Haideti sa pazim Baile Turcesti! Protest impotriva ingroparii vestigiilor din Piata Libertatii / FOTO

Băile Turcești din Piața Libertății vor dispărea de la vedere în scurt timp, odată ce muncitorii vor începe să pună în practică proiectul de conservare agreat de Ministerul Culturii. Acesta presupune îngroparea vestigiilor Timișorenii sunt însă chemați să iasă în stradă și să protejeze această importantă pagină din istoria orașului lor. Primul protest are loc joi.

vestigii libertatii1

Primăria Timișoara a scos la licitație, în luna februarie, „servicii de specialitate, în vederea punerii în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în perioada implementării proiectului «Reabilitarea spațiilor publice din Centrul Istoric al Municipiului Timișoara»”. Acestea prevedeau restaurarea, consolidarea și protejarea in situ a vestigiilor din Cetate. Licitația a fost câștigată de asocierea SC Corint SRL – SC General Game SRL, iar în august a fost anunțată soluția acceptată de Ministerul Culturii pentru Băile Turcești din Piața Libertății. Este vorba despre „conservarea in situ, protejarea prin acoperire cu folie şi nisip şi punerea în valoare prin marcaj în pavaj, prin plăcuţe informative şi amplasarea unei machete din bronz cu reconstituirea istorică, volumetrică, a clădirii Băilor Turceşti”. Practic, vestigiile vor fi „îngropate” în pavaj, locul în care se află acestea urmând să fie marcat la suprafață.

piata libertatii vestigii3

Contestatarii au apărut imediat, principala acuzație adusă administrației locale fiind aceea că acceptă, fără să clipească, distrugerea unei părți importante din istoria orașului. În aceste condiții, joi, 10 septembrie, va avea loc primul protest civic pentru salvarea Băilor Turcești. Apelul se dă pe Facebook, la inițiativa lui Alexandru Hegyi, arheolog la Universitatea de Vest din Timișoara. „Pentru că soluția îngropării vestigiilor este găselnița distructivă a unor pseudospecialiști, agreată de administrația locală, suntem hotărâți să păzim băile turcești și să spunem «nu» unui act ireparabil și să-l împiedicăm”, susține specialistul.

Acest ansamblu de clădiri este unic, la ora actuală, în România. Cercetarea clădirii băilor, cu ziduri groase de peste un metru, cu o dimensiune impresionantă (aprox. 33×13 m) necesită o metodologie de abordare foarte bine stabilită datorită faptului că acest edificiu trebuia integrat în circuitul turistic al pieței. (…) Din nefericire, toate aceste descoperiri vor fi îngropate pentru totdeauna”, explică Alexandru Hegyi. Conform acestuia, firma care a elaborat proiectul de îngropare a vestigiilor este una cu probleme. „Pseudospecialiștii de la SC Corint SRL, cu un istoric nu foarte fericit, care au propus îngroparea băilor, au fost încununați de eșec în toate proiectele pe care le-au desfășurat în România (…) Comisia Națională a Monumentelor a decis fără ca nici unul dintre membri săi să fie prezent în teren, iar administrația este fericită cu o variantă ieftină și extrem de proastă pentru imaginea orașului”, mai spune doctorul în arheologie.

piata libertatii vestigii1

În aceste condiții, timișorenii sunt chemați să ia atitudine. „Joi, 10 septembrie, începând cu ora 17, vom face o vizită «turistică» la cele mai spectaculoase vestigii descoperite în centrul Timișoarei: Băile Turcești. Haideți să vedem ce vor ei să îngroape! (…) Considerăm că doar opinia publică mai poate schimba ceva, fiindcă, în final, patrimoniul arheologic este un bun al comunității. Vă invităm să luați parte alături de noi la protestul organizat în Piața Libertății, unde vom spune răspicat: nu acceptăm îngroparea istoriei orașului Timișoara!”, sună invitația la protest. Timișorenii pot semna, între timp, și o petiție online împotriva acestui proiect.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Nazorelul a spus: (septembrie 8th, 2015 at 14:48 )

Nazorelul sef ai orasului(satului bocsig) rrobulet, de unde sa stie istorie/cultura! la bocsig nu s-au facut sapaturi arheologice! ce sa gaseasca, roata de la caruta cu care a venit prin meleagurile Ineului neamul lul rrobu!! HELP, AJUTOOR: DNA salveaza TIMISOARA!!!

Gore a spus: (septembrie 8th, 2015 at 21:07 )

In Timisoara sunt ingineri proiectanti care stiu meserie. Pot gasi solutii pentru acoperire peste care se poate trece ( merge) sau acoperire usoara peste care sa nu se treaca. Am fost zilele trecute si mi-am dat seama ca daca se scoate din circuit zona respectiva nu se incurca deloc plimbarea prin piata.
Solutia propusa tine de analfabetism si barbarie.
Dl. Hegyi are dreptate il sustin si ma bucur.

anteconbega a spus: (septembrie 9th, 2015 at 06:08 )

Oare „vinitura” de Robu distruge patrimoniul Timişoarei în mod intenţionat, din neştiinţă sau din prostie?

Deep J a spus: (septembrie 9th, 2015 at 09:04 )

Am ajuns sa ne laudam cu Buda lui Suleyman….V-a prostit pe toti KanalD-ul ! Trezirea bah…..ca noi ne vrem popor de latino-austrieci !
Penibil………..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat – Aufbruch in die Moderne” (Pe urmele germanilor în Banat – Începuturile modernității), susținută de prof.univ.dr. Anton Sterbling, sociolog, scriitor și membru fondator al Grupului de Acțiune Banat. Evenimentul a fost organizat de Facultatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat – Aufbruch in die Moderne” (Pe urmele germanilor în Banat – Începuturile modernității), susținută de prof.univ.dr. Anton Sterbling, sociolog, scriitor și membru fondator al Grupului de Acțiune Banat. Evenimentul a fost organizat de Facultatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Top