Chirurg de la Judetean, acuzat ca a operat degeaba de doua ori o pacienta!

Ar trebui să se bucure de viață, nu să-și petreacă timpul între medici. Este povestea incredibilă a unei tinere din Timișoara care susține că a fost operată de două ori degeaba, în două luni, de același chirurg de la Spitalul Județean! Actele medicale îi dau dreptate, iar acum familia femeii crede că justiția este ultima soluție.

Povestea Nicoletei Ogârcin începe în 2001, când, din cauza unui chist ovarian de aproximativ 16 centimetri, a trecut printr-o „anexectomie dreaptă”. Altfel spus, au fost îndepărtate chirurgical ovarul drept, respectiv trompa dreaptă. Doi ani mai târziu, femeia a trecut printr-o nouă intervenție, pentru extirparea unui chist dermoid format pe ovarul stâng. Deoarece era predispusă la formarea de chisturi, medicii i-au prescris un tratament cu anticoncepționale. „De fiecare dată când s-a încercat întreruperea tratamentului, în aproximativ două săptămâni au reapărut chisturile, unele chiar cu dimensiuni de 6 centimetri. Am luat anticoncepționale până în 2016”, povestește Nicoleta Ogârcin. În toamna lui 2016, femeia a trecut efectiv la un pas de moarte. A ajuns în stare gravă la Urgențe, cu diagnosticul tromboembolism pulmonar bilateral. A ieșit din spital cu un tratament anticoagulant pe care va trebui să-l ia toată viața, sub monitorizarea permanentă a unui cardiolog. O altă consecință: femeia nu mai poate lua anticoncepționale, administrarea acestora fiind complet interzisă în caz de „antecedente de tromboză (formarea unui cheag de sânge în vasele de sânge ceea ce poate determina apariţia trombozei venoase profunde, embolismului pulmonar, infarctului miocardic sau accidentului vascular cerebral)”.

Fără tratamentul hormonal, chisturile au reapărut. Pe 17 octombrie 2016, după ce s-a plâns de dureri insuportabile în partea stângă, Nicoleta Ogârcin a fost internată pe secția Chirurgie 3 a Spitalului Județean Timișoara. Pe ovarul stâng este descoperită „o formațiune tumorală” și se decide să se intervină chirurgical. Se practică, de această dată, de către dr. Eugen Gornic, anexectomie stângă. Nicoleta Ogârcin continuă însă să nu se simtă bine și, pe 21 noiembrie, la o lună de la intervenția chirurgicală, începe să sângereze vaginal. Pentru că, teoretic, cu ambele ovare extirpate, nu avea cum să fie vorba de menstră, merge la ginecolog, unde i se face o ecografie care constată existența unui… chist! Repetăm, cu ambele ovare extirpate, cel puțin conform actelor medicale. E trimisă să facă de urgență analize și… stupoare! Rezultatele arată că femeia are activitate ovariană normală! Pare imposibil, așa că Nicoleta Ogârcin este sfătuită să facă și RMN. Pe 26 noiembrie 2016 primește rezultatele: „ovar stâng cu câteva chisturi simple, cel mai mare de 2 centimetri. Ovar drept nevizualizat”. Traducere pentru nespecialiști: ovarul drept, extirpat cu 15 ani în urmă, nu poate fi vizualizat de medicul specialist în imagistică medicală. Cel stâng, extirpat cu o lună în urmă, pare la locul lui, cu tot cu chisturi! Femeia merge și la ginecolog, iar pe 9 decembrie 2016, medicul scrie și parafează: „ovar stâng situat retrouterin”.

Chiar înainte de Crăciun, Nicoleta Ogârcin acuză din nou dureri insuportabile în zona abdominală. Este internată la Clinica de Obstetrică-Ginecologie, „Bega” a SCJUT, unde îi este pus și diagnosticul: chist ovarian stâng hemoragic! Este transferată apoi pe Chirurgie 3 și ajunge din nou pe masa de operație. Chirurg: același Eugen Gornic, care, cu două luni în urmă, îi extirpase, cel puțin pe hârtie, ovarul și trompa stângi. Operația, efectuată pe 27 decembrie 2016, a durat câteva ore. „Se pătrunde în cavitatea peritoneală (…) se descoperă un chist ovarian de circa 5 cm. diametru, placat de marele epiploon, de mezosigmă și fața posterioară a uterului și intim aderent de peritoneul posterior la nivelul ureterului stâng și a vaselor iliace stângi (…) Se practică histerectomie totală”, scrie în biletul de externare datat 31 decembrie 2016. Recapitulăm: teoretic, având deja ambele ovare extirpate, Nicoletei Ogârcin îi sunt scoase acum și uterul împreună cu colul uterin.

Dincolo de toată suferința îndurată, femeia spera că va putea duce o viață normală. La început de martie însă, intră într-o senzație de deja vu. „Au început să mă doară sânii, practic mă simțeam ca și cum mi-ar fi venit ciclul. Am spus că nu se poate, dar, pentru că nu-mi era deloc mai bine, am mers din nou la ginecolog. Am făcut o nouă echografie și, când m-am uitat pe ecran, am crezut că mă înghite pământul. I-am și spus doctorului «să nu-mi spuneți că e un chist»”, spune Nicoleta Ogârcin. Era însă un chist, și încă unul de 3 centimetri! E trimisă din nou să facă analize și, din nou, stupoare! Analizele medicale datate 17 martie indică activitate ovariană! Familia Ogârcin se gândește acum să-și caute dreptatea în justiție. „Sunt la capătul puterilor. Mă uit la soția mea și nu știu ce să fac. Îmi dau seama că nu am cum s-o ajut. Practic, a fost operată de două ori și suntem exact acolo de unde am plecat. Continuă să se formeze chisturi, ea se simte rău. Chirurgul ne-a propus un tratament cu hormoni, spune că ar trebui încercat, dar soția mea nu are voie să ia așa ceva. Culmea este că eram prieteni cu dr. Gornic, m-a operat și pe mine de pietre la fiere cu niște ani în urmă”, spune Nicu Ogârcin. Acesta vorbește acum despre un proces de malpraxis pe care ar vrea să i-l intenteze chirurgului.

Dr. Eugen Gornic, contactat de deBanat.ro, are varianta lui. „La anexectomia din octombrie, din cauza situației anatomice specifice, am lăsat pe loc un mic fragment, recunosc că în necunoștință totală. În decembrie 2016, pacienta a venit prin transfer de la «Bega». Am vorbit cu ea, mi-a solicitat histerectomie totală și i-am explicat că, dacă ai nemulțumiri față de un medic, nu mergi la el să te opereze din nou. Mi-a zis că are încredere în mine”, spune dr. Gornic. Ce s-a întâmplat în sala de operație pe 27 decembrie, susține chirurgul, ține tot de situația anatomică a pacientei. „Nimeni nu-și poate imagina că am făcut voluntar histerectomie totală și am lăsat pe loc un fragment de ovar. Tehnic nu am putut scoate tot. Am scos cât am putut, în limitele de siguranță, atât cât am considerat, încât să nu afectez ureterul stâng. Dacă afectam ureterul, atunci se putea vorbi despre malpraxis. Am vrut să scot întreg fragmentul de ovar, dar tehnic acest lucru nu s-a putut. Există și fotografii din timpul operației, știu exact ce am făcut”, ne-a mai declarat chirurgul. Dr. Gornic susține că i-a propus Nicoletei Ogârcin să înceapă un tratament pentru inducerea menopauzei. „A refuzat. Știu că este sub medicație anticoagulantă, dar există variante. Părerea mea este că trebuie încercat. Sub monitorizare strictă, dar trebuie încercat. Acuzațiile de malpraxis sunt absolut neadevărate. Nu am nicio idee ce vrea familia Ogârcin de la mine. Cu Nicu Ogârcin eram prieten de 20 de ani, l-am operat și pe el, i-am operat și alți prieteni. Nicoleta Ogârcin a venit prin transfer de la Ginecologie, dacă nu avea încredere, nu trebuia să fie de acord să fac tot eu intervenția”, a mai declarat chirurgul.

Ce va face mai departe o femeie de 38 de ani supusă degeaba la două operații nu se știe. Cert este că, la trei luni de la ultima intervenție, pe ecografie a reapărut un chist. „Este un chist care se vede clar, are aproape 3 centimetri. Testele de laborator arată că este un chist ovarian”, admite dr. Gornic. Între timp, ultimul examen tomograf făcut de Nicoleta Ogârcin e clar: chistul a crescut cu un centimetru de săptămâna trecută…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

TM a spus: (martie 21st, 2017 at 17:37 )

Nu a fost operata degeaba. I-au fost scoase chisturile ovariene(unul de 16 cm). A facut altul pe tesutul restant care poate fi de cativa milimetri. Ovarele nu trebuie scoase complet daca afectiunea e benigna, mai ales daca femeia este tanara si are nevoie de hormonii ovarieni pentru a nu intra im menopauza precoce cu toate efectele ei secundare. Daca iar fi lezat ureterul fara sa fi stiut si mai apoi pacienta ar fi fost neglijata , acela ar fi fost un caz de malpraxis.

@TM a spus: (martie 21st, 2017 at 20:20 )

Chistul de 16 centimetri a fost pe partea dreapta, iar anexectomia drepta este facuta in 2001. Nu are legatura cu ce s-a intamplat ulterior in partea stanga, deci nu se poate vorbi de „tesut restant”, deoarece toate chisturile ulterioare au apărut doar în partea stanga.
Femeii i s-a spus ca i s-a facut, in octombrie 2016, anexectomie stanga si se astepta ca totul sa fie la fel ca acum 16 ani. Doar ca n-a fost.

Cetateanul a spus: (martie 21st, 2017 at 20:33 )

Articol calomnios. Nu se pune problema de malpraxis. Doctorul explica foarte clar ca tehnic nu a putut extirpa tot ovarul in conditii de siguranta.
Dr. Gornic este un profesionist.

chir a spus: (martie 21st, 2017 at 21:07 )

Doctorul Gornic este unul din cei mai buni chirurgi din Timisoara! Explica foarte clar situatia anatomica a pacientei -ovarul stang (degenerat chistic- probabil tot un chist dermoid) aderent de ureterul stang, vasele iliace stangi ! A facut ce se putea face in conditii de siguranta pentru pacienta ! O leziune de ureter sau mai grav, de vase iliace erau complicatii serioase !

Georgiana a spus: (martie 22nd, 2017 at 10:24 )

Chirurgii din Timișoara sunt foarte buni, la scos apendicite, pietre de rinichi și măsele de minte. Vreți calitate? există Clujul, există Szeged, există București. În județean, și nu numai, e o mafia a halatelor albe demne de un film cu mafioți (măcar ăia au onoare și nu acceptă bacșișuri ca ultimul chelner, așa cum iau „intelectualii” medici).

Cetateanul a spus: (martie 23rd, 2017 at 10:14 )

@Georgiana
O spune o mare specialista in medicina/chirurgie.
Plin de parerologi…

ghita a spus: (iulie 15th, 2019 at 00:02 )

parerea mea este ca acest dr gornic eugen este cel mai prost chirurg , daca nu isi primeste spaga dorita amana operatii pana mor pacientii de septicemie

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top