Abordare „mercantila”: primaria mai vrea un spatiu comercial in Piata Victoriei

Primăria și-ar putea cumpăra un nou spațiu comercial în Piața Victoriei. Proprietarul acestuia va primi peste 100.000 de euro pentru circa 216 metri pătrați. Urmează ca tranzacția să fie eventual finalizată, dacă deținătorul spațiului se va hotărî să vândă.

vicotiei

Cu 20 de voturi, din 21 exprimate, consilierii locali au fost de acord cu „exercitarea dreptului de preempțiune al municipalității privin spațiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă S.A.D.1 cu o suprafaţă utilă de aproximativ 216 m.p”, situat în Piața Victoriei, la numărul 8. Proprietarul cere 485.000 lei, adică aproximativ 2.245,37 lei/mp. „L-am trimis city-managerul Sorin Drăgoi acolo. Este un loc valoros și ar merita atâția bani, dar nu este percepția unui specialist, este a mea, este o percepție de bun simț. Dumneavoastră însă votați cum vreți”, le-a spus Nicolae Robu consilierilor locali. Spațiul nu este într-o stare extraordinară, după cum susțin specialiștii primăriei. „Din adresa (…) Direcţiei Urbanism, Serviciul de Dezvoltare Urbană,Reabilitare şi Conservare Clădiri Istorice, rezultă că faţada clădirii şi acoperişul prezintă degradări în anumite porţiuni şi necesită reparaţii. De asemenea imobilul necesită asanarea instalaţiilor parazitare (alarme,cabluri de electricitate şi de date). Tâmplăria de lemn a vitrinelor a fost înlocuită cu rame din PVC, inadecvate clădirilor istorice protejate. Poarta de acces este păstrată în stare relativ bună, necesitând însă lucrări de recondiţionare”, se precizează în referatul care însoțește proiectul de hotărâre. Primarul nu vrea să spună însă ce ar urma să facă municipalitatea cu această posibilă viitoare achiziție, compusă din cinci încăperi la parterul clădirii și trei la subsol. „Mai întâi trebuie să-l cumpărăm, dacă spunem ce facem acolo putem influența vânzătorul. Eu nu mă pricep la tranzacții imobiliare, n-am făcut niciodată așa ceva, dar, după părerea unora și după simț, fiind vorba de un spațiu în zona ultra-centrală a orașului, unde un spațiu prost întreținut a fost vândut de primărie cu vreo 900 de euro mp… Îl luăm într-o abordare mercantilă, pentru că pare a fi o bună afacere”, susține Robu. (sursa foto: www.panoramio.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

je a spus: (august 4th, 2014 at 13:00 )

Da, intr-adevar statul se pricepe la afaceri profitabile … pentru cine trebuie.
Sa stiti ca si Casa cu Flori e de vanzare, dati-i bataie.

De ce nu isi poarte de grija de cladirile pe care le are deja? Spre exemplu: Vasile Alecsandri 1. E o cladire intreaga nefolosita, in buricul targului. In plus, in curte mai are si un corp fara acoperis care distruge cladirea de care e lipit (apa de ploaie se scurge direct pe cladirea vecina)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.