Legea compensației funcționează din plin pentru Enel! Dacă nu dă lumină noaptea, dă… ziua, fiindcă oricum primăria plătește. Luni la prânz, iluminatul stradal funcționa la capacitate maximă pe Calea Girocului.
Duminică seara, Timișoara a fost lăsată, din nou, în beznă de către Enel. De la mall înspre Gara de Nord, continuând pe Bd. Iuliu Maniu, apoi Calea Șagului și mult dincolo de pod, pe toate străzile domnea o beznă absolută, „spartă” din loc în loc de semafoare și, pe alocuri, de farurile mașinilor. Același scenariu s-a repetat și pe Bd. Cetății, dar și înspre Calea Martirilor. Luni la prânz însă, surpriză! Calea Martirilor era iluminată… a giorno! Detaliul că era miezul zilei era cu totul nesemnificativ, semn că Enel e o companie serioasă, la care legea compensației funcționează din plin. Primăria a semnat recent cu Enel prelungirea contractului pentru furnizarea iluminatului stradal, compania oferind o nouă reducere, de 1,1 milioane de lei. Semnarea acestui act nu înseamnă însă că numărul penelor de curent se va reduce și nici că întreruperile vor fi de scurtă durată. „Dacă de exemplu timpul e stabilit la o oră, degeaba furnizorul ne promite în contract că poate remedia în zece minute. Nu avem nicio șansă să câștigăm în instanță un proces pe o astfel de speță”, a explicat viceprimarul Traian Stoia, cel care a și anunțat prelungirea contractului cu Enel.
Invalid Displayed Gallery
Comentarii prin facebook