Simonis: Suntem in pragul unui esec major al incompetentei administratii Robu

Grupul consilierilor locali PSD a reacționat, sâmbătă, la scrisoarea prin care directorul ADR Vest avertizează primăria că este în pericol să returneze la UE peste 25 de milioane de euro, din cauza felul haotic în care se lucrează pe șantierele din Timișoara. Liderul de grup Alfred Simonis îi cere primarul Robu să lase deoparte atitudinea de superioritate.

fredi simonis

O adresă oficială semnată de Sorin Maxim, directorul ADR Vest, atrage atenția primăriei că multe dintre proiectele derulate cu bani europeni sunt în întârziere și, dacă nu sunt finalizate până la 31 decembrie, finanțarea va trebui făcută exclusiv de la bugetul local. Mai mult, dacă proiectele nu sunt încheiate până la 31 iulie 2016, PMT e bună de plată: trebuie să dea înapoi nu mai puțin de 112 milioane de lei. Consilierii locali PSD, prin vocea liderului de grup Alfred Simonis, au reacționat și ei. „Am atras atenţia în nenumărate rânduri că Timișoara riscă să piardă fondurile europene alocate pentru lucrările care se desfășoară în oraș, însă am fost trataţi cu superioritate de Nicolae Robu. Acum ni se dă dreptate din partea unui for mai mult decât avizat: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest. Avertismentul ADR Vest. Îi solicităm primarului Nicolae Robu să ia toate măsurile și să se asigure că lucrările vor fi finalizate în timp util, cu toate că majoritatea șantierelor sunt în întârziere. ADR avertizează că pierderea celor 112 milioane de lei va însemna acoperirea sumei din bugetul local, însă acest aspect nu îl deranjează pe Nicolae Robu, care spunea nu de mult că nu își face griji și că e important să fim sănătoși, dovadă evidentă de neseriozitate”, spune Simonis. „O astfel de situaţie va avea un efect devastator în ceea ce privește bugetul Timișoarei, iar pierderea celor 112 milioane ar reprezenta un eșec major al acestei administraţii incompetente. Dacă se va ajunge până acolo, Nicolae Robu va trebui să răspundă și să își asume acest eșec. Primarul Timișoarei privește însă cu nonșalanţă o problemă extrem de gravă și dovedește încă o dată că tratează orașul ca pe propria ogradă”, a conchis consilierul PSD.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Cornel a spus: (august 8th, 2015 at 20:31 )

Asa e, se stie, a zis o si viorel dorel, hotii psd sunt mai buni decat ai lor.
Cu completare de la marean,” astia nici sa fure nu stie”.

poli21 a spus: (august 8th, 2015 at 20:58 )

Tinerelul imberb simfonix iar nu si-a luat pastilele sau le-a luat impreuna cu votca zilnica.

PitigoL a spus: (august 9th, 2015 at 08:26 )

Mai, iarasi imi violezi toata buna dispozitie? Tinere politician, cine te pune pe tine sa spui toate astea. Cite te sfatuieste? Impusca-l! Scapa de el! Cum sa iesi in conferinta de presa si sa ne citesti scrisoarea lui Maxim? Si sa faci o singura completare ” eu am tot repetat, se vor pierde bani din fonduri europene” – asta e deja lozinca. Mai ales cand te uiti si la cine o spune…e gata.

anteconbega a spus: (august 9th, 2015 at 09:11 )

Dl PitigoL îl îndeamnă pe dl Simonis: „Împuşcă-l! Scapă de el!” Pe cine să-l împuşte? De cine să scape? De Robu? De Stoia? De Diaconu? De toţi trei? Dacă tot vine Apocalipsa, de ce să-i mai împuşte. Să-l mai împuşte? Uite de aia râde cu gura până la urechi taica Jean Cojocari: de prostia altora.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Top