Programul „Piste pentru bicicliști” va fi lansat în luna mai, iar Ministerul Mediului și Pădurilor anunță că la suma acordată proiectului, de 100 de milioane de lei, pot ajunge inclusiv administrațiile locale comunale.
Programul se desfășoară până la sfârșitul anului, urmând ca sumele să fie alocate în ordinea primirii documentației de către minister. Pistele pentru bicicliști pot fi amenajate chiar și în parcuri, nu numai pe lângă șosele. În Timișoara există aproape 60 de de kilometri de piste pentru bicicliști, realizate în două moduri: cele amenajate de la bun început pe carosabil, la lucrările noi de drumuri unde au fost prevăzute în proiect, și pistele care au fost doar marcate pe trotuare sau la marginea carosabilului, respectând dimensiunile stabilite în legislația rutieră. „Dacă Ministerul Mediului și Pădurilor deschide linii de finanțare pentru realizarea pistelor de bicicliști, bineînțeles că vom accesa și noi programul. Anul acesta ne înteresează foarte mult să unim pistele care există deja, pentru a putea crea un circuit fluent în oraș, pentru că din păcate acum nu avem așa ceva”, a spus viceprimarul Adrian Orza. În timp ce Timișoara are piste pentru biciliști pe o distanță de aproape 60 de kilometri, Bucureștiul care este un oraș de aproape șase ori mai mare, are doar 20 de kilometri.
Comentarii prin facebook