Un telefon primit de la Romprest i-a dat din nou motive de bucurie primarului Nicolae Robu. Edilul a fost anunțat că sunt în drum spre Timișoara mai multe transporturi de piatră! Robu a ajuns și la concluzia că șantierul s-ar putea termina în octombrie. Cu unele condiții însă.
Pe șantierul din Cetate tot nu se muncește susținut, ca și cum s-ar viza încadrarea în termenul de execuție, anunțat la finele anului. Muncitorii se numără tot pe degete, cu o concentrare mai mare în Piața Unirii. Pe unele dintre străzile adiacente, lucrările nici măcar n-au început ca lumea, darmite să fie aproape de finalizare. Un exemplu este strada Mercy, de unde piatra de dimensiuni mari care trebuie montată pe mijloc lipsește cu desăvârșire. Primarul Nicolae Robu spune însă, din nou, că lucrurile se vor îmbunătăți. „Vine piatra, mi s-a confirmat că au plecat deja transporturi, sunt mai multe maşini, pentru strada Lucian Blaga, şi piatră mare, şi piatră cubică, plăci pentru partea centrală şi piatră cubică. Vine, de asemenea, piatră pentru Eugeniu de Savoya (….) Vestea cea mai bună, vineri sau sâmbătă, vor sosi transporturi importante de piatră pentru Mercy şi se reiau lucrările de pavare”, a declarat, marți, edilul.
Robu pare extrem de optimist și avansează chiar un termen de finalizare pentru întregul șantier. „Am fost în Piaţa Unirii, lucrările au avansat frumos. Chiar dacă numărul de muncitori nu mai este 30-40 (!! – n.r.), cum erau într-o vreme, şi sunt cam 15-20, s-a progresat foarte frumos, s-a ajuns cu pavarea în zona Domului. Dacă nu vor mai apărea dificultăţi cu aprovizionarea, chiar cu forţa de muncă nu foarte numeroasă care există în toată zona Cetate lucrările vor putea fi finalizate la sfârşitul lunii octombrie. Până la urmă, decât să ai meşteri care nu se pricep şi apoi alţii să vină să scoată piatra şi să repaveze, e preferabil să ai mai puţini care fac o lucrare de calitate (…) A văzut şi domnul arhitect Sturdza ce s-a făcut până acum şi a apreciat calitatea lucrărilor (…) Vom ajunge să avem un centru istoric la un alt nivel decât l-am avut”, a mai declarat primarul Timișoarei. Mai trebuie spus că lucrările pentru conservarea vestigiilor istorice încă nu au început, licitația pentru desemnarea executantului încheindu-se abia acum mai puțin de două săptămâni.
Comentarii prin facebook