Timisoara, copiata de alte orase care vor sa fie Capitala Culturala Europeana

Reprezentanții majorității instituțiilor culturale din Timișoara au semnat, marți, o declarație de susținere a candidaturii orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană, un act obligatoriu pentru dosarul urbei de pe Bega. Directorul filarmonicii, Ioan Gârboni, susține că demersurile Timișoarei sunt copiate de alte orașe care aspiră la aceeași titulatură.

probe opera4

Reprezentanții instituțiilor culturale din Timișoara și-au exprimat, prin semnături, susținerea pentru proiectul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2012″. Ei au iscălit, la primărie, un document în acest sens, la fel cum au făcut, în ultimele luni, și reprezentanții partidelor politice, dar și rectorii universităților. „Considerăm că Timișoara, municipiu prin excelență al diversității: culturale, etnice, religioase, ideologice etc, dar în egală măsură al toleranței și solidarității între oameni, al respectului pentru valorile fiecăruia și al împărtășirii fiecăruia din valorile celuilalt (…) pol urban de maximă importanță la nivel euroregional în această parte de Europa, întrunește toate cerințele pentru a fi o excelentă capitală europeană a culturii în 2021″, se precizează în document. Declarația a fost semnată de directorii de la Operă, Filarmonica „Banatul”, Teatrul Național, Teatrul German, Teatrul Maghiar, Teatrul Merlin, Biblioteca Județeană, Muzeul de Artă, Muzeul Satului Bănățean, Memorialul Revoluției, Casa de Cultură a Studenților, Casa de Cultură a Timișoarei, Casa Artelor, Centrul de Cultură și Artă, Institutul Intercultural, Centrul Cultural German și Revista Orizont.

garboni

Directorul filarmonicii, Ioan Gârboni, spune că Timișoara merge în direcția bună pentru obținerea titlului, dar crede că nu prea are sprijin de la nivel central și, în plus, a devenit sursă de inspirație pentru contracandidat. „Din câte am înțeles, bugetul Craiovei e undeva la 150 de milioane de euro pe an, sub jumătate față de Timișoara. Ei nu au însă experiența unor evenimente și, de aceea, au încercat să imite multe evenimente pe care le-am făcut noi. Și Brașovul ne imită. Mă bucur că fac asta, e dreptul lor. Problema e că pentru Craiova există un sprijin foarte puternic de la București. Își construiesc stadion, deși nu au echipă, au primit bani de la Ministerul Culturii numai pentru un festival în jur de 100.000 de euro. Noi nu am primit nici măcar 50.000 de lei ceruți pentru «Timișoara Muzicală». Eu cred că lupta se va da între Timișoara, Cluj și Iași. Iașul este agreat de guvernanți, nu am prea înțeles de ce, iar Cluj are mass-media foarte tare. Eu cred însă că vom invinge”, spune Gârboni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută

Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni

Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Clădirea unde a funcționat fosta societate Romtelecom, aflată în zona parcării de la sediul Primăriei Timișoara este atractivă pentru municipalitate. Conducerea administrației cere consilierilor locali aprobarea pentru demararea negocierilor privind cumpărarea clădirii aflate pe bulevardul Eminescu, la numărul 2B. Nu este prima dată când se dorește cumpărarea unei astfel de clădiri. Primele discuții au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea fostei clădiri a Romtelecom, aflată vizavi de fostul sediu Bancpost
Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile științei și tehnologiei pentru publicul larg, transformând Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o incursiune spectaculoasă în lumea inovației. În data de 25 septembrie, între orele 18:00 și 23:00, comunitatea timișoreană este invitată să exploreze experimente fascinante, tururi interactive și călătorii virtuale prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Evenimentul este organizat prin Departamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia viitorului și istoria Timișoarei se întâlnesc la Noaptea Cercetătorilor Europeni, într-un eveniment interactiv organizat de UPT
Cu doar 12 zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de concursurile de angajare din perioada predecesorului său, Nicolae Robu. Scandalul s-a lăsat cu condamnări, dar justiţia din România le-a permis celor care au beneficiat de fraudarea concursurilor să rămână în funcţii.  Dominic Fritz afirmă că a dus o luptă dificilă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
Asociația „Colț de Banat” îi așteaptă, duminică, pe iubitorii de bicicletă la „Marea Pedalare”, o tură transfrontalieră de aproximativ 60 de kilometri care va lega, pe două roți, comunitățile din vestul județului Timiș de orașul Kikinda din Serbia. Evenimentul pornește din Jimbolia, de la Muzeul „Ștefan Jäger”, și continuă pe traseul Jimbolia – Comloșu Mic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii, așteptați la o tură cu bicicleta la Kikinda în Săptămâna Europeană a Mobilității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.