Colectați corect deșeurile de plastic! Ce se arunca și ce nu în pubela galbenă

Sistemul de colectare a deșeurilor implementat de ADID Timiș și RETIM Ecologic Service SA urmărește colectarea separată a deșeurilor care pot fi reciclate și are câteva reguli simple de selecție. Astfel, fiecare tip de deșeu va ajunge în locul care îi este destinat.
pubela galbenă
În pubelele galbene sau sacii galbeni se colectează doar deșeurile reciclabile uscate: hârtie și carton (cutii, ambalaje alimentare curate, caiete, cărți, ziare, reviste, etc.), plastic (PET-uri, folie din plastic, pungi și ambalaje din plastic curate, flacoane de șampon, detergent, etc.) și metal (doze din aluminiu, ambalaje tetrapack – cutii de lapte, de tomate, sucuri – conserve, tuburi de alimente, folie de aluminiu curată).

Dintre acestea o importanță deosebită o are colectarea și reciclarea produselor din plastic. Ele sunt obținute din petrol, o resursă naturală limitată. Reciclând produsele și ambalajele din plastic, ajutăm la conservarea resurselor naturale de petrol. Poate că e bine de știut că prin reciclarea unei singure sticle din plastic (PET) salvăm energia care ar putea ține aprins un bec timp de 6 ore.

Cel mai răspândit tip de plastic reciclabil este tipul 1 – PET (polietilenă teraftalată), adică sticlele de apă şi răcoritoare, mai nou și de bere, cutiile de medicamente, apă de gură, sticlele de ulei vegetal, caserolele de unică folosinţă şi multe alte containere folosite pentru bunurile de larg consum. Sunt potrivite pentru utilizare, dar nu pentru reutilizare. Și cu atât mai puţin pentru utilizare cu lichide fierbinţi. Odată procesat, PET-ul poate deveni fibră sintetică pentru haine de iarnă, saci de dormit, veste de salvare, casete, bare de maşină, sfoară, alte sticle, etc.
O altă categorie răspândită de plastic este tipul 2 – HDPE (polietilenă de înaltă densitate), adică ambalaje alimentare sau nealimentare, folie groasă, saci, cutii pentru alimente, flacoane pentru produse cosmetice, ambalajul pentru detergenți de rufe sau de vase, lădițe pentru fructe și legume, butoaie și bidoane, tubulatura de la instalațiile pentru transportul apei.
Frecvente au devenit și deșeurile de tip 3 – PVC (clorura de polivinil), adică resturi de la ferestre (termopan), tubulatura pentru coloanele de transport a apei, izolații de cabluri electrice, mobilier ușor, jucării. Acest tip de deșeu din plastic este periculos pentru mediu și dificil de reciclat, cu costuri mari. Nu se colectează în pubela galbenă sau sacul galben.
O importantă răspândire a cunoscut și tipul 4 – LDPE (polietilena de joasă densitate), care este utilizată pentru diferite ambalaje, sacoșe și pungi pentru ambalarea alimentelor, flacoane comprimate (pentru produse alimentare), caserole, tăvi pentru alimente.
Ce facem cu gălețile din plastic, ligheanele, coșurile de rufe sau cu bucățile de tubulatură? Acestea sunt deșeuri de tip 5 – PP (polipropilenă), care suferă un proces diferit de reciclare. Nu se colectează în pubela galbenă sau sacul galben.
Am cumpărat un obiect de uz casnic? El vine ambalat în cutii de carton și este protejat pentru transport cu un alt tip de deșeu: 6 – PS (polistiren). Acesta este dificil de reciclat și este considerat periculos. De aceea, nu este acceptat la colectarea curentă. El trebuie supus eliminării prin metode specifice, la agenți economici specializați. Nu se colectează în pubela galbenă sau sacul galben.
Tipul cel mai periculos de deșeu de plastic este cel marcat cu 7 – OTHER (policarbonat, ABS)! Se utilizează în principal la CD-uri, DVD-uri, echipament de laborator, în industria auto, la carcase pentru produsele electronice și electrocasnice. Nu se colectează în pubela galbenă sau sacul galben.

Este foarte important să strivim și să pliem cutiile și ambalajele din plastic, pentru reducerea volumului pe care îl ocupă în pubele. Se recomandă ca plasticul să fie curat și uscat. Dopul sticlelor de plastic este fabricat dintr-un plastic diferit de plasticul sticlei și din acest motiv se recomandă desfacerea dopului.
Nu intră în categoria deșeurilor reciclabile recipientele care au conținut produse petroliere (ex: ulei de motor), pesticide sau ierbicide. Acestea sunt deșeuri periculoase.

Alegând să colectăm selectiv contribuim la scăderea cererii de materii prime, reducând riscul epuizării resurselor naturale. Totodată reducem consumul de energie, precum și poluarea apei și a aerului.
Programul de colectare a deșeurilor în județul Timiș poate fi consultat pe website-ul www.retim.ro în secțiunea Media.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (iulie 11th, 2018 at 13:20 )

Un text explicit, realizat de un mare gazetar sportiv, PR-ul RETIM, maestrul Livian Hotico. Brava!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.