Ca sa nu-si mai faca Robu reclama, ALDE cere suspendarea Monitorului Primariei

Colegii de partid ai lui Călin Popescu Tăriceanu nu mai vor Monitorul Primăriei! Ei cer suspendarea publicației, ca să nu-și mai facă reclamă Nicolae Robu, și vor ca banii să fie folosiți pentru combaterea ambroziei. Totul, măcar până după alegerile din 2016.

monitorul primariei

Consilierul local ALDE, Nistor Geană, fost membru al PC, a ajuns la concluzia că Monitorul Oficial al Timișoarei s-a transformat într-o unealtă a primarului Nicolae Robu și vrea ca publicația să dispară, măcar temporar. „Propunem sistarea distribuției Monitorului Oficial Timișoara pe o perioadă de șase luni, înainte de alegerile locale din 2016. Dacă urmărim penultimul număr al monitorului, o să observăm că pe primele patru pagini domnul primar își face reclamă directă. Noi considerăm că nu se poate să faci reclamă pe banii contribuabilului. Costurile pentru o singură apariție lunară ajung la în jur de 9.500 de euro, pentru un tiraj de 125.000 de exemplare”, susține fostul conservator. Nistor Geană are și o destinație pentru banii economisiți. „Cu acești bani se pot face multe. Ambrozia este deja un flagel pentru timișoreni. O parte din acești bani se pot folosi pentru îndepărtarea acestei buruieni, urmărindu-se clar firmele care se ocupă de spațiile verzi, în așa fel încât să fie mai incisive în ceea ce privește această buruiană. La ora actuală, în contractele încheiate cu ei nu apare specificată ambrozia. Dorim ca în viitor să fie menționată în special ambrozia, pentru că ne afectează cel mai mult”, a mai spus consilierul local. De asemenea, acesta este de părere că banii ar putea să fie folosiți și pentru reabilitarea unităților de învățământ.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (septembrie 17th, 2015 at 16:50 )

Ambrozia?
asta il doare pe asta?

Emil a spus: (septembrie 17th, 2015 at 16:55 )

Ultimele numere dimn „MOnitorul” sunt de-a dreptul grețoase din cauza omniprezenței lui Robu pe pagini. Câte trei fotografii pe pagină, plu numeroasele „realizări” etalate pentru cei ani de mandat cu înfocarea caracteristică publicațiilor „Scânteia” și „România Liberă” de pe vremea luyi Ceaușescu. Robu-și face reclamă pe banii noștri și asta nu este deloc OK. Eu unul, sper ca ciumpalacul ăsta să nu mai fie ales anul viitor.

Bravos a spus: (septembrie 17th, 2015 at 18:30 )

Bravos! Aceasta fituica corespunte stlului pcr (drapelul rosu, scanteia) care proslavesc partidul si seful! rrobulet nu este fost nomenclaturist, sef al asociatiei studentilor pcr?? de acolo i-a ramas lipit piticul nomenclaturist pe gelul estompator!

pc a spus: (septembrie 18th, 2015 at 10:22 )

Aoleooooo…s-a trezit Nistor asta sa vorbeasca…. pai daca citeste asa inversunat Monitorul …sa citeasca si procesele verbale ale sedintelor de CL…. apoi sa-si faca cruce si el si Boglut (amandoi un fel de Lolek si Bolek) si sa se intrebe: ”oare noi suntem consilieri ? sau ne saboteaza astia ca nu prea aparem a lua cuvantul in plen..”

Cum dracu ajung specimene de genul asta in consiliul local ? adevarat ca Grapina i-a bagat la inanintare sa nu cumva sa puna unu mai rasarit care sa ii stirbeasca ei imaginea mai apoi…. dar astia doi sunt cometa…. Noroc ca Boglut nu vorbeste dar Geana asta, mai si semnalizeaza..:))) halal

ion a spus: (septembrie 18th, 2015 at 12:32 )

asa o mizerie/risipa de monitor gasesti si la sannicolau mare, cu realizarili genialului primar scandurica.
o prezentare trimestriala sau semestriala a activitatii primariei ar fi suficienta, si asta daca se poate numai online.

anteconbega a spus: (septembrie 20th, 2015 at 11:23 )

Alde ALDE are idei trăznite, precum Itic care atunci cand a aflat ca il inseală Rasela a decis sa schimbe patul, nu nevasta. Nu ar fi mai bine să fie suspendat Robu pana la alegeri, de la 1 ianuarie si pana la 1 iunie, decat sa suspenzi o publicatie, fie ea si doar un monitor cu 120 000 de exemplare lunar? Aici ar fi necesară intervenţia obictivă a dlui vceprimar Traian Stoia, care, deşi e un fin intelectual, tace inexplicabil de la o vreme. Parcă nici n-ar mai exista!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Top