Caruselul din Parcul Copiilor ar putea porni din nou, primaria da 15.000 lei pentru intretinerea lui

Nu funcționează de multă vreme, dar se caută firmă care să-l întrețină! Este vorba despre caruselul din Parcul Copiilor, de care, teoretic, ar trebui să se bucure cei mici. Instalația a fost cu probleme de la bun început, fiind montată fără autorizație.

Caruselul din Parcul Copiilor a fost inaugurat în iunie 2012 și închis aproape imediat. Asta, după ce un control de la Protecția Consumatorilor a constatat că instalația nu are autorizație ISCIR și a amendat primăria cu 10.000 de lei, pentru asta și pentu faptul că în parc erau tobogane din inox. A durat un an până când municipalitatea a reușit să obțină autorizația pentru carusel, dar jucăria n-a prea fost văzută de multe ori în funcțiune de atunci. Între timp, caruselul a fost și mutat de la intrarea în parc, pe platoul respectiv fiind amplasat acum patinoarul artificial. Acum, primăria a lansat licitația pentru servicii de întreținere a acestei instalații. Conform anunțului postat pe SEAP, este vorba despre „întreținere carusel cu cai – marry go round (merry go round – n.r.) – 22 locuri, 14 figurine, din Parcul Copiilor «Ion Creangă» (…) necesită o întreținere și o exploatare corespunzătoare, în conformitate cu prevederile HG 435/2010 privind regimul de introducere pe piață și de exploatare a echipamentelor pentru agrement”. Valoarea estimată a contractului, a cărui durată nu este precizată în anunțul de licitație, este de 15.000 lei. Criteriul de atribuire va fi prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor este 17 ianuarie 2017, ora 15. „Suma de 15.000 lei este necesară în vederea reînnoirii autorizaţiei de funcţionare emisă de către Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune. Actuala autorizaţie expiră în data de 26.04.2016. Pentru a se putea emite o nouă autorizaţie de funcţionare este necesară incheierea unui contract de mentenanţă lunară cu o firmă specializată şi autorizată ISCIR”, spun cei din primărie.

Parcul Copiilor, în varianta reabilitată, a fost redeschis pe 1 iunie 2012. Lucrările au costat aproximativ 2 milioane de euro, parcul fiind închis în 2004, după ce Protecția Consumatorilor a constatat că toboganele, leagănele și celelalte jucării nu mai erau sigure. Cea mai scumpă jucărie montată atunci a fost trenulețul de 80.000 de euro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (ianuarie 6th, 2017 at 13:09 )

La câți bani aruncă Robu pe geam, din banii publici, fără nicio noimă, nu văd de ce nu s-ar reporni acest carusel. Ar fi bucuria copiilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.