Iubitorii de folclor sunt așteptați în număr mare la începutul lunii august, la Valea lui Liman. Aici va avea loc o manifestare tradițională și foarte așteptată: Nedeea românilor de pretutindeni.
Centrul de Cultură şi Artă Timiş, în colaborare cu Primăria Tomeşti, organizează ediţia a XXXIX-a a „Nedeii Românilor”. Aceasta este finanţată de Consiliul Judeţean Timiş şi va avea loc duminică, 3 august, începând cu ora 11. La spectacol va participa Ansamblul Profesionist Banatul, alături de solişti precum Liliana Laichici, Mihaela Petrovici, Carmen Popovici Dumbravă, Dana Gruescu, Dumitru Stoicănescu, Bogdan Toma, Maria Coman, Daniel Scorobete, Felicia Stoian, Georgiana Necşa, Iasmina Iova, Marius Bodea și Roxana Chiriţă. Sunt așteptați să urce pe scenă invitaţi speciali din Serbia şi Ungaria, precum și formația „Dubașii” din Tomești. Conducerea muzicală este asigurată de Sebastian Roşca, iar coregrafia, de Brânduşa şi Nicolae Stănescu. Spectacolul va fi prezentat de Felicia Stoian.
Comentarii prin facebook