Moda Greciei antice, prezentata la Timisoara in expozitia dedicata lui Schliemann /FOTO

Muzeul Naţional al Banatului Timişoara a ales o modalitate complet inedită pentru a prezenta bănăţenilor moda din Grecia antică. În cadrul expoziţiei dedicate arheologului german Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei, organizată în aceste zile la Bastionul Theresia a avut loc o prezentare de modă mai altfel: „Frumuseţea în Grecia preistorică”.

Evenimentul menit să promoveze expoziţia cunoscutului architect german a fost conceput de Casa de Modă Ellis, colecția fiind realizată de cunoscuta creatoare de modă Eli Lăslean. Creațiile vestimentare realizate de arădeancă au fost gândite astfel încât să reproducă mai multe lucrări semnificative pentru istoria artei. Acestea au fost scoase în evidenţă și de o serie de bijuterii ale creatoarei Aldona Pintea din Timișoara, dar şi de machiajul și coafurile realizate de Kelly Image. Piesele vestimentare care au surprins moda acelor ani ai Greciei antice au fost prezentate de opt modele, chiar în expoziţia dedicată lui Schliemann. „Aţi văzut o prezentare inspirată din lumea Greciei antice. Sunt posibile vestimentaţii purtate în acea perioadă. Sunt aspecte şi de arheologie, şi de cercetare făcute de cunoscutul arheolog, legate de celebra diademă din comoara lui Priam. Sunt doar prespuneri legate de modele, realizate mai ales pe baza inventarelor funerare. Pentru că nu avem certitudinea legată de cum arătau acele vestimentaţii, am preferat să mergem într-o perioadă nu foarte apropiată, dar despre care avem mai multe informaţii legate de vestimentaţie”, a explicat Andrei Bălărie, muzeograf la Muzeul Naţional al Banatului. Expoziția „Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei”, deschisă în Bastionul Theresia, poate fi vizitată până pe data de 25 februarie 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Expoziția este o colaborare cu Muzeul de Pre și Protoistorie din Berlin și aduce în prim-plan viața și cariera marelui arheolog Heinrich Schliemann (1822-1890). Alături de colecția de obiecte și manuscrise personale a celebrului descoperitor german donată muzeului din Berlin, vizitatorii pot admira artefacte unice, alese din descoperirile făcute la Troia și Micene.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

buhuhu a spus: (decembrie 8th, 2017 at 01:15 )

Pe bune? Vestimentatie bazata pe descoperirile arheologice ale lui Schliemann? Incredibil unde se poate ajunge din dorinta de a plati campanii electorale viitoare….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului Timiș. Este o investiție de amploare, care va merge până la granița cu Serbia. Operațiunile de consolidare și reprofilare a râului Timiș are loc pe sectorul Lugoj – frontieră Serbia, în juduț Timiș. Amplasamentul lucrărilor este pe teritoriul următoarelor localități:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru formarea viitorului guvern. De asemenea, au convenit să aibă un candidat comun la președinție în persoana lui Crin Antonescu. Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid. Preşedinţii PSD, PNL, UDMR şi liderul Grupului minorităţilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului la Lugoj, unde echipa locală CSM a întâlnit o adversară de tradiţie, CSM Bucureşti. Gazdele veneau după două victorii importante obţinute tot acasă, 3-2 cu Dinamo şi Corona Braşov, în timp ce oaspetele, în scădere mare de formă, şapte eşecuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o legătură aeriană directă de la Timișoara. Vorbim despre Dubai, luni a plecat spre această destinație prima cursă de tip charter.  Cursele vor fi operate de avioanele companiei aeriene românești HiSky, fiind o cursă de tip charter, a unei societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au reținut un bărbat în vârstă de 51 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de furt. În fapt, la data de 20 decembrie, polițiștii au pus în executare dou[ mandate de percheziție domiciliară, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului Timiș. Este o investiție de amploare, care va merge până la granița cu Serbia. Operațiunile de consolidare și reprofilare a râului Timiș are loc pe sectorul Lugoj – frontieră Serbia, în juduț Timiș. Amplasamentul lucrărilor este pe teritoriul următoarelor localități:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această nouă investiție cu fonduri europene vine după înlocuirea a 30 de kilometri de rețea de termoficare primară și secundară, dar și de modernizare a 25 de puncte termice, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Noua investiție vizează magistrala care distribuie energia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la CSM Constanța. Este vorba despre Ngoni Chibuwe și Waisake Raqili, care au semnat contracte pe doi ani. Centrul Ngoni Chibuwe, născut 17 octombrie 1994, este un jucător cu experiență, component al naționalei statului Zimbabwe. În sezonul recent încheiat, el a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a evoluțiilor recente din mediul economic și impactul acestora asupra companiilor din România. Într-un context marcat de provocări globale și instabilitate politică internă, Drăgan atrage atenția asupra unor probleme care ar putea influența semnificativ piața muncii și mediul de afaceri în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru formarea viitorului guvern. De asemenea, au convenit să aibă un candidat comun la președinție în persoana lui Crin Antonescu. Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid. Preşedinţii PSD, PNL, UDMR şi liderul Grupului minorităţilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale
În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi filiala PNL Timiş. Astfel, deputatul Marilen Pirtea a fost numit preşedinte interimar al PNL Timiş. Senatorul Vasile Blaga, cel care deţinea această funcţie, a fost numit secretar general adjunct al PNL. Preşedinte interimar al PNL Timişoara, Marilen Pirtea a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea, desemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional
Top