Se numără, dar rămân gratis . Ca să nu se certe șoferii, primăria nu va închiria locuri de parcare în cartiere

Primăria se apucă de numerotat locurile de parcare nou create în cartiere. Oricât de multe ar fi acestea în viitor însă, în Timișoara nu vor fi închiriate locuri de parcare pentru timișorenii care își doresc acest lucru. Se opune primarul Nicolae Robu, care nu vrea certuri între șoferi. În cazul firmelor e altă poveste.

SDM au urma să amenajeze, în 2018, 53 de locuri de parcare pe strada Liege, 166 pe strada Mangalia și 38 pe Intrarea Lungă, 121 de locuri de parcare noi pe strada Aștrilor și alte 20 pe Bd. Gen. I. Dragalina. În total, exact 398, mai mult decât în 2016 și 2017. Anul trecut, singura parcare realizată din fonduri proprii ale SDM a fost cea de 178 de locuri de pe strada Martir Elena Nicoară, iar în 2016 au fost create 166 locuri. Datele provin din raportul de activitate al societății de drumuri aflate în proprietatea municipalității. Acestor locuri de parcare li se adaugă cele rezultate în urma amenajărilor din cartiere, contractate de primărie. Nicolae Robu cere acum numerotarea locurilor, operațiune care a început deja, deși nu se desfășoară chiar cum își dorește edilul. „Am cerut să se numeroteze locurile de parcare amenajate în cartierele unde s-a lucrat concentrat. În cartierul Soarelui, deja o bună parte din locuri sunt numerotate. Nu cum am vrut eu, pentru că eu am vrut să se numeroteze de la 1 până la ultimul în tot cartierul. S-a luat de la 1 pe fiecare cvartal și tot așa. Eu am vrut să se și vadă câte locuri sunt. O adunare se poate face, dar nu e totuna. Dacă te duci în cartier și te uiți și vezi 3.214, spui «uite, sunt 3.000 de locuri de parcare». Dacă vezi 124, dincolo 73, nu ai dimensiunea întregului”, spune primarul.

Această numerotare nu are decât scop statistic. „Vreau să-i asigur pe cetățeni că numărătoarea aceasta nu are ca scop închirierea locurilor. Nu sunt adeptul închirierii locurilor de parcare. Am convingerea că, dacă am recurge la așa ceva, ar fi veșnice scandaluri între cetățeni. Eu vreau să avem un oraș în pace, un oraș al armoniei. Ce ar însemna ca un anume loc să fie liber pentru că chiriașul lui este plecat, să vină cineva și să nu poată parca acolo, să meargă la nu știu ce distanță, inclusiv să ajungă în situația de a parca în noroi pe undeva? Evident că acel cetățean va fi nemulțumit și va spune că este o tâmpenie ce se întâmplă. Pe de altă parte, alții, văzând un loc liber, ar veni și ar parca, ar spune că nu-i interesează că nu știu cine a plătit abonament. Parchez, că stau doar o oră. Între timp, apare cel care a plătit și începe cearta. Nu vreau astfel de situații. Am câștiga bani frumoși la primărie, dar nu trebuie să ne ducem politica după principii mercantile. Vreau să avem venituri cât mai mari, dar trebuie să privim lucrurile multicriterial”, explică primarul.

Unii cetățeni îmi cer, sunt dispuși să plătească. Eu le-am spus tuturor: nu vreau să introducem acest sistem. Nu vreau. Câtă vreme voi fi primar, prefer situația ca pentru locurile de parcare dintre blocuri să nu se plătească. Asta este opțiunea mea.
Primarul Nicolae Robu

Singurele care își pot asigura locuri de parcare, în anumite limite, sunt instituțiile. „Sunt instituții la care, inevitabil, apare nevoia de a parca. Cum să nu asigurăm locuri de parcare pentru tribunal și pentru instituțiile judecătorești din Palatul Dicasterial? Oamenii stau până noaptea la serviciu. Este și la fel în cazul celorlalte instituții cărora le-am aprobat. Unii apreciază poziția mea, alții nu sunt de acord. Suntem în democrație și nu e nicio supărare. Noi judecăm punctual în cazul solicitărilor de la instituții. Nu putem să deschidem o cutie o Pandorei dând către cetățeni. Este vorba despre mii și mii de locuri pe care le-am creat de când sunt primar. Nu doresc să introducem acest sistem”, mai spune primarul Timișoarei. Edilul admite că și lui i se întâmplă, de multe ori, când ajunge târziu acasă, să nu-și poată parca mașina regulamentar. „Când ajung acasă la ora 23, nu mai găsesc loc de parcare. Îmi las mașina pe unde apuc, uneori nu găsesc loc în fața blocului pe trotuar, o las și mai departe. Am văzut o mulțime de mașini parcate incorect între blocuri, pentru că nu mai au unde”, a conchis acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.