Curtea de Conturi a respins si contestatia CJ Timis! Poli ramane in aer

Cum o veste proastă nu vine niciodată sigură, Curtea de Conturi a remis CJ Timiș răspunsul la contestația depusă la raportul Camerei de Conturi. Acesta este, la fel ca și în cazul Primăriei Timișoara, negativ. În aceste condiții, Poli nu va primi bani nici de la bugetul județean. Titu Bojin anunță că instituția va ataca în contencios raportul.

Poli - Pandurii 60

La CJ Timiș, banii au fost acordați ilegal atât pentru cluburile de fotbal, handbal, volei și rugby, cât și pentru Asociația Județeană de Canotaj. Banii publici rămân, în aceste condiții, blocați, iar sumele acordate până acum sunt considerate prejudiciu și trebuie recuperate. În cazul PMT, este vorba 35 de milioane de lei, iar la CJ, suma este de aproximativ 17 milioane de lei.

Președintele CJ, Titu Bojin, spune că va urma acum o bătălie în instanță. „Vom acționa în contencios administrativ în termen de 15 zile. Vom hotărî săptămâna viitoare, în plen, dacă vom merge pe varianta de a fi reprezentați de juriștii noștri, care sunt și ei implicați în hotărârile de consiliul și în finanțările pe care le-am dat. Probabil că vom fi nevoiți să luăm un apărător independent, o casă de avocatură. Atâta timp cât există o hotărâre de consiliu, există un acord al prefectului, o decizie a judecătoriei pentu înființarea asociației și pentru finanțarea pe bază de cotizație, nu pricep de ce am primit acest răspuns. În plus, înainte de a face această asociație, ne-am consultat și cu reprezentanți ai Camerei de Conturi Timiș. Dacă va fi nevoie, o să-i chemăm și pe ei, să spună dacă au fost în principiu de acord. De ce din 2010 până în 2014 nu s-a pus problema modului de finanțare și a fost în regulă? În toată țara, sub o formă sau alta, se fac finanțări pentru activități sportului de performanță. Mai mult, în perioada în care am avut noi contestația, au fost alte unități administrativ-teritoriale care au primit răspunsuri favorabile”, a declarat, pentru deBanat.ro, Bojin. Acesta spune că nu vrea asocierea cu persoane fizice sau firme. „Cu ideea de a introduce în asociere, cu procente, persoane fizice sau juridice, altele decât primării sau CJ, nu voi fi de acord. Atunci, într-adevăr, revenim la modalitatea de finanțare de până în 2012, care a fost considerată ilegală”, susține șeful CJ. Acesta recunoaște că nu se aștepta la o astfel de decizie a Curții de Conturi. „Sincer, mă așteptam să primim un răspuns pozitiv, având în vedere că se pune problema dacă este legală hotărârea unei instanțe. Nu s-a demonstrat că au fost fraudate sume, că s-au sustras bani, nu există nicio analiză prin care să se spună că banii nu au fost cheltuiți în modul pentru care au fost atribuiți… În aceste condiții, chiar nu m-am așteptat să vină un asemenea răspuns”, a conchis Titu Bojin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

poli a spus: (februarie 19th, 2016 at 11:58 )

Oricum stam liniștiti,doar exista planul B.

123 a spus: (februarie 19th, 2016 at 12:29 )

Titule, Titule cum il faci tu pe Lae, zambind….

INO a spus: (februarie 19th, 2016 at 13:21 )

NOW!TREBUIE SĂ EXISTE O LEGE A FINANȚĂRI AIA TREBUIE URMATĂ!AICI ESTE VORBA SIGUR DE UN ABUZ A UNEI INSTITUȚI DE STAT!!CĂCI DOAR NU PLĂTESC EI VĂCARI TAXELE TIMIȘORENILOR!PE EI ȘI MAMA LOR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

koks a spus: (februarie 19th, 2016 at 13:30 )

Bun, Ok legala, nelegala, vom vedea ce va zice autoritatea judecatoreasca cu privire la decizia Curtii de conturi de respingere a contestatiei. Problema de fond este alta si chiar vreau sa o supun atentiei cititorilor si nu numai.
Plecand de la premisa ca decizia curtii este nelegala, ca legea sportului si alte legi permit finantarea din bugetele locale ale echipelor de fotbal din Liga I, s-a intrebat cineva daca UEFA permite accesul in copmetitiile sale a unor asemenea echipe de fotbal, adica bugetate de stat?
Mai recent am auzit ca incepand cu 2015 daca esti finantat din bugete de stat, deci si locale, NU ai ce sa cauti in copmetitiile europene organizate sub egida UEFA. Poate gresesc, nu stiu in mod sigur, insa in presa sportiva se vorbeste de asemenea directive UEFA si modificari ale regulamentelor UEFA in acest sens.
Daca se verifica ca reala aceaste reguli ale UEFA, ce mai conteaza subiectul finantarii lui ACS sau care ar fi miza, intrucat, si daca s-ar aprecia ca fiind legitima, ACS NU ar putea participa in competii UEFA pana nu si-ar schimba modul de finanatare, dintr-unul public in unul privat.
Cu alte cuvinte, am avea o simpla echipa de fotbal, finantata din bugetul local, care s-ar pierde in competia anosta a Ligii I, fara aspiratii europene intrucat NU ar avea dreptul la competitiile UEFA.
Deci, domnule Primar, stimati microbisti ACS, chiar si legala finanatarea lui ACS, aceasta echipa de fotbal este limitata doar la competiile intrene si amicale, FARA OBIECTIVE EUROPENE.
Va provoc, domnule primar sa faceti demersuri necesare pentru lamurirea noastra cu privire la regulile stabilite de UEFA pentr participarea in competitiile organizate de acest for.
Altfel, tot tam -tamul creat pe marginea acestui subiect chiar este de prisos si fara nicio miza.

@KOKS a spus: (februarie 19th, 2016 at 16:10 )

mare smecher. te temi chiar si tu de o asemenea aberatie a curtii de conturi care nu vede ce e in rominia, dar vede ce e in Timisoara, cu exactitate. ia-te de mina cu av. carmen obirsanu si duceti-va in tara miticilor unde astfel de lucruri nu exista conform curtii de conturi.

koks a spus: (februarie 20th, 2016 at 00:01 )

pt @ koks, poate esti unuul din admitaorii frenetici ai primarului sau poate chiar nu vrei sa intelegi sensul problemei ridicata. E simplu si cred ca pertinent: indiferent de ce se intampla cu finantarea, ramane intrebarea daca se permite echpelor finantate de stat-locale, accesul in competitiile UEFA.
Daca nu, avem o problema legata de PERFORMANTA afirmata de primar, in sensul ca NU se poate ajunge la ea. E simplu. Trebuie raspuns la aceasta intrebare si duapa aceea se poate discuta sau nu, in functie de raspuns, pe marginea unei finantari de la bugetul local. Sa va este freica domnule Primar ca intrebarea e pre dura si raspunsul s-ar putea sa nu va fie favorabil, situatie in care tot proiectul dvs. numit ACS se intoarce impotriva dvs., intrucat devine INUTIL chiar si in situatia unei hotarari judecatoresti favorabile pe problema cu Curtea de Conturi. Asta pentru ca PERFORMANTA afirmata de dvs. se va rezuma la mizeria din LIGA I, unde ACS poate bine mersi sa fie o echipa de pluton, fara nicio aspiratie la locuri de cupe europene.

koks a spus: (februarie 20th, 2016 at 00:09 )

Citat din presa vremii:

Carta Comunitatii Europene interzice insa clar sprijinirea ajutoarelor statale oferite echipelor de club. Oficialii lui Real Madrid au contracarat insa, sustinad ca gruparea pe care o reprezinta a beneficiat de acelasi tratament pe care l-ar fi avut orice alta echipa din Spania.

Un scandal asemanator pe fond, dar mult mai mare din perspectiva amploarei a izbucnit in Olanda lunii martie, cand cinci cluburi au fost verificate de Comisa Europeana, din cauza unor suspiciuni legate de finantare ilegala. Liderul campioantului „batav” PSV Eindhoven alaturi de Nijmegen, Willem, Maastricht si Den Bosch au fost acuzate ca au fost ajutate de autoritatile locale, sume de zeci de milioane de euro tranzactionate ilegal sau datorii sterse fiind tintele inspectorilor europeni.
In 2009, Schalke a vandut cote parti ale stadionului pentru o intreprindere denumita Societate pentru Energie si Economie, apartinand orasului Gelsenkirchen. A primit in schimb 10 milioane de euro si si-a completat bugetul cu alte 10 milioane de euro de la o banca locala.

koks a spus: (februarie 20th, 2016 at 00:17 )

Bun. Ok. Legala, nelegala, vom vedea ce va zice autoritatea judecatoreasca cu privire la decizia Curtii de conturi de respingere a contestatiei. Problema de fond este alta si chiar vreau sa o supun atentiei cititorilor si nu numai.
Plecand de la premisa ca decizia curtii este nelegala, ca legea sportului si alte legi permit finantarea din bugetele locale ale echipelor de fotbal din Liga I, s-a intrebat cineva daca UEFA permite accesul in copmetitiile sale a unor asemenea echipe de fotbal, adica bugetate de stat?
Mai recent am auzit ca incepand cu 2015 daca esti finantat din bugete de stat, deci si locale, NU ai ce sa cauti in competitiile europene organizate sub egida UEFA. Poate gresesc, nu stiu in mod sigur, insa in presa sportiva se vorbeste de asemenea directive UEFA si modificari ale regulamentelor UEFA in acest sens.
Daca se verifica ca reala aceaste reguli ale UEFA, ce mai conteaza subiectul finantarii lui ACS sau care ar fi miza, intrucat, si daca s-ar aprecia ca fiind legitima, ACS NU ar putea participa in competiti UEFA pana nu si-ar schimba modul de finanatare, dintr-unul public in unul privat.
Cu alte cuvinte, am avea o simpla echipa de fotbal, finantata din bugetul local, care s-ar pierde in competia anosta a Ligii I, fara aspiratii europene intrucat NU ar avea dreptul la competitiile UEFA.
Deci, domnule Primar, stimati microbisti ACS, chiar si legala finanatarea lui ACS, aceasta echipa de fotbal este limitata doar la competiile intrene si amicale, FARA OBIECTIVE EUROPENE.
Va provoc, domnule primar sa faceti demersuri necesare pentru lamurirea noastra cu privire la regulile stabilite de UEFA pentr participarea in competitiile organizate de acest for.
Altfel, tot tam -tamul creat pe marginea acestui subiect chiar este de prisos si fara nicio miza.

Deci, e simplu si cred ca pertinent: indiferent de ce se intampla cu finantarea, ramane intrebarea daca se permite accesul echpelor finantate de stat-locale in competitiile UEFA.
Daca nu se accepta, avem o problema legata de PERFORMANTA afirmata de primar, in sensul ca NU se poate ajunge la ea. E simplu. Trebuie raspuns la aceasta intrebare si dupa aceea se poate discuta sau nu, in functie de raspuns, pe marginea unei finantari de la bugetul local. Sau va este frica domnule Primar ca raspunsul la intrebare s-ar putea sa nu va fie favorabil, situatie in care tot proiectul dvs. numit ACS se intoarce impotriva dvs., intrucat devine INUTIL chiar si in situatia unei hotarari judecatoresti favorabile pe problema cu Curtea de Conturi. Asta pentru ca PERFORMANTA afirmata de dvs. se va rezuma la mizeria din LIGA I, unde ACS poate bine mersi sa fie o echipa de pluton, fara nicio aspiratie la locuri de cupe europene.

Citat din presa vremii:
Carta Comunitatii Europene interzice insa clar sprijinirea ajutoarelor statale oferite echipelor de club. Oficialii lui Real Madrid au contracarat insa, sustinad ca gruparea pe care o reprezinta a beneficiat de acelasi tratament pe care l-ar fi avut orice alta echipa din Spania.
Un scandal asemanator pe fond, dar mult mai mare din perspectiva amploarei a izbucnit in Olanda lunii martie, cand cinci cluburi au fost verificate de Comisa Europeana, din cauza unor suspiciuni legate de finantare ilegala. Liderul campioantului „batav” PSV Eindhoven alaturi de Nijmegen, Willem, Maastricht si Den Bosch au fost acuzate ca au fost ajutate de autoritatile locale, sume de zeci de milioane de euro tranzactionate ilegal sau datorii sterse fiind tintele inspectorilor europeni.
In 2009, Schalke a vandut cote parti ale stadionului pentru o intreprindere denumita Societate pentru Energie si Economie, apartinand orasului Gelsenkirchen. A primit in schimb 10 milioane de euro si si-a completat bugetul cu alte 10 milioane de euro de la o banca locala.

ilia-srb a spus: (februarie 21st, 2016 at 17:11 )

Dl Bojin,cine e presedintele curti de conturi si vicepresedinte nu cumva colegi dv. de partid Vacaroiu si tata socru Ilie Sarbu si nu vad unde nu intelegi,ca te-au scos din circuit!!!!pacat ca toate sporturile din Timis se duc la vale tot mai tare si in alte orase mai mici si sarace dau bani la greu sportului!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top