Arhiva pentru luna: iunie 2018

Inițiativă legislativă susținută de o asociație din Timișoara: două tururi la alegerea primarilor

Inițiativă legislativă susținută de o asociație din Timișoara: două tururi la alegerea primarilor

Reprezentanți ai 24 de ONG-uri, printre care Inițiativa Timișoara, alături cu USR și Mișcarea România Împreună au anunțat o inițiativă de modificare a legislației electorale. Principalele propuneri sunt revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și eliminarea pragurilor electorale.

Cazare gratuită în Timișoara pentru cei care vor să ajungă studenți UVT

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul sesiunii de admitere 2018 vor putea solicita alocarea unui loc gratuit de cazare pentru o perioadă de trei zile. Instituția oferă această facilitate pe toată perioada admiterii la ciclul licență, în sesiunea iulie 2018. În acest sens, cei interesați trebuie să depună o cerere în momentul înscrierii la facultate.

consiliere telefon

Primăria a lansat o aplicație de smartphone dedicată sesizărilor de orice fel

Timișorenii vor avea posibilitatea de-a sesiza mult mai ușor la primărie unele lucruri, sesizările urmând ajungă direct la cei responsabili! Municipalitatea a lansat o aplicație de mobil care îi poartă numele și care poate fi descărcată gratuit atât pe telefoanele cu Android, cât și pe cele cu iOS.

Duminică, numai la Pădurea Verde, ceaune cu gulaș și povești vănătorești

Pentru amatorii de aer curat, un gulaș de mistreț sau căprioară bine condimentat cu povești vânătorești, în weekend-ul care urmează există o singură soluție. A noua ediție a Festivalului Vânătorilor timișoreni are loc duminică, 1 iulie, la Pădurea Verde, în deja tradiționala locație a Poligonului de tir „Diana”. Vor fi o mulțime de surprize, iar „tratația” oaspeților va fi gratuită.

colterm

Criza apei calde a luat sfârșit. Robu: S-a rezolvat cu gazul pentru Colterm!

Timișoara are din nou apă caldă, după ce E.ON a oprit luni seara furnizarea de gaz pentru Colterm, din cauza unor datorii. Primarul Nicolae Robu susține că a discutat cu furnizorul de gaz, unde a găsit înțelegere pentru o nouă reeșalonare a datoriilor. Acestea se ridică la 66 de milioane de lei în total, dintre care curente sunt opt milioane.

Fotbal și filme despre fotbal pe un ecran de mari dimensiuni, la Grădina de Vară “Capitol”

Cele mai „tari” meciuri de la Campionatului Mondial de Fotbal vor putea fi vizionate de timişoreni live, în aer liber, pe un ecran de mari dimensiuni. În pauzele dintre meciuri, la Timișoara se vor proiecta filme despre fotbal. Proiecţiile vor avea loc în perioada 30 iunie-15 iulie, la Grădina de Vară „Capitol”.

Vine Gărâna Jazz Festival! Programul complet al manifestării

Așteptările de un an ale iubitorilor de muzică bună se apropie de final. În mai puțin de o lună, Gărâna Jazz Festival, cea mai importantă manifestare de gen din România, își deschide porțile. Ajuns la cea de-a 22-a ediție, Gărâna Jazz Festival oferă din nou publicului o experiență de festival unică în Europa: concerte ale unor titani ai jazzului, descoperiri muzicale și o vacanță printre păduri, lacuri de munte, într-un sat cu o istorie fascinantă.

parcul rozelor

Vrei sa faci burgeri si frigarui in Parcul Rozelor? Depui o cerere la Primaria Timisoara si s-ar putea sa fie gratis

Amnezie si secretomanie, dar si multa lejeritate. De asta am dat cand am incercat sa aflam, de la Primaria Timisoara, ce trebuie sa facem daca vrem sa organizam un festival cu mancare si bautura in cel mai frumos parc al orasului. In ultimul an e la moda sa faci astfel de evenimente in Parcul Rozelor, spre nemultumirea unora dintre locuitorii urbei de pe Bega.

întreruperi

Întreruperi de curent

E-Distribuție a programat marți, 26 iunie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Grigore Alexandrescu (p), Aleea Viilor (p), Popovici Bănățeanu, Pavelescu Cincinat, Demian Atanasie (p), orele 10 – 15, str. Rarău, Al. Donici, Anvers, Homorod, orele 9 – 17; Lugoj – str. Timișorii 110 Bl. A1-4, B3, B2A, B2B, orele 8 – 16;

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea despre tezele unice: Sufocă elevii cu patru noi evaluări naționale, le distruge plăcerea de a învăța

Modul în care se creionează în acest moment noile condiții de admitere la liceu demonstrează o lipsă de coerență și de aliniere la tendințele internaționale în domeniu, susține deputatul PNL Marilen Pirtea. Coordonator al Comisiei de Educație a PNL. Pirtea face referire în primul rând la introducerea tezelor unice pentru gimnaziu.

Cu accent pe tineri! Politehnica a adus sase jucători noi

Până la reunirea oficială de la începutul lunii viitoare, „echipa suporterilor” lucrează la crearea unui efectiv pentru noul sezon. Politehnica nu mizează pe jucători consacraţi, dorind în primul rând să aducă jucători tineri de calitate. Doar primii doi veniţi, Bogdan Bozian și Bogdan Nicolescu, ambii de la CSM Lugoj, sunt jucători experimentaţi, restul, tineri de perspectivă.

Sabin Bociu pune PSD Timiș pe jar. Deocamdată bătălia se dă pe Facebook

PSD-iștii locali au fost luați prin surprindere de ieșirea publică a primarului din Jebel, Sabin Bociu, vicepreședinte al PSD Timiș, care a cerut demisia lui Liviu Dragnea atât de la conducerea partidului, cât și a Camerei Deputaților. Dacă secretarul executiv al filialei, Adrian Negoiță, și o pretendentă la șefia PSD Timișoara îl atacă pe Bociu, deputatul Adrian Pau i-a luat apărarea.

Polițiștii locali pe segway-uri în acțiune. Peste 400 de amenzi date șoferilor care ocupau pistele de biciclete

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care se deplasează pe două roți, polițiștii locali au continuat să efectueze verificări în căutarea conducătorilor auto care opresc sau staționează pe pistele pentru bicicliști. De altfel, patrulele de polițiști locali pe segway-uri au ca prioritate deplasarea pe aceste piste și luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor care ocupă traseele dedicate bicicliștilor.

Timisul, judetul cu cele mai multe berze. Se face din nou inventarul, poti sa ajuti si tu

Numaratoarea cuiburilor de berze din Romania continua. Aplicaţia mobila “Uite, barza!”, singura aplicație mobilă din Europa pentru recenzarea berzelor able, are o noua versiune, care permite semnalizarea zonelor periculoase pentru berze trimiţând coordonatele GPS și o fotografie. In Timis sunt cele mai multe cuiburi.

Top