Plenul de vineri după-amiază al CL Timișoara a durat aproape cât o pauză de țigară, pentru cei vicioși. Ședința propriu-zisă s-a încheiat după mai puțin de 10 minute. Dar după o așteptare de… 40 de minute, pentru că în sală nu putea fi asigurat nici măcar cvorumul minim.
Liderii Pro România: Mai mulți primari PSD din Timiș se vor alătura formațiunii conduse de Victor Ponta
Liderii naționali ai Partidului Pro România au intrat în febra alegerilor europarlamentare, făcând o trecere în revistă a tuturor organizațiilor județene.
Pe motiv de Robu și Dobra, Daniel Vighi demisionează din Asociația TM 2021
Scriitorul și universitarul Daniel Vighi și-a anunțat demisia din calitatea de membru fondator al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Vighi spune că a fost mințit de primarul Nicolae Robu și președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Timişoara Saracens trece de Steaua şi va juca finala Cupei României la rugby
Victorie mare pentru campioana ţării la rugby, Timişoara Saracnes în semifinalele Cupei României. Cu multe absenţe în lot, dar cu braţe tari şi inimi puternice, elevii lui Sosene Anesi au trecut cu 17-13 (7-3) de Steaua, într-un meci disputat la Sibiu.
Trotuarul de pe strada București, un mister la doi pași de centru. Oamenii spun că e spart, SDM susține că l-a reparat / FOTO
Un șantier început în septembrie, într-o zonă aflată foarte aproape de centrul Timișoarei, nu e gata nici acum. Cel puțin așa susțin oamenii care locuiesc acolo, pentru că, de partea cealaltă, SDM spune că imaginile sunt vechi și că totul este în regulă.
Sorin Drăgoi s-a înscris în PNL și se pregătește să candideze la Primăria Dumbrăvița
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a anunțat, vineri, cea mai recentă achiziție a partidului. Sprin Drăgoi, fostul administrator public al Timișoarei, și fostul președinte al lui ACS Poli, a devenit liberal cu acte în regulă.
Se încheie sezonul de navigat pe Bega. Vaporașele intră curând în hibernare
Primul sezon oficial de transport de persoane pe Bega e aproape gata. Vaporașele STPT vor fi trase la mal în două săptămâni. Din luna august, de când au început să circule în mod regulat pe Bega, peste 80.000 de oameni au ales acest mijloc de deplasare, cei mai mulți ca formă de agrement.
Liviu Dragnea contestă și noul complet de judecată
Președintele PSD, Liviu Dragnea, este nemulțumit și de noul complet de judecată, după ce n-a ieșit cum își dorea, probabil judecători mai „înțelegători”. Vechiul complet a fost schimbat tot în urma unui demers al liderului PSD.
Robu a pus cruce (și) sportului timișorean
Timișoara capitală a sportului în România – în primul rând a sportului de performanță, dar și a sportului de întreținere – cu infrastructură pentru sport pe măsură – nou stadion de fotbal, nou stadion de atletism, nouă sală polivalentă, nou bazin de înot, etc.
Mare grijă să nu vă înghețe robinetele la iarnă! Aquatim are câteva reguli simple
În curând va cădea primul îngheț, așa că, pentru a nu avea surprize neplăcute legate de instalațiile de apă, ar fi bine să respectați câteva reguli. Aquatim are, și în acest an, mai multe recomandări care să vă ajute să treceți cu bine, fără pagube, peste această iarnă.
Târguri, teatru de păpuși și… alergare la înălțime, la Iulius Mall
E plin de tentanții la acest sfârșit de săptămână la cel mai mare centru comercial din vestul României. Vor fi târg de antichități, teatru de păpuşi, târg de blănuri sau de produse naturale, dar și o competiție sportivă inedită de alergare.
Gala de Blues Jazz Kamo, la ediția cu numărul 27. Două seri pline la sala Capitol
Gala de Blues Jazz Kamo, cel mai longeviv festival de jazz şi blues din Timişoara şi, după cel de la Sibiu, cel mai timpuriu festival de jazz din ţară, are loc la acest sfârșit de săptămână, în sala Capitol, a Filarmonicii Banatul.
Întreruperi de curent
E-Distribuție a programat vineri, 23 noiembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Timiș (p), orele 9 – 17, str. Ciprian Porumbescu (p), Corbului (p), Romulus (p), Al.Odobescu (p), orele 11 – 17, str. A. Bacalbașa (p), orele 12 – 18; Charlottenburg, Buzad, Altringen, Bogda, Comeat, Satchinez (p) – Defrișări, Utvin (p), Bethausen (p),…
Pentru tinerii pasionați de IT, toate drumurile duc la Timișoara. Începe iTEC
De vineri până duminică, peste 360 de tineri din întreaga țară sunt așteptați la Universitatea Politehnică Timișoara la IT Engineering Contest, pe scurt iTEC. Competiția, deja tradițională, a ajuns la cea de-a XII-a ediție, ea fiind adresată elevilor de liceu și studenților pasionați de domeniul IT.
Demolare cu cântec la poarta de pe Calea Aradului. Robu spune că nu trebuie autorizație, ISC cere clarificări
Primarul Nicolae Robu susține că nu era nevoie de autorizație de demolare pentru poarta de pe Calea Aradului, pentru că n-a existat nici autorizație de construire. Cea din 2014, pe baza căreia s-au făcut făcut lucrările de 50.000 euro, ar fi fost una de… estetizare! Inspectoratul de Stat în Construcții spune însă altceva și va cere documentația.
SCM Timișoara îşi joacă ultima carte în războiul cu tribunalele elveţiene: justiţia română
Povestea dintre gruparea de baschet a oraşului şi foştii jucători ai echipei care şi-au căutat dreptatea în justiţie, în primul rând la Tribunalul Arbitral Baschetbalistic, nu a ajuns încă la epilog.
Filarmonica Banatul va avea o orchestră cu 111 membri. Dezbaterea publică, victorie pentru artiști / FOTO
S-a lăsat cu aplauze pentru primarul Nicolae Robu și cu un director de filarmonică nu foarte fericit. După ce va fi votată noua organigramă, orchestra va avea un număr mult mai mare de membri, deși inițial era vorba despre o scădere. Intervenția maestrului Remus Georgescu a fost esențială.
Vom merge cu vaporașul pe Bega în Serbia. După o investiție de peste 13 milioane de euro
Lucrări de 13 milioane de euro care vor permite reluarea navigării pe Bega între Timişoara şi Serbia. Vor începe, dacă tot merge bine, în primăvara anului viitor şi vor fi gata în 2021. Atunci vom putea merge cu vaporașul până în Serbia.
Iohannis le transmite PSD-iștilor: Vorbim după 1 decembrie
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că nu va mai face nicio numire în guvern până după după Ziua Națională de 1 Decembrie. El a mai spus că nu va semna nici decretul de revocare din funcție a ministrului demisionar Lucian Șova.
Rectificare bugetară. Bani tăiați de la Transporturi și Educație
A doua rectificare bugetară din acest an aduce cu ea noi tăieri de la Ministerul Transporturilor, așa cum s-a întâmplat și la prima. De asemenea, vor fi tăiați bani de la ministere de bază, precum Educația și Cultura, pentru a fi băgați la Muncă, în salarii.