Protest in fata CJ Timis. Angajati ai Directiei de Asistenta Sociala isi cer sporurile / FOTO

Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș își cer sporurile în fața Consiliului Județean. Aproximativ 1.500 de angajați au rămas fără sporuri după ce acestea le-au fost tăiate la început de an.

Zeci de angajați au venit joi dimineața pentru a protesta în fața CJ Timiș. De la începutul anului, ei nu mai primesc sporuri cuprinse între 15 și 755 din salariul de bază. Au venit în fața Palatului Administrativ cu pancarte pe care scria „Vrem sporurile înapoi” sau „Vrem salarii decente”. Banii de sporuri vin de la Consiliul Județean Timiș, La început de 2018, fondurile pentru sporuri nu au fost alocate pentru că reprezentanții instituției nu au trimis o notă de fundamentare, deși solicitaseră 26 milioane lei în loc de 13 milioane, în 2017. „Sunt afectați în jur de 1.500 de salariați. Sporurile prevăzute prin Legea 153 / 2017 nu au mai fost acordate din data de 15 februarie. Deși legea le prevede și avem acte normative subsecvente care obligă angajatorul să plătească aceste sporuri, există o sincopă în ceea ce privește aprobarea bugetului DGAPSC în cuantumul necesar acordării lor în integralitatea lor. Urmare a lipsei de fonduri pe 2018, salariații s-au trezit cu sporurile tăiate”, a spus Adrian Marcu, președinte al sindicatului Pro A.S.

Președintele CJ Timiș Călin Dobra spune că dacă reprezentanții DGASPC Timiș vor veni cu o notă de fundamentare, un regulament atunci va aloca banii. „Ținând cont că la nivelul anului 2017 execuția bugetară pentru toate sporurile prevăzute în cadrul direcției a fost de 13 milioane lei, logic am cerut justificare și fundamentare legală pentru această creștere de 100%. Aceste discuții au avut loc în perioada noiembrie – ianuarie, iar în 12 februarie am aprobat bugetul CJ Timiș, neavând o fundamentare a sporurilor specifice asistenței sociale. Am aprobat 8,5 milioane lei pentru plata anumtor sporuri. În continuare aștept fundamentarea pe sporurile specifice asistenței sociale. Discutând și cu un grup din partea angajaților DGASPC Timiș, le-am explicat foarte clar că nu se pune în discuție tăierea sau neplata tuturor sporurilor prevăzute de lege. Aștept până marți, 13 martie, fundamentarea și justificarea legală a sporurilor din asistență socială, făcută conform procedurilor legale de conducerea și aparatul de specialitate al DGASPC. Angajații au tot sprijinul pentru plata acestor sporuri, după ce vor fi fundamentate legal”, a declarat Dobra.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 8th, 2018 at 16:57 )

Ce bun la suflet e dl Ionel, ce rea e doamna Emilia. Asta e ca în filmele cu un poliţist rău şi cu altul bun. Ce generos e dl Dobra…

benga a spus: (martie 10th, 2018 at 10:54 )

Mafie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Leii din Banat au rămas în Bucureşti şi vor să oprească Rapidul din Cupă

După victoria cu Steaua, din campionat, baschetbaliștii viola au rămas la București, pentru meciul de miercuri, ora 16.00, cu Rapid. Partida contează pentru optimile de finală, fază care se joacă în manșă unică. Cele două formații s-au mai întâlnit în acest sezon, tot la București, în Liga Națională. Giuleștenii au câștigat cu 78-76, la 5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii din Banat au rămas în Bucureşti şi vor să oprească Rapidul din Cupă
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Timișoara candidează la titlul de Destinația Anului în 2025

Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România, la categoria Orașe care Inspiră. De asemenea, la categoria Sate care Inspiră concurează Altringen, iar la categoria Tărâmuri Fermecate este candidată regiunea Banatul Montan. În total, sunt 167 de destinații calificate în ediția 2025. Cu reprezentanți din 38 de județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara candidează la titlul de Destinația Anului în 2025
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de Vest vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley în anul 2025. 9 dintre ele sunt unități de învățământ și vor primi titlul de Școala Ro Bike. În urma apelului de proiecte organizat de Fundația Comunitară Timișoara au fost selectate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muzeul Național de Artă Timișoara aduce în prim plan opera lui Albert Kristóf-Krausz, personalitate marcantă a generației interbelice de artiști din Timișoara, prin deschiderea expoziției temporare „Kraus-Expresii ale modernismului”. Vernisajul va avea loc joi, 19 decembrie 2024, la ora 18:00, în Galeria Arcada. În epoca interbelică căreia i-a aparținut, adesea uitată sau ignorată voit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contribuția lui Albert Kristóf-Krausz la modelarea spațiul urban și artei locale într-o nouă expoziție temporară la MNArT
Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România, la categoria Orașe care Inspiră. De asemenea, la categoria Sate care Inspiră concurează Altringen, iar la categoria Tărâmuri Fermecate este candidată regiunea Banatul Montan. În total, sunt 167 de destinații calificate în ediția 2025. Cu reprezentanți din 38 de județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara candidează la titlul de Destinația Anului în 2025
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Aceasta va deservi 110 copii, costul fiind de 16,7 milioane de lei. Marţi, 17 decembrie, a fost emisă Hotărârea Consiliului Tehnico-Economic al 𝐂𝐍𝐈 pentru proiectul “Construire creșă mare – PROIECT TIP”, sat 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Comuna Moșnița Nouă, Județ Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Urseni se va construi o creşă nouă cu o investiţie de la CNI de aproape 17 milioane
O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulată DEȘTEPTAREA – a fost proiectată și realizată de un colectiv de cadre didactice și cercetatori de la Universitatea Politehnica Timișoara pentru a comemora cei 35 de ani de la începutul Revoluției Române. Statueta este realizată dintr-un aliaj cu memorie, un material...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deşteptarea. Statuie specială realizată la UPT, pentru a comemora Revoluţia din 89
Alături de portalul inaugurat luni în Parcul Alpinet, Primăria Timișoara a pus la punct un nou eveniment multimedia dedicată memoriei Revoluției de la Timișoara. Vineri, 20 decembrie, va avea loc „Gala Libertății”, un spectacol de teatru multimedia. Evenimentul atrage la Timișoara diplomați și delegații din 15 țări, Giles Matthew Portman, Ambasadorul Regatului Unit, Willemijn van...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Memoria Revoluției de la Timișoara va fi onorată printr-un spectacol multimedia
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 16:00, la Bar Leone, Timișoara. Acțiunea are un scop caritabil, toate fondurile strânse vor fi folosite pentru sprijinirea animalelor fără stăpân și îmbunătățirea condițiilor de viață, educarea comunității privind responsabilitatea față de animale, respectiv pentru servicii medicale pentru animalele fără stăpân. La târg veți găsi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Poli și Happy Tails Timișoara organizează sâmbătă un Târg de Crăciun caritabil
După victoria cu Steaua, din campionat, baschetbaliștii viola au rămas la București, pentru meciul de miercuri, ora 16.00, cu Rapid. Partida contează pentru optimile de finală, fază care se joacă în manșă unică. Cele două formații s-au mai întâlnit în acest sezon, tot la București, în Liga Națională. Giuleștenii au câștigat cu 78-76, la 5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii din Banat au rămas în Bucureşti şi vor să oprească Rapidul din Cupă
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autoturism pe DN 68 A, dinspre Lugoj înspre Traian Vuia, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, ce se deplasa regulamentar în fața sa. Ulterior, autoturismul condus de bărbatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Carambol distrugător aproape de Traian Vuia. Cinci maşini au fost făcute praf din cauza unui şofer care nu a respectat distanţa în mers
Top