar polismul ar putea avea soarta ursului polar în calea încălzirii globale, dacă pe viitor nu se întâmplă ceva care să readucă lucrurile la normal. Semnele „Apocalipsei” cu balonul rotund le vezi deja la tot pasul. Fără să aprob violența de stadion, doar îmi amintesc că în urmă cu câțiva ani grupuri de steliști erau calmați rapid de suporterii poliști, când încercau sa se bucure în centrul orașului pentru victorii de-ale roș-albaștrilor. Așa ceva nu se putea permite, spuneau atunci cei din CVUCS, ținând iubitorul de Steaua cât mai departe de kilometrul zero al Timișoarei.
Acum aceste preocupări s-au diluat pe cale naturală, concomitent cu ducerea fenomenului tifoseriei spre arealul satulului bănățean. Efectele se simt deja. Dacă cineva ar avea curiozitatea să facă și altfel de sondaje decât politice, probabil ar afla din grădinițe și școli că ăia micii habar nu au cine este Dan Alexa, antrenorul celor de la ACS Poli, ori Paul Codrea, de la ASU Politehnica, în schimb vor ști totul despre „Reghe”, osânditul Gigi și nemaipomenitul Chipciu. Ceea ce nu ar fi chiar atât de anormal, la cât de bombardați mediatic suntem de televiziunile comerciale din capitală.
În diferite ocazii, am fost însă martor la bucurii zgomotos manifestate ale unor copii în momentul în care Steaua marca gol după gol împotriva lui Dinamo, de exemplu. Un copil chiar cu o educație conservatoare în familie va veni de la școală cu prima echipă a Stelei învățată pe de rost. Iar când îl va vedea pe stradă pe Ioan Timofte îi va cere autografe pentru cele patru lovituri de departajare apărate la Sevilla. Cu o fărâmare a diferitelor proiecte fotbalistice locale (din motive și vinovății împărțite pe care nu vreau să le mai comentez acum), Timișoara va ajunge în următorii ani să nu mai atragă lumea la stadion pentru propriile cauze, ci doar pentru a vedea circul, când Steaua ne va vizita în Cupa României sau în prima ligă, ca un caz fericit, totuși.
Pot fi contrazis de cei ce susțin fenomenul ASU Politehnica. Până la un punct, argumentele alb-violeților Druckeriei sunt valabile și ar da garanția păstrării ideii de Poli în fața marketingului și mediatizării steliste. Asta este partea bună, că acei 1.000 de suporteri de pe gardurile de la Ghiroda continuă povestea galeriilor poliste ante și post-decembriste. Din păcate însă, cercul tot mai etanș închis în jurul susținătorilor ASU Politehnica îi transformă pe ultimii poliști de peluză într-o sectă fără o rezonanță publică în stare să contracareze îndoctrinarea pro-Steaua. De aceea, orice acțiune a ACS sau ASU în școli, de ce nu a Ripensiei?, pe diferite pretexte publicitare sau caritabile, devine obligatorie pentru amânarea instalării acestui „Alzheimer” fotbalistic în mentalul generației de mâine.
Comentarii prin facebook