Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara

Sunt 28 de ani de la Revoluția din 1989, dar nu e liniște. Revoluționarii din Timișoara continuă să se certe fără jenă, la fiecare plen festiv. Plenul a fost condus de consilierul local și revoluționarul Lucian Căldăraru. Concluzia, după zeci de minute de contre: nu există recompensă materială pentru cei care au ieșit în stradă în acel decembrie.

Revoluționarii invitați la plenul festiv al CL Timișoara s-au certat din nou ca la ușa cortului. Altfel spus, a fost încă un plen festiv cu scandal, așa cum se întâmplă de fiecare dată. S-a vorbit despre ce s-a întâmplat în urmă cu 28 de ani la Timișoara, despre recompense materiale, Lorin Fortuna și locuințe. Ședința a început cu intonarea Imnului României și a continuat cu momente de reculegere pentru Regele Mihai I al României și cei căzuți care au murit în 1989. A urmat primarul Nicolae Robu, care a povestit cum își amintește el perioada comunistă. „Îmi aduc aminte, de copil, câteva momente care încă mă emoționează. Tatăl meu, un om care a făcut pușcărie din politică, îmi spunea mereu, în discuțiile noastre, comunismul e împotriva naturii și nimic împotriva naturii nu poate să dăinuie. Mărturisesc că nu înțelegeam cum ar fi putut să se prăbușească acest sistem. Pe de altă parte, am avut o experiență acolo la sat, într-o vară, cu un cetățean pe care l-am rugat să mă ia în căruță. Am făcut un drum de circa 1 km cu căruța și i-am spus «Dar ce cai frumoși aveți!». Om simplu, țăran. Și omul mi-a răspuns «În permanență am avut cai frumoși de când s-a făcut colectivizarea. Am fost preocupat mereu să fiu pregătit că într-o bună zi tot o să ne primim pământul înapoi». Am fost șocat, erau zeci de ani de la impunerea comunismului, de când acești oameni au fost desproprietăriți. De aici trebuie să tragem învățăminte că niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța și trebuie să fim pregătiți pentru normalitatea care trebuie să vină, dar ea nu vine tocmai singură. În istorie sunt destule momente de derapaj. La scară planetară însă, binele triumfă întotdeauna, dar e nevoie să și aibă partizani. E nevoie de curaj, e nevoie de înfruntarea răului și trebuie să avem grijă mereu să ne poziționăm împotriva răului, asumând și riscuri atunci când asta nu se poate decât cu riscuri”, a povestit Robu.

A urmat Tudorin Burlacu, venit cu lista de 14 oameni a Comitetului Cetățenesc al Democrației Timișorene, dar și câteva „puncte esențiale din lista cererilor cetățenilor, prezentate în 20 decembrie 1989 în sediul Consiliului Județean Timiș”. Printre ele: „transmiterea urgentă a demonstrației de la Timișoara și a cererilor cetățenilor pe posturile centrale de radio și tv române”, „demisia urgență în bloc a guvernului RS și a președintelui Ceaușescu”, „deschiderea necondiționată a granițelor și liberul acces al presei și surselor informaționale străine”, „alegeri libere și democratice”. Reprezentantul Forumului Revoluției, Nicolae Adam, l-a lăudat până peste poate pe primarul Timișoarei. „Nu reprezint nicio asociație, îi reprezint pe frații mei, care sunt la Cimitirul Eroilor. Două persoane au murit în fața mea, dacă ei nu mureau, muream eu. Domnule primar, vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru noi. Sunteți primul primar care încercați să duceți Timișoara acolo unde îi e locul. Dacă Lorin Fortuna nu era în 1989, revoluția de la balcon nu era (…) S-au perindat mulți primari în Primăria Timișoara și n-au făcut nimic, sunteți primul primar în 28 de ani care încercați să duceți Timișoara acolo unde îi este locul (…) Ați făcut pasarele si viaducturi ca-n Viena, avem tramvaie ca-n Viena, malurile Begheiului ca-n Olanda, nu vrea sa spun poezii, ce spun spun din suflet. Vă mulțumesc din suflet”, a spus Adam.

Burlacu a intervenit apoi, spunând că va discuta „cu toate partidele, ca parteneri”, moment în care din sală i s-a spus să-i lase și pe alții să vorbească. O parte din cei prezenți au ieșit din sala de plen, unde au continuat să se certe. „Romică Luptătoru’”, așa cum s-a prezentat alt revoluționar, l-a rugat pe primarul Nicolae Robu să-i dea și lui o locuință. „Ciuhandu a dat vreo 800 de case la țigani și lui Romică Luptătoru’ nu i-a dat niciuna. Dorm sub cerul liber, aș dori ca până la sfârșitul lui decembrie să rezolvăm”, a spus acesta. Ședința s-a încheiat după ce un revoluționar a spus că „nu există recompensă materială pentru eroii Revoluției din Timișoara”. Indemnizația lunară a unui revoluționar este de aproximativ 2.000 lei. Ei nu plătesc taxe și impozite la stat pe salariu, case si afaceri, primesc loc de veci cu titlu gratuit și călătoresc gratuit cu autobuzul și trenul. Conform unui document al Corpul de Control al Guvernului, până în 2016, ar fi fost plătiți către cei 21.000 de deținători de certificate de revoluționar 720 de milioane de euro indemnizaţii şi pensii, 20 de milioane de euro călătorii cu trenul, şi 10 milioane de euro, alte beneficii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

gigi a spus: (decembrie 16th, 2017 at 21:05 )

https://revista22.ro/70267167/securitii-care-au-tras-la-timioara-listele-lui-ambrozie.html

de listele astea ce zic revolutionarii? ca de bani nu poa’sa spuna ca nu primesc.

anteconbega a spus: (decembrie 17th, 2017 at 06:07 )

Unii revoluţionari se pupă bot în bot cu foştii securişti „trăgători”. Fac concedii împreună, se încuscresc, faca alianţe economice. Dacă un fost prim secretar PCR a ajuns preşedintele României după 1989, iar actualii boşşevici social democraţi au devenit fanatici monarhişţti de cimitir, ce să mai ceri de la neamul acest drept, harnic şi cinstit?!

gigi a spus: (decembrie 17th, 2017 at 10:45 )

asa e, anteconbega. am la lucru un pensionar din cadrul armatei, ce figureaza in aparatul de represiune din ’89 de la timisoara, un gunoi de om cu pensie speciala si s-a angajat pe post de administrator ca sa mai ia vreo 2500 de lei. nu m-as mira sa aiba si certificat de revolutionar.
toata ziua se lauda cu averea si cu casa lui din satul oltenesc dumbravita. laudaros, necioplit, agresiv si se gudura pe langa oricine are o functie. ti se face greata in primele 5 min daca ajungi sa l cunosti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Orașului Sânnicolau Mare îi invită pe copii, alături de părinți și bunici, la o seară plină de culoare, imaginație și voie bună, vineri, 30 octombrie, pentru a sărbători împreună Halloween-ul. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” şi va începe la ora 18:00 Se va organiza şi un concursul de costume,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.