De la reptilieni la primarie: Lorin Fortuna vrea sa-i ia locul lui Robu

Nu mai e niciun dubiu: Lorin Fortuna are de gând să participe la alegerile locale din 5 iunie. Mai trebuie să strângă și semnăturile necesare, acțiune pentru care a primit și aprobări, și vizează două funcții, cea de primar și cea de consilier local.

lorin fortuna

Lorin Fortuna va intra oficial în lupta cu Nicolae Robu, pentru fotoliul de primar al Timișoarei. Revoluționarul cunoscut pentru teoriile sale despre „reptilieni” și luptele duse pe alte planete le explică, pe nu mai puțin de opt pagini, locuitorilor orașului de pe Bega care sunt motivele pentru care consideră că trebuie să candideze la funcția de edil. „Dezamăgit și chiar scârbit de calitatea execrabilă a politicienilor-partidici care, ca urmare a alegerii lor, în mod electoral, în importante funcții de reprezentare și, mai ales, de conducere (la nivel statal, respectiv: districtual-județean, respectiv: localitațional), au optat pentru a exercita, în mod determinant, respectivele funcții, mai ales în scopul de a se îmbogăți, cât mai mult, precum și cât mai repede, chiar și cu orice preț, aducând România, precum si Timișoara, într-o stare, dezastruoasă, de anarhie politică, precum și de degradare societală și morală (…) am considerat necesar să mă implic politic, întâi ca independent, iar apoi ca fondator al unui autentic partid-politic, pentru a contribui, după posibilitățile mele, la stoparea continuării degradării societale a României, ca Stat, respectiv a degradării sociale a Timișoarei, ca localitate emblematică în Statul România”, a transmis Fortuna. Deocamdată, acesta nu și-a înființat un partid, dar speră să poată face acest lucru înainte de alegerile parlamentare, la care să prezinte un partid „de tip democratic, autentic-meritocratic, care să promoveze nu democratismul-ordinar, ci democratismul autentic-meritocratic”. Lorin Fortuna va candida, pe 5 iunie, ca independent pentru primărie, respectiv CL Timișoara. El a primit deja aviz pentru a începe strângerea de semnături în Piața Bălcescu, Piața Măraști, Piața Veteranilor, Piața Consiliul Europei, Piața Avram Iancu, zona Gării de Nord, Piața Romanilor, Piața Virgil Economu, Piața Gheorghe Domășnean, Piața Dacia Piața 700, Punctele Cardinale, str. Gh. Lazăr, str. Mărășești, Bd. Republicii, Bd. Eroilor, Bd. Mihai Viteazul, Bd. Dâmbovița și str. Alba Iulia.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dedea a spus: (aprilie 14th, 2016 at 18:04 )

Va dați seama, trebuie să alegem, printre alții, între Robu, Folică si Fortuna! Dintr-o dată Barsasteanu mi se pare frecventabil!

Cetatean observator a spus: (aprilie 19th, 2016 at 14:18 )

Prin ce anume ti se pare frecventabil? Prin sloganul lui Ponta „Mandri ca suntem! romani”,preluat si adaptat, pentru timisoreni. Frecventeaza-l singur! Din moment ce toti ceilalti fosti edili n-au fost de cat slugile necartitoare ale diriguitorilor PSD, de la centru, la ce te astepti?
Uite ce-a ajuns Titu Bojin. Crezi ca cu Barsasteanu, sau cu Grindeanu va fi altfel.
Alta Marie, dar cu aceeasi slugarnicie!
Putea fi altfel cu Lorin Fortuna, daca nu-i blocau Robu si Cojan (niste neispraviti, in comparatie cu el!) accesul la Piata Victoriei, pentru a organiza, acolo (unde avea dreptul moral) actiunile civice de protest si de stringere de semnaturi, pe care le-a solicitat, oficial, Primariei, dar nu i-au fost aprobate, de teama ca-l va face praf, electoral, pe Primarul Robu, care si-a asigurat, astfel, pozitia, simultana, atit de coordonator principal, logistic al alegerilor, cat si de candidat-electoral, sub propria sa coordonare.

Anca Vahnovan a spus: (aprilie 19th, 2016 at 19:11 )

Este dezolant si totodata inspaimanator, pentru viitorul Timisoarei si al locuitorilor sai, cum progreseaza, constant, agresiunea reptiliana asupra orasului fanion al Revolutiei din decembrie 1989, prin actiunile de agresiune specific ezoterica, la nivel existentialist-colectiv, infaptuite prin intermediul unor mutanti civilizationali care sunt nu doar locuitori ai municipiului, ci si edili cu rol determinant, infiltrati in conducerea institutiilor principale, de catre Civilizatiile extra-lumesti care ii „gestioneaza” din punct de vedere evolutiv-existential, la nivel fiintial-individual superior, in Lumea in care existam, iar efectele sunt pe masura, dar, din nenorocire, nu sunt perceptibile si credibile, ca atare, decat pentru initiatii in Ezoterismul existentialist. Multi sesizeaza decaderea rolului Timisoarei, la nivel statal, nimicnicia dar si nemernicia conducatorilor, a caror preocupare principala este sa jefuiasca, sub protectia functiilor de conducere pe care le detin, in defavoarea marii majoritati a populatiei, pe care o dispretuiesc, considerind-o „prostime”, ce nu merita sa fie tratata cu respectul cuvenit, decat la alegeri, pentru a fi manipulata electoral.
Desi reprezentantii Miscarii ezoterice: Misiunea Astrala „Romania Altruista si Inteleapta”, cu sediul central in Timisoara, se straduiesc, din rasputeri, sa atraga atentia publica si atentia oficiala asupra efectelor dezastruase ale agresiunii ezoteric-existentialiste asupra populatiei, manifestate, la nivel general, prin decaderea catastrofala a gradului de civilizatiei a intregii Categorii populationale, adica atit la nivel municipal, ci si la nivel statal, care ameninta insasi independenta, suveranitatea si stabilitatea statala, precum si primatul Etniei Romane ca etnie fondatoare statal, actiunile acestora nu doar ca sunt ignorate si boicotate prin blocaj mediatic-informational, dar sunt si bagatelizate, ironizate si chiar luate in deridere, tocmai de catre mutantii civilizationali, programati evolutiv-existential sa procedeze astfel. Au fost, astfel, ignorate actiuni de agresare simbolica, chiar in Timisoara. Exemple: disparitia sabiei din laba dreapta a leului,si colorarea in albastru a spatiului alb, din cadrul stemei municipiului (pe vremea cand Primar era G. Ciuhandu), respectiv disparitia sulitei Sfintului Gheorghe (indreptata impotriva balaurului), in cadrul monumentului din Piata Sf. Gheorghe, mutat de mai multe ori, in scopul „otomanizarii” pietei, in cauza, respectiv inscriptionarea cu denumirea:”regele mihai”, asociata cu spargerea nasului monumentului marelui patriot lugojean: Traian Grozavescu, din Parcul Poporului si altele.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.