E vară și s-a umplut orașul de terase, dar asta nu înseamnă că toate sunt cu actele în regulă. Polițiștii locali au făcut, în ultimele zile, mai multe verificări și au amendat aproape toate societățile comerciale.

Polițiștii locali de la Serviciul Inspecție Comercială au controlat, în ultima lună, mai multe terase sezoniere, cu scopul principal de a stabili modul în care societățile comerciale care au amplasate terase în fața punctelor de lucru dețin documentele necesare pentru funcționarea acestora pe domeniul public. S-a verificat existența acordului, a avizului de comerț ambulant sau a altor documente emise de Primăria Timișoara, alte reguli de comerț. „În urma controlului au fost verificate un număr de 103 societăți comerciale cu terase din toate zonele orașului, fiind aplicate 101 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.500 lei. Acestea au fost aplicate pentru lipsa autorizației, nerespectarea condițiilor din acordul de autorizare, neafișarea datelor de identificare, neafișarea prețurilor”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
vest a spus:
(mai 24th, 2018 at 13:39 )
Bla, bla, bla.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
- Botezul anului. Tradiții și obiceiuri fine la români
- Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
- Fraţii Cristescu, din nou împotriva timişorenilor. Consecinţele nefaste ale anulării PUG-ului Timişoarei
- Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
- Timișul are un nou prefect. Adrian Pau a depus jurământul
- Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 noiembrie 2026
- Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Administratie
În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
03 noiembrie 2026
de: Marcel Hoster
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
03 noiembrie 2026
de: Ino Ardelean
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
03 noiembrie 2026
de: Daniel Neacșu
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
01 noiembrie 2026
Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
de: Daniel Neacșu

Social
Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
03 noiembrie 2026
de: Alex Nestor
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
03 noiembrie 2026
La Ghiroda, au fost atribuite ultimele 26 de parcele disponibile în PUZ Tineri
de: Vlad Stoian
31 octombrie 2026
Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
de: Daniel Neacșu
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Economic
Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
30 octombrie 2026
de: Marcel Hoster
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
29 octombrie 2026
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
de: Marcel Hoster
26 octombrie 2026
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
de: Vlad Stoian
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
03 noiembrie 2026
de Marcel Hoster
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul
Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
03 noiembrie 2026
de Alex Nestor
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul
La Ghiroda, au fost atribuite ultimele 26 de parcele disponibile în PUZ Tineri
03 noiembrie 2026
de Vlad Stoian
Ultimele 26 de parcele disponibile în PUZ Tineri de la Ghiroda au fost atribuite. Primăria a asigurat deja introducerea rețelelor de apă, canalizare și gaz la acest PUZ. 178 de dosare au fost depuse pentru ultimele 26 parcele disponibile în PUZ Tineri de la Ghiroda. În urma proceduruilor stabilite iniţial şi acstea u fost atribuite....
Citeşte tot articolul
Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
03 noiembrie 2026
de Daniel Neacșu
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul
Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
03 noiembrie 2026
de Ino Ardelean
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul
Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
02 noiembrie 2026
de Marcel Hoster
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul
De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
02 noiembrie 2026
de Daniel Neacșu
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul
Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
02 noiembrie 2026
de Marcel Hoster
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul
Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
02 noiembrie 2026
de Marcel Hoster
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul






































Comentarii prin facebook