PSD Timiș pare să nu mai aibă răbdare până la schimbarea legii prin care prefecții vor putea redeveni oameni politici. În perioada imediat următoare se va trece la înlocuirea prefectului Mircea Băcală, ajuns prima dată în funcție cu sprijinul fostului PDL, apoi reinstalat de guvernul tehnocrat.
Potrivit mai multor surse social-democrate, în locul lui va fi numit actualul consilier județean PSD Mihai Ritivoiu. Acesta a dat un examen pentru a deveni funcționar public, poziție din care numirea în scaunul de prefect va fi mult mai facilă. Mihai Ritivoiu este și om de afaceri, fiind acționar la societatea Cortez.
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
Bravo!
Un tanar ce a depășit multe si a crescut natural nu umflat cu pompa!
Firma Cortez (radiată, conform Pagini Aurii) e cumva rudă cu Viorica Cortez (în activitate)?
De fapt, firma Cortez e una de instalatii, asadar Ritivoi jr. e instalator sanitar. Bojin a fost buldozerist, apoi doctor in mediu la Politehnica lui Robu, Dobra e doctor in medicina sportiva, consilierul lui de cabinet, Negoitza, e la baza fierar betonist… Astia is, cu ei defileaza PSD-ul la Timisoara, Capitala Culturala Indo-Europeana.
Nu, cu Pizarro si Mendoza, ca au facut armata impreuna la conchistadori si s-au nasit unii pe altii.
Felicitări Mihai, ești unul dintre oamenii cei mai inteligenți și mai citiți dintre câți am cunoscut în viața mea.
Un țepar, intrat forțat in insolventa. In mod natural, nu? Vai de mama voastră!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
- Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
- Manfred Weber și Cristopher Cîrpaci recomandă Nicolae Robu
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
- Un „ŞI” care ar trebui să le dea multora bătăi de cap. Războiul lui Dominic Fritz cu baştanii
- Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
- PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Administratie
E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Citeşte tot articolul
Politica
Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
Citeşte tot articolul
Sport
Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Citeşte tot articolul
Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Social
Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
Citeşte tot articolul
Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook