Arhiva pentru luna: martie 2015

Timisorenii au iesit la vanatoare de vacante la Targul de Turism

Timisorenii au iesit la vanatoare de vacante la Targul de Turism

Sute de oameni au trecut sâmbătă pe la Târgul de Turism „Vacanța”, semn că bănățenii s-au obișnuit să vâneze ofertele la prețuri reduse. În top au fost sejururile pe litoralul românesc și cele din Grecia, dar încep să devină interesante și destinațiile mult mai îndepărtate.

Basescu: Noi, cei care am intrat in politica in anii ’90, ne-am incheiat misiunea! / FOTO

Întâlnirea zonală a PMP s-a desfășurat, sâmbătă, la Timișoara, între Facebook și sfaturile „tătucului” Traian Băsescu. Fostul președinte a fost primit cu urale într-o sală foarte pestriță, plină de oameni dintre cei mai diverși. Băsescu a spus că nu mai are aspirații politice personale, dar se simte obligat să contribuie la înnoirea clasei politice românești.

Au inceput lucrarile la Sala Olimpia! Va fi de nerecunoscut / FOTO

Chiar dacă noua Sala Polivalentă nu va fi terminată în perioada imediat următoare, Timișoara nu va pierde organizarea unor meciuri de la Campionatul European feminin de baschet din vara acestui an. Foarte probabil, meciurile se vor disputa în bătrâna Sală Olimpia, care va fi însă renovată din temelii.

Primarul Robu, facut praf de Gabriela Firea! Senatorul PSD il critica pentru ca… a respectat legea!

Primarul Nicolae Robu a intrat în gura senatorului Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al PSD, după ce a cerut majorarea alocației pentru copii, fără să știe însă ce valoare are aceasta. Robu e făcut „ipocrit” și acuzat că a permis romilor să evacueze o secție a spitalului de copii.

Unii timisoreni trebuie sa isi schimbe buletinele dintr-o… nuanta

Strada Pavel Chinezu rămâne cu numele intact, dar denumirile altor 54 de străzi vor suferi modificări de câteva litere. În viitor, și altele ar putea avea nevoie de „ajustări” similare, dar primăria va suporta costurile schimbării actelor de identitate. Oricum, Nicolae Robu susține că e doar o chestiune de nuanță.

Casa Muhle, lasata de instanta pe mana romilor! Primaria pierde in fata lui Ionel Stancu

Lupte grele în justiție pentru ce a mai rămas din Casa Mühle. Primăria Timișoara a pierdut, la Tribunalul Timiș, procesul pe care l-a intentat lui Ionel Stancu, pe care voia să-l oblige să aducă imobilul la starea iniţială anterioară mutilării începute în luna mai 2012.

Robu cheama Agentia Antidrog sa faca lumina la Directia Fiscala, dar nu stie de ce

A chemat Agenția Antidrog, chiar dacă nu știe exact ce ar putea face această instituție în primărie! Nicolae Robu e convins însă că în instituția pe care o conduce nu se consumă droguri în mod obișnuit. Cazul de la Direcția Fiscală este încă neelucidat, iar edilul nu știe cum se va face dovada indubitabilă a consumului de droguri în timpul serviciului.

Transalpina va fi reparata de CNADNR, dar nu se stie daca va fi deschisa oficial

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale preia, în sfârșit, Transalpina de la compania Romstrade. CNADNR are o ordonanță președințială care permite transferul provizoriu, în vederea demarării unor lucrări de consolidare. Încă nu se știe dacă traficul va fi deschis oficial în această vară.

Salarii de la 2.200 de euro pentru asistenti medicali, la Cariere in alb

Cel de-al doisprezecelea sezon al târgurilor de cariere medicale „Cariere în Alb” aduce la Timișoara cei mai mari recrutori din sectorul medical în opt țări din Europa. Salariile cele mai mari sunt în țările nordice, dar printre preferatele candidaților din anii precedenți sunt și Marea Britanie sau Germania.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.