Așadar, puciul pus la cale de PSD și cozile sale de topor din PNȚCD a dat chix. A fost o zi grea pentru toți actorii acestei întâmplări, care au readus pentru o zi în primărie atmosfera de la începutul anilor 90. Pentru un singur vot, încercarea de demitere a lui Dan Diaconu și înlocuirea sa cu agentul de influență al Moscovei, Bogdan Herzog, a căzut. Exagerând puțin, aș spune că Vladimir Putin a fost la un centimetru de-a anexa (și) Timișoara fără să se tragă un foc de armă. La rece, se pot trage acum și câteva concluzii după ziua de ieri, dar și niște învățăminte pentru cei implicați.
Din start trebuie spus că primarului Nicolae Robu i-a trecut glonțul pe lângă ureche. Era a doua înfrângere rușinoasă după eșecul de la „europarlamentare”. Mai mult, victoria (dacă-i putem spune așa) de vineri a fost conjuncturală, primarul având prea puține merite în obținerea ea. Robu ar trebui să tragă niște învățăminte. Trebuie să-și reevalueze modul în care interacționează cu oamenii. Trebuie să învețe să joace într-o echipă. Nu ar strica să fie mult mai atent la ceea ce spune. La urma urmei, evenimentul de vineri a fost provocat și de câteva declarații ale sale. Or, în politică nu te aventurezi să te dai zmeu, când ai picioare de fluture.
Poate ar trebui să renunțe la superioritatea pe care o degajă în discursuri, ca de la dascăl la studenți. Genul de discurs lozincard cu munca și realizările nu va încolona niciodată lumea în spatele primarului. S-a văzut acest lucru la alegeri. Mai multă flexibilitate nu strică niciodată în politică. Flexibilitate, nu compromisuri. Doar greșeala PSD de-a propune în funcție un personaj bizar, cu totul și cu totul anacronic Timișoarei de azi, a făcut ca Dan Diaconu să rămână viceprimar. Și încă un lucru pentru politicianul Robu. Nu oricine te pupă în cur îți vrea binele. Pe cale de consecință, și reciproca poate fi valabilă: nu toți care te înjură îți doresc și răul.
De partea cealaltă, nu cred că PSD trebuie foarte mult blamat pentru acest puci. Intră în regula jocului politic să-ți lovești adversarul când crezi că e mai descoperit. Dacă cineva e de blamat, sunt cozile de topor care s-au încolonat în spatele PSD. Puciul de vineri n-a fost nici exercițiu de mare democrație, cum spun unii, dar nici act nedemocratic, cum afirmă alții. A fost însă un lucru legal. Liderii PSD au știut să speculeze frustrările fostului primar Gheorghe Ciuhandu (dar și oportunități de afaceri pentru fiul său), ambiția de parvenire a lui Herzog sau problemele financiare ale lui Valentin Moldovan, președintele PNȚCD Timiș. PSD nu se bate cu pumnii în piept c-ar avea multe principii, nu se laudă că e născut din spuma mării etc Toată lumea știe cine e PSD și trebuie luat ca atare. A greșit însă foarte mult în nominalizarea pentru funcția de viceprimar. Putea să-și pună foarte bine un PSD-ist în funcție, iar pe Herzog îl linișteau cu o colecție din „Pravda”. Sau o ediție în limba rusă a „Manifestului Partidului Comunist”. Mă gândesc că există prin arhivele partidului astfel de lucruri, păstrate de la înaintași. Ca atare, marea greșeală a PSD este că a eșuat în lovitura de palat.
>Dacă PSD nu ar trebui blamat foarte mult, nu același lucru se poate spune despre uneltele pe care le-a folosit în acest puci eșuat. În primul rând e vorba de fostul primar Gheorghe Ciuhandu. Am scris despre jalnica sa prezență în această chestiune, așa că nu mă repet foarte mult. Doar trebuie consemnat că prestația sa fost cu atât mai penibilă, cu cât demersul a dat chix. Și încă ceva. Dacă era bărbat, trebuia să fie în sală și să i se strige în față „Jos comunismul!”, nu să comploteze în curtea Cristeștilor. Dacă PSD a forțat puciul fără explicații penibile, cei doi consilieri PNȚCD s-au întrecut în ipocrizie. Au vorbit de binele Timișoarei, despre proiect administrativ, progres etc.
Ei bine, dacă vorbești despre așa ceva, un minim bun simț îți cerea să aduci câteva argumente pentru care Dan Diaconu trebuie schimbat. Că muncește prea mult sau prea puțin, că poartă ochelari, are freza pe dreapta, nu pe stânga, că nu scrie la „Vocea Rusiei” etc. Orice, dar să aduci niște motive. Din acest punct de vedere, gestul PSD a fost mai corect, nu s-a prevalat de principii: „Îl schimbăm, fiindcă așa vor mușchii noștri!”. Țărăniștii și-au îmbrăcat însă aspirația la ciolan în tot felul de principii. Bine măcar că nu i-au invocat pe Maniu și Coposu ca să atingă culmea penibilului. Or, atât delir ipocrit mai rar poți să vezi. S-a ajuns să se spună că Herzog are afaceri de succes, nu vrea funcția de viceprimar, dar se sacrifică pentru binele Timișoarei (sic!). Și n-au fost singurele minciuni sfruntate. Pe la finele anilor 70 și în anii 80, când era clar că sistemul comunist intra în colaps, agenții de influență ai Moscovei din Occident (unii fiind teroriști cu acte în regulă) nu s-au mai dat comuniști, ci au activat în spatele unor ONG-uri stipendiate de la Kremlin, care cică luptau pentru pace. Mi-am amintit acest lucru când Herzog a spus că el nu e fan Putin, ci doar vrea o colaborare mai bună cu Rusia. Minciună crasă. E admirator fanatic al agresorului de la Moscova și un anti-european convins. Altă coadă de topor a fost amintitul Valentin Moldovan. După ce a fost mult timp în conflict cu Boncea și Herzog, acum s-au regăsit în aceeași tabără. Foarte probabil, PSD i-a găsit vulnerabilitatea, și anume colapsul financiar în care se află atât el, cât și firmele pe care le patronează.
Cu toate că nu sunt obișnuit să aduc laude, merită consemnate aici câteva caractere puternice. În primul rând, ar fi vorba de consilierii Petrică Folică și Adrian Orza. Apoi, trebuie remarcată solidaritatea de care a dat dovadă grupul consilierilor PDL, existând multe suspiciuni că printre ei s-ar număra trădători. Tot aici ar trebui să amintiți și cei care mai încearcă să resusciteze PNȚCD, respectiv Ciprian Mihok și Corado Toader.
PS. Despre „păpușarii” de la Hotel Timișoara, multe nu sunt de spus. Poate și-au atins într-un fel scopul, și anume i-au arătat pisica primarului Robu.
Comentarii prin facebook