Zona Polona, un ghetou fara asociatii de proprietari / FOTO

Actuala administrație a aflat și ea că o parte din zona Polonă, aflată la marginea Timișoarei, arată ca după bombardament. Viceprimarul Traian Stoia spune însă că, în momentul de față, nu prea există soluții pentru rezolvarea solicitărilor venite de la locuitorii de acolo, deoarece imobilele sunt proprietate privată. El le recomandă oamenilor, ca un prim pas spre intrarea în normalitate, să-și facă asociații de proprietari.

polona (26)

Zona Polonă este una dintre cele mai sărace zone ale Timișoarei. O plimbare printre blocuri îți lasă un sentiment dezolant: tencuieli căzute, graffiti-uri obscene, buruieni ca-n junglă și foarte multe antene parabolice. Parcă fiecare balcon are o „farfurie”, însoțită obligatoriu de o sârmă de rufe puse la uscat. Asta, în cazul fericit în care hainele nu sunt puse la uscat direct pe balustrada balconului. Noroc că e soare, care mai atenuează senzația. Căldura aduce însă alte neplăceri: din cauza canalizării defectuoase, dintre unele blocuri „adie” un miros dulceag, ca o atenționare asupra ceea ce va urma peste vară. Unele dintre blocuri arată foarte rău și nu e de mirare că însăși primăria are probleme cu găsirea unor chiriași pentru imobilul pe care îl deține, deși acesta e reabilitat și modernizat integral. Doritorii de locuințe sociale nu prea se înghesuie să se mute acolo, deși condițiile pe care le oferă municipalitatea sunt foarte bune.

Viceprimarul Traian Stoia admite că în zona Polonă e ca în ghetou și spune că, deși a primit o mulțime de sesizări din acel cartier, nu există o variantă legală pentru ca municipalitatea să poată interveni. „Oamenii trebuie să-şi întreţină blocurile. Pe de altă parte, nu e sigur că sistemul de canalizare este de calitate, majoritatea pivniţelor sunt pline de apă şi mizerii care dau un miros pestilenţial şi cât se poate de nesănătos. Asociaţiile de locatari ar trebui să întreţină blocurile în condiţii cât de cât omeneşti, pentru a face să dispară imaginea aceasta de ghetou. Aici există o problemă, nu toate blocurile au asociaţii de proprietari şi atunci vin la primărie cu diferite reclamaţii. Nu suntem nici tribunal, nici judecătorie”, spune social-democratul. Acesta este categoric: primăria nu are ce face, dacă locatarii nu se constituie în asociații. Oamenii vor primi un termen până la care vor trebui să-și înființeze aceste asociații de proprietari. Ultimele investiții serioase au fost făcute în zona Polonă în 2011, pe vremea fostului primar Gheorghe Ciuhandu. Atunci au fost refăcute drumurile şi trotuarele dintre blocuri şi au fost construite mai multe parcări ecologice. Municipalitatea a cheltuit, în acel an, în jur de 1,7 milioane de lei pentru respectivele lucrări.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare

Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov

Radu Benea și Nicolas Benea se află la startul Trofeului Râșnov, a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cei doi piloți de la Canova Racing merg la Valea Cetății din postura de lideri ai clasamentelor la Turisme, respectiv Grupa 3. Spectacolul vitezei în coastă revine pe unul dintre traseele de referință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an
Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia
Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
Asociația Județeană de Fotbal Timiș organizează concurs pentru completarea corpului de delegați de joc pentru competițiile organizate la nivel județean. Condiții de participare Pot candida persoanele care: – au desfășurat o activitate recunoscută în fotbal, în calitate de fost jucător, antrenor, conducător sau într-o altă funcție specifică activității fotbalistice în cadrul cluburilor sau AJF/FRF; –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Județeană de Fotbal își mărește echipa. Se caută delegați de joc
Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XIV-a, realizat în perioada 1 – 7 septembrie 2026, AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20 de procente față de următoarele două clasate – PSD și PNL – care își dispută îndeaproape a doua poziție. Estimare participare vot parlamentare Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. AUR continuă să conducă detaşat, PNL şi PSD se bat pentru locul II
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.