Haos în trafic la Timișoara. Artere închise, cozi de mașini pe străduțele din Complex / FOTO

Ceea ce se dorește a deveni o tradiție a Timișoarei a dat peste cap complet circulația în partea de sud a orașului. Liberty Marathon a presupus restricții și străzi închise, astfel că șoferii au stat zeci de minute în cozi pe arterele pe care accesul a fost permis.

Liberty Marathon, competiție organizată în premieră de Universitatea de Vest, este un maraton care se dorește a deveni o tradiție în Timișoara.„Cursa începe din fața Universității de Vest, continuă pe Bd. Vasile Pârvan prin sensul giratoriu, apoi Podul Michelangelo, Bastionul Maria Therezia, stânga pe str. Martin Luther, dreapta pe Str. Eugeniu de Savoya, ajungem în Piața Unirii (cea mai mare piață a orașului, unde se va alerga pe piatră cubică) pe Str. Episcop Augustin Pacha, unde ne bucurăm de o serie de monumente istorice (…) Ieșim din Piața Unirii pe Str. Vasile Alecsandri și ne îndreptăm spre Piața Libertății (…) intrăm pe Str. Alba Iulia și ne îndreptăm spre Piața Victoriei, centrul oraşului. Trecem prin centrul pieței pe lângă celebra fântână arteziană, „Fântâna cu peşti” și ne îndreptăm spre Catedrala Mitropolitană Ortodoxă unde virăm stânga spre Primăria Timișoara, lăsăm pe partea dreaptă Parcul Jutiției și pe Str. 20 Decembrie 1989 traversăm pentru a II-a oară râul Bega, ajungând din nou pe Bd. Vasile Pârvan, unde se închide bucla de 4.2 km”, au anunțat organizatorii.

Pentru ca alergarea să se desfășoare în siguranță pentru sportivii de anduranță, au fost luate anumite măsuri. „Traficul auto este restricționat pe străzile Vasile Pârvan, Cluj, Corneliu Coposu, Michelangelo, C.D. Loga, Mihai Eminescu, I.C. Brătianu, Traian Grozăvescu, Revoluției din 1989, Hector, Piața I.C. Brătianu (Punctele Cardinale), Piața Țepeș Vodă, Martin Luther, 9 Mai, Regele Ferdinand I, 16 Decembrie 1989, 20 Decembrie 1989 și Mihai Viteazu, până la ora 16. La intersecția bd. Michelangelo cu bd. C.D. Loga se va permite, în mod controlat, prin piloți de circulație sau polițiști rutieri/polițiști locali, ieșirea autovehiculelor care circulă pe bd. C.D. Loga spre bd. Revoluției din 1989. Pentru buna desfășurare a evenimentului și pentru siguranța participanților, traficul auto va fi restricționat pe traseul maratonului, acesta fiind gândit în aşa fel încât să aibă un impact minim asupra traficului rutier, oferind variante ocolitoare”, au mai transmis cei de la UVT.

În teorie sună bine. În realitate, dacă aveți de ajuns dinspre Calea Martirilor sau Calea Șagului spre centru, înarmați-vă cu răbdare și puneți-vă la treabă imaginația. Aveți nevoie de ea, pentru a căuta „variantele ocolitoare”, care, în acest caz, au fost străduțele din zona Complexului Studențesc. Înguste și cu câte o bandă, acestea au fost singura șansă de a „sparge” blocada. Pe Pestalozzi, de exemplu, a fost nevoie de 30 minute pentru a parcurge distanța de la fântâna aflată la intersecția cu Bd. Coposu până la fabrica de bere. S-a stat la coloană și înspre Splaiul Neptun. Restricțiile sunt valabile până la ora 16, așa că, dacă puteți amâna deplasarea, ar fi bine s-o faceți. Și țineți cont că e o zi de sâmbătă…. Timișorenii și-au vărsat supărarea pe rețelele de socializare, unde nu s-a făcut economie de vorbe „dulci” la adresa celor care conduc orașul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Anca S. a spus: (iunie 2nd, 2018 at 23:36 )

De ce trebuie sa se desfasoare aceste manifestatii in centrul orasului ? Ca sa se stranguleze toata circulatia ? De ce nu alergati pe stadioane, in cartierele marginase ? Hodoronc-tronc, blocam orasului, ca asa vor muschii vostri !

anteconbega a spus: (iunie 3rd, 2018 at 18:03 )

Asta e o chestie elitistă, maraton ca-n vest, bre! După ce că suntem săraci lipiţi, ne mai şi fudulim… Da’ de ce să alerge în cartierele mărginaşe, Dona Anca Senora, care mărginaşe sunt deja rezidenţiale? În Pădurea Verde nu se poate? Sau în jurul stadionului „Dan Păltinişanu”, că tot nu mai avem fotbal pe acolo? Ce ziceţi de „Maratonul Robu”, când participanţii vor fi obligaţi sportiv să alerge după doi epuri: Doru şi Lia?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Top