USR se apuca de strans semnaturi. Vrea sa-l convinga pe Robu sa accepte bugetul participativ

USR Timiș vrea să strângă 15.000 de semnături de la timișoreni, pentru a încerca să-l convingă pe primarul Nicolae Robu să accepte ideea de buget participativ. Edilul nici nu vrea să audă, pentru că spune că se consultă deja cu oamenii din cartiere, inclusiv cu structurile de partid.

Proiectul „Timişoara Participă!”, inițiat de USR, propune crearea unui cadru de dialog între administraţia publică locală, cetățeni, asociaţii, fundaţii și societăți comerciale, pentru găsirea celor mai bune soluții pentru problemele orașului. Iniţiat în urmă cu 15 ani în Brazilia, bugetul participativ este un instrument adoptat de peste 1.000 oraşe din întreaga lume, printre care Paris, Londra, Berlin sau Lisabona. Acest concept presupune alocarea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte propuse de societatea civilă, a căror fezabilitate este verificată de administraţia locală. „Bugetul participativ aduce foarte multe beneficii în comunitate, pe termen mediu și lung. Să refuzi din start, tu, ca reprezentant al autorităților locale, un astfel de concept denotă și neștiință, și aroganță. Primarul Robu aplică deja mici principii de buget participativ, prin consultare on-line, dar este contra a face așa ceva la nivel macro, la nivel de oraș. Regulamentul campaniei «Timișoara participă», așa cum l-am gândit noi, e funcțional. Dacă am avea două întâlniri cu experți din primărie, am putea face această campanie chiar de anul viitor, astfel că primele proiecte să fie cuprinse în bugetul din 2019”, explică Alexandru Cadar, președintele USR Timișoara. Primarul Nicolae Robu a spus de mai multe ori până acum că Timișoara nu va avea buget participativ. USR-iștii susțin însă că vor merge în stradă, pentru a strânge semnături de la timișoreni, pe care ulterior să i le prezinte edilului. „De ce nu avem buget participativ? E simplu: pentru că Nicolae Robu știe mai bine decât oricine altcineva ce trebuie făcut în acest oraș. O să mergem în stradă să adunăm 15.000 de semnături. Eu sper că în fața unei liste cu 15.000 de semnături, primarul Nicolae Robu chiar va ceda. Dacă nici atunci n-o să accepte ideea că trebuie să facă ce îi spun cetățenii orașului său…”, a declarat, la rândul lui, senatorul Nicu Fălcoi.

Dacă primarul Nicolae Robu își va schimba părerea despre bugetul participativ rămâne de văzut. Până atunci, membrii USR trebuie să strângă cele 15.000 de semnături. Momentan, edilul spune că se consultă cu îndeajuns de mulți oameni, ca să știe ce vor aceștia, și primește informații utile și pe linie de partid. „Tot ce facem noi are o componentă participativă. Eu nu vin cu populisme, noi avem relații cu consiliile consultative de cartier, avem o mulțime de oameni, inclusiv mă bazez foarte mult pe «consiliile consultative de cartier liberale», pentru că în structurile noastre de partid membrii au sarcina să-mi transmită mie ce doresc cetățenii. Inventariem, cum am făcut și până acum, nevoile orașului, nevoile cetățenilor, discutăm cu ei și apoi prioritizăm. Nu degeaba democrațiile pe toată planeta asta, acolo unde s-a prosperat, se manifestă prin reprezentanți. E o logică în această abordare. Într-un fel vezi lucrurile când ești decident și cu totul altfel le vezi când ești pe o altă poziție, același om fiind”, a declarat, pentru deBanat.ro, Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Mada a spus: (decembrie 10th, 2017 at 20:39 )

Mai sa fie! Pentru primarele nost’ conteaza doar «consiliile consultative de cartier liberale»? Celelelate consilii sunt de categoria a doua? Parerile cetatenilor care nu sunt liberali, la gunoi cu ele? Prostii aia care nu sunt liberali sunt buni doar de pacalit, sa-si dea votul, se pare…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.