Poli Tmisoara, neputincioasa si cu Astra Giurgiu

În fotbal nu e de ajuns doar să vrei, trebuie să şi poţi. Jucătorii lui Poli Timişoara au vrut multe în jocul cu Astra Giurgiu, care s-ar putea să fie decisiv în lupta pentru supravieţuirea în Liga I, dar nu au putut. Diferenţa de valoare dintre cele două formaţii s-a văzut din primul minut de joc până la final.

acs poli - viitorul

Budescu, unul dintre cei mai buni marcatori din campionatul românesc, a deschis scorul după 20 de minute, printr-un şut din afara careului. Peste doar patru minute Boldea a înscris pentru 1-1 cu un şut frumos, iar speranţele timişorenilor pentru un rezultat pozitiv la Giurgiu au început să crească. A fost doar un foc de paie, pentru că echipa gazdă şi-a respectat statutul de favorită şi a mai înscris de două ori până la finalul primei reprize, prin Yazalde şi Sadat, timişorenii nereuşind să se mai evidenţieze în vreun fel în ofensivă.

Astra Giurgiu nu a mai forţat în repriza secundă, dar, chiar şi în aceste condiţii, finalista Cupei României şi-a mai creat câteva ocazii clare de gol. Dacă în prima repriză s-a înscris de patru ori, în actul secund tabela de marcaj a suferit două modificări, atunci când gazdele s-au desprins la 4-1, în urma unei gafe impardonabile marca Nuno Claro, respectiv la 5-1, prin reuşita lui Alibec. Supravieţuirea în Liga I pentru Poli depinde deopotrivă de ultimul joc de pe teren propriu în compania Concordiei Chiajna şi în aceeaşi măsură de rezultatele Viitorului Voluntari şi FC Braşov, una din cele două echipe trebuind să piardă, în vreme ce trupa lui Dan Alexa este condamnată să câştige primul joc pe teren propriu din 2014.

Dan Alexa a trimis în teren următorii jucători: Nuno Claro – Mera, Scutaru, Şeroni, Bălace – A. Roman, Ov. Petre – Poparadu, Bărbuţ. Boldea – Szekely. Au mai intrat: Nohai, Popovici şi Keita.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

body a spus: (mai 17th, 2014 at 00:04 )

Din gandirea stafului tehnic: la Galati am stat cu fundul in poarta si am iesit la joc azi,nu au analizat jocul celor de la Astra sa vada ce jucatori au,Mera saracu nici nu stia ce trece pe langa el,toti in aparare depasiti complet.
Din pacate meritam sa retrogradam avem cel mai slab joc.Doar la declaratii inainte de meciuri suntem campioni.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 17th, 2014 at 01:02 )

ALEXA -TIM -ROBU! 3 TÎMPIȚI-RUȘINE CINE DRACU V -A ADUS LA POLI -OUT! SĂ MURIȚI ÎN CHINURI TOȚI AȘA CUM CHINUIȚI ECHIPA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (mai 17th, 2014 at 03:13 )

BLATURI DUPA BLATURI!ATI STIUT CA POLI ARE PROBLEME SI AICI ROBU ESTE VINOVAT A ADUS NUMAI REBUTURI LA ECHIPA!
ALEXA DU TE DRACU SI TU TIM SI TOTI JEGOSI DE LA CLUB!MA BUCUR CA ROBU NU VA MAI RAMINE PRIMAR A FACUT TIMISOARA DE RIS!RUSINE HOLIGOFRENICILOR!VAI DE VOI SA VA MAI GASIM LA TOAMNA ACOLO!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

da a spus: (mai 17th, 2014 at 07:27 )

am venit am muscat …am plecat dar m-am ales cu increderea in jucatorii mei

adica a spus: (mai 17th, 2014 at 10:31 )

adica recas

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 17th, 2014 at 11:42 )

TIMIȘOARA! ESTE UN ORAȘ IZOLAT DE RESTUL ȚĂRI!ROBU TREBUIA SĂ VADĂ ASTA ȘI SITUAȚIA AR FI FOST ALTA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!INO

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 17th, 2014 at 11:45 )

ȘI DACĂ POLI RĂMÎNE ÎN PRIMA LIGĂ! ALEXA -TIM -ROBU TREBUIE SCHIMBAȚI!SÎNT HOLIGOFRENICI AMÎNDOI VAI DE MAMA LOR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

ocb ocb a spus: (mai 17th, 2014 at 11:47 )

O ce bine e in B

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 17th, 2014 at 12:50 )

I -O SUGEȚI IAR LUI VALI ÎN LIGA 2 A! SPERĂM SĂ NU FIE AȘA GUNOAIELOR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sam a spus: (mai 17th, 2014 at 13:16 )

daca acs retrogradeaza ….curva sud promoveaza obligatoriu ?

bucuria cam devreme a spus: (mai 17th, 2014 at 13:41 )

se pareca politrucii au inceput fiesta,caci pt. ei ,indiferent ce se intampla ,important e alcoolul! Din pacate sunt sustinuti de unii politicieni looseri si retardati, care considera ca Tms nu are nevoie de fotbal(sport in general..),teatru,opera,filarmonica, spitale(NUMAI CLINICI PRIVATE….)

adica a spus: (mai 17th, 2014 at 19:53 )

Hai Ghiroda !!!

tot noi si de pe locul doi a spus: (mai 17th, 2014 at 23:10 )

vom promova cinstit tot noi si tot de pe locul doi!

agent7 a spus: (mai 19th, 2014 at 09:58 )

Nu fiti prea suparati pe Specialistii care au condus clubul ACS. sezonul acesta mai ales ca toti banii care i-au cheltuit pe salariile lor au ramas tot in Banat ca de ,au cheltuit totul pe la circiumi malluri,stiti Dv-stra vorba aia veche Nimic nu se pierde totul se transforma. Ma intreb eu ce concluzii a tras marele Analizator al clubului Cozmin Patruescu!!!! E CURAT MURDAR ,s-au MURDAR CURAT ?????

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 19th, 2014 at 12:52 )

VOM VEDEA DUPĂ ZIUA DE MIERCURI!DACĂ POLI RĂMÎNE ÎN PRIMA LIGÂ SAU….!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel
Pe data de 15 noiembrie 1942, la Timișoara pornea circulația primului firobuz, o nouă premieră a orașului în România. Vehiculele erau produse de FIAT în Italia, iar în cursă au pornit trei dintre cele șapte vehicule cumpărate. Astăzi se împlinesc 84 de ani de la acel moment, venit într-o perioadă dificilă, în cel de al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara sărbătorește 84 de la o nouă premieră: circulația primului firobuz din România, introdus pe străzile orașului de pe Bega/VIDEO
Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.