Campionatul European de Baschet Feminin bate la usa, santierul de la Sala Polivalenta bate pasul pe loc

Sala Polivalentă a Politehnicii este, cel puțin până acum, o „pălărie” prea mare pentru primărie. Lucrările se desfășoară în ritm de melc, deși până în mai ar trebui finalizate. Dacă nu, organizarea Campionatului European de Baschet Feminin va fi dată peste cap.

robu-la-polivalenta

În martie 2013, Primăria Timișoara și Universitatea Politehnică s-au asociat pentru ridicarea Sălii Polivalente de la Baza 2. Construcția începută pe vremea mandatului de rector al lui Nicolae Robu era oprită din lipsă de fonduri. În martie 2014, Robu părea mulțumit. „Lucrarea e aproape în grafic, cu o mică întârziere față de planificare. Constructorul încă asumă ca termen de finalizare a lucrării sfârșitul lunii iunie (…) În toamnă, cu certitudine vom putea sa participăm la evenimente sportive în această sală”, declara acesta. Între timp, totul a început să meargă rău: Marrati Construcții, firma care a câștigat licitația, a intrat insolvență, iar lucrările au stagnat câteva luni. În octombrie 2014, primarul nu mai vedea luminița de la capătul tunelului. Lucrările au fost reluate la acel moment, după semnarea unui contract de subantrepriză cu firma Tehnodomus.

Șantierul avansează foarte greu însă. „Luni dimineață am fost pe șantierul Sălii Polivalente, am constatat că se lucra, dar mai mult în interior, foarte puțin pe afară. M-a nemulțumit că nu s-a finalizat nici acum închiderea acoperișului. Acea porțiune de câțiva metri din acoperiș văd că tot întârzie în a fi realizată. Nu mi s-a oferit nicio explicație, mi s-a spus că nu s-a putut lucra din cauza frigului, că era să cadă un muncitor… Acoperișul e aproape gata, lucrarea se poate termina până în luna mai, dacă se produce mobilizare serioasă“, spune primarul Nicolae Robu. Partea proastă este că, în iunie, în Sala Polivalentă de la Baza 2 ar trebui să aibă loc meciuri din grupele Campionatului European de Baschet Feminin. Robu e optimist, deși cam cu jumătate de gură. „Prognoza este în continuare de vreme rece, ceea ce va împieta asupra lucrărilor pe care le avem în derulare. Totuși, nu cred că se va pune problema să pierdem baschetul, cred că vom finaliza în timp util încât să putem găzdui Campionatul European de Baschet Feminin. Oricum, noi am prezentat de la început ca back-up Sala Olimpia, dar nu cred că vom ajunge acolo”, afirmă edilul. În bugetul pe anul în curs este prevăzută suma de 10 milioane de lei pentru terminarea lucrărilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top